Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe, Wi-Fi 6E și alte câteva noutăți.
Având un design identic cu modelele din gama 2022, noile MacBook Air vin cu îmbunătățiri doar „sub capotă”. Asemenea celui mai recent model de iMac și MacBook Pro-ului de bază, cel mai important element de noutate al MacBook Air 2024 este chipset-ul M3.
Fiindcă, așa cum am văzut încă din toamna anului trecut, acest nou chipset nu oferă un salt prea mare în performanțe față de M2, Apple compară performanțele MacBook Air 2024 cu cele ale MacBook Air 2020, cu chipset M1. Față de acesta, noul MacBook Air este mai rapid cu 60%. Dar Apple a mers și mai departe și a comparat noul model cu ultimul model de MacBook Air care avea procesor Intel. Față de cel mai rapid model din acea gamă, MacBook Air 2024 este de 13 ori mai rapid. Față de modelul precedent de MacBook Air, acesta vine cu un Neural Engine mai rapid și mai eficient, Apple făcând precizarea că MacBook Air continuă să fie „cel mai bun laptop pentru IA (n.r. inteligența artificială”). În plus, acesta include motorul de decodificare AV1, care furnizează conținut video mai eficient și de o calitate mai înaltă de la serviciile de streaming.
Pe lângă noul chipset M3, noul MacBook Air cu M3 oferă Wi-Fi 6E, Izolarea vocii pentru apelurile audio, video și înregistrări, precum și moduri de microfon cu spectru larg. De asemenea, acesta îmbunătățește claritatea vocii în apelurile video și audio. Clienții care vor opta pentru culoarea „Miezul nopții” se vor bucura, conform Apple, de un finisaj mai rezistent la amprente.
Un alt element important de noutate al noilor modele de MacBook Air îl reprezintă compatibilitatea pentru redare pe două monitoare externe în mod simultan, atunci când capacul laptopului este închis. Modelele anterioare de MacBook Air, dar și, foarte interesant, cel mai accesibil MacBook Pro M3 (14 inch) permit redarea pe numai un singur monitor extern.
Precomenzile pentru MacBook Air 2024 au început astăzi, primele unități urmând a fi livrate clienților începând de vineri, 8 martie. Noile modele continuă să fie oferite pe culorile – miezul nopții, strălucire stelară, gri stelar și argintiu. În Europa, cel mai accesibil model de MacBook Air 13 inch are în continuare numai 256 GB de stocare, 8GB de RAM și un preț de pornire de 1.299€, în timp ce aceeași configurație de MacBook Air de 15 inch (care, pe lângă ecranul mai mare, mai vine și cu 2 nuclee suplimentare pentru GPU, ajungând la 10), costă 1.599€.
Wow, ce noutati interesante aduce Apple cu noul lor update pentru MacBook Air! Se pare ca fac doar imbunatatiri la performanta si compatibilitate, dar este totusi un pas inainte. Sunt impresionat de viteza cu care acestea vor face fata inteligentei artificiale si de posibilitatea de a reda simultan pe doua monitoare externe. Inca nu am avut ocazia sa incerc un MacBook Air, dar simt ca trebuie sa o fac. Si preturile par cam piperate, dar cred ca va meritat pentru calitatea oferita. Astept cu nerabdare sa vad cum se va descurca aceasta noua versiune.