iOS 12 beta 12 și iOS 12 public beta 10 au fost lansate vineri seară pentru dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch ale dezvoltatorilor de aplicații și utilizatorilor înregistrați în Apple Software Beta Program. Noul build al iOS 12 sosește la patru zile distanță față de iOS 12 beta 11.

Prezentată la începutul lunii iunie, iOS 12 este o actualizare care aduce schimbări majore în sistemul de operare iOS, compania Apple lucrând din greu pentru a le aduce posesorilor de iPhone, iPad și iPod touch nu doar funcționalități noi, ci și îmbunătățiri semnificative în privința performanțelor dispozitivelor (mai ales în cazul celor de generație anterioară).

La capitolul noutăți, iOS 12 introduce pe iPhone X un set de caractere Animoji complet noi, precum și „Memoji” – niște Animoji pe care utilizatorii le pot crea și modifica după bunul plac, urmând ca mai apoi să le poată utiliza în iMessage și FaceTime. Și pentru că tot veni vorba despre aceste două servicii ale Apple, atât Mesaje, cât și FaceTime au primit în noua versiune de iOS o serie de efecte de cameră amuzante, iar FaceTime va accepta conversații în grup cu până la 32 de persoane (într-o versiune ulterioară a iOS 12).

Siri a fost și ea un punct de interes în iOS 12, astfel că utilizatorii vor primi Scurtături – o caracteristică bazată pe asistentul virtual personal ce le va permite să creeze automatizări personalizate bazate pe aplicații preinstalate sau de la terți. Acestea vor putea fi activate atât prin comenzi vocale adresate lui Siri, cât și din diferite locuri ale sistemului de operare. În plus, aceeași inteligență artificială din iOS i-a permis companiei Apple să introducă în noua versiune a sistemului de operare și Timp pe ecran – o funcționalitate care oferă un set extins de instrumente de monitorizare și gestionare a timpului petrecut pe iPhone și iPad.

Alături de cele mai sus menționate, iOS 12 introduce și câteva opțiuni noi pentru Nu deranjați (acum este mai simplu ca oricând să oprești notificările și alertele, inclusiv pentru atunci când dormi), precum și Notificări în grup – o caracteristică ce face mai simplă găsirea notificărilor în funcție de aplicația care le-a trimis.

Aplicații precum Bursa, iBooks și Reportofon se bucură și ele de noutăți în iOS 12. Astfel, prima are o interfață complet nouă și este disponibilă și pe iPad, cea de-a doua a fost redenumită în Cărți și vine cu o interfață complet modificată, iar cea din urmă este disponibilă și pe iPad și le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și sincroniza înregistrările vocale. În plus, Apple a creat și o aplicație Măsurare care este bazată pe ARKit.

Vorbind despre ARKit, trebuie să menționăm că iOS 12 aduce ce-a de-a doua versiune a acestui SDK, oferind noi posibilități, precum experiențe partajate – o funcție ce permite unui grup de persoane să vadă același mediu de realitate augmentată pe dispozitive separate – și persistență – o caracteristică ce permite salvarea experiențelor AR pentru mai multe sesiuni.

Desigur, iOS 12 introduce și o mulțime de alte mici modificări pe iPhone, iPad și iPod touch, o parte dintre acestea fiind deja implementate sau urmează a fi implementate pe parcursul perioadei de testare. iOS 12 beta 2, spre exemplu, a venit cu modificări pentru Timp de utilizare, meniu Baterie, notificări și nu numai. iOS 12 beta 3 a venit cu peste 30 de schimbări în centru de notificări, Hărți, FaceTime, Nu deranjați, partajare localizare etc. iOS 12 beta 4 a venit cu schimbări în Activitate, Configurări, Memoji etc. iOS 12 beta 5 a venit cu peste 15 schimbări în Baterie, Poze, FaceTime, Podcasturi, centru de control, indicii cu privire la lansarea unui iPhone dual-SIM etc. iOS 12 beta 6 a venit cu peste 20 schimbări în Mesaje, Ceas, fundaluri, Muzică, Marcare, noi ecrane de întâmpinare etc. În fine, iOS 12 beta 7 a retras o funcționalitate a FaceTime, a venit cu noutăți în Poze, Muzică, Sugestii Siri, Nu deranjați etc. Noutățile iOS 12 beta 2 sunt prezentate aici, cele aduse de iOS 12 beta 3 sunt prezentate aici, cele aduse de iOS 12 beta 4 sunt prezentate aici, cele aduse de iOS 12 beta 5 sunt prezentate aici, cele aduse de iOS 12 beta 6 sunt prezentate aici, iar cele aduse de iOS 12 beta 7 sunt prezentate aici.

Dacă iOS 12 beta 12 și iOS 12 public beta 10 vin și cu alte noutăți decât cele prezente în versiunile precedente, noi vi le vom prezenta puțin mai jos în cadrul acestui articol.

iOS 12 beta 12 și iOS 12 public beta 10 au același număr de build, 16A5367a, și pot fi instalate pe iPhone, iPad și iPod touch din Configurări > General > Actualizare software de către toți dezvoltatorii înscriși pe Apple Developer Center, respectiv de către utilizatorii înscriși în programul Apple Software Beta (cu condiția să fi descărcat deja profilul de dezvoltator / utilizator pe dispozitivul compatibil pe care doresc să îl actualizeze).

Descărcarea iOS 12 beta 12 sau a iOS 12 public beta 10 este posibilă pe toate dispozitivele care acceptă iOS 12, respectiv iPhone 5s (și modelele mai recente), iPad 5, iPad Air (și modelele mai recente), iPad Pro, iPad mini 2 (și modelele mai recente) și iPod touch generația a 6-a.

iOS 12 beta 12 și iOS 12 public beta 10 Noutăți

  • Se pare că prezentul build de iOS 12 (comun pentru dezvoltatori și membrii Apple Software Beta) adresează o eroare care i-a exasperat pe toți cei care au instalat iOS 12 beta 11 / public beta 9. Vorbim despre mesajul de atenționare „Este disponibilă o nouă actualizare de iOS. Actualizați la versiunea iOS 12 beta” care era afișat la fiecare deblocare a ecranului / revenire din centrul de notificări, chiar dacă, atenție, nicio actualizare de iOS nu era disponibilă pentru dispozitivele pe care era prezent mesajul. Or, utilizatorii și dezvoltatorii care vor descărca și instala cel mai recent build de iOS nu ar trebui să mai vadă acel mesaj repetitiv, el urmând a fi afișat, cel mai probabil o singură dată, în momentul în care un nou build de iOS va fi disponibil.

Notă: Dacă ai descoperit noutăți în iOS 12 beta 12 sau iOS 12 public beta 10, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu, mai jos în această pagină.

- Reclamă -