Apple a prezentat MacBook Pro cu M3. Iată ce noutăți aduce noua gamă

- Publicitate -

Neobișnuitul eveniment media Apple de azi-noapte a adus prezentarea familiei de chipset-uri M3. Și, cu toate că modelul anterior de MacBook Pro a fost anunțat la începutul anului curent, unul dintre primele modele de Mac care vine cu M3 este… MacBook Pro!

Din gama MacBook Pro de la sfârșitul anului 2023 fac parte trei versiuni noi – cele cu chipset-uri M3 Pro / Max, respectiv o versiune nouă cu chipset M3 și afișaj de 14 inch, care vine să înlocuiască vechiul model cu afișaj de 13 inch și Touch Bar. De asemenea, toate modelele se bucură de afișaje mai luminoase, iar versiunea de bază a MacBook Pro 14 inch vine cu o impresionantă autonomie a bateriei de 22 de ore.

„Nimic nu este ca și MacBook Pro. Cu performanțele remarcabil de eficiente din punct de vedere energetic ale Apple silicon, autonomia bateriei de până la 22 de ore, afișajul Liquid Retina XDR superb și conectivitatea avansată, MacBook Pro permite utilizatorilor să muncească cel mai bine. Cu noua generație de chipset-uri M3, ridicăm ștacheta din nou pentru ceea ce un laptop pro poate face. Suntem încântați să aducem MacBook Pro cu ale sale funcționalități de top pentru cea mai mare gamă de utilizatori de până acum, iar pen tru aceia care fac upgrade de la un MacBook Pro cu Intel, experiența este cu totul schimbată în fiecare mod posibil” – John Ternus, vicepreședinte executiv Apple pentru inginerie hardware.

MacBook Pro cu M3

Apple a introdus în cadrul conferinței de pe 31 octombrie trei versiuni ale chipset-ului M3. M3, M3 Pro și M3 Max sunt toate disponibile în diferitele configurații de MacBook Pro 2023 oferite. Toate acestea sunt realizate folosind un proces de fabricație cu tehnologia pe 3 nanometri.

Gama M3 se bucură de o nouă generație de GPU mai rapidă și mai eficientă, care contribuie la cel mai mare salt în privința arhitecturii grafice făcut până acum de vreun chipset de la Apple. Mulțumită tehnologiei numite Caching dinamic, noul GPU din M3 alocă în timp real memoria locală astfel încât mereu să fie utilizată numai cantitatea de memorie necesară pentru a îndeplini o anumită sarcină. Astfel, susține Apple, performanțele și întrebuințarea GPU sunt crescute pentru a face față celor mai solicitante aplicații și jocuri.

De asemenea, noul GPU din gama de chipset-uri M3 aduce noi funcționalități pentru randare, între care se numără mesh shading accelerat hardware ce îmbunătățește procesarea formelor, făcând posibile astfel scene mai complexe din punct de vedere vizual. O altă astfel de funcționalitate este și ray tracing accelerat hardware. Întâlnit pe Mac pentru prima oară, această caracteristică permite jocurilor să randeze umbre și reflexii mai acurate pentru a crea medii cu un aspect mai realist.

În pofida tuturor acestor îmbunătățiri, de-a lungul prezentării, Apple a comparat mai mult performanțele noului chipset cu cele ale vechiului M1 și nu atât de mult cu cele ale M2.

MacBook Pro de 14 inch cu M3

Acesta este modelul standard în noua gamă de MacBook Pro și îl înlocuiește pe cel de 13 inch, cu M2, pe care Apple l-a introdus anul trecut, alături de MacBook Air. Față de modelul de 13 inch, evident, noul MacBook are designul nou pe care îl întâlnim la gama Pro de laptopuri Apple încă de la finele anului 2021, precum și o bună parte dintre elementele întâlnite la modelele mai scumpe.

Grație chipset-ului M3, Apple susține că noul MacBook Pro de 14 inch este cu până la 60% mai rapid decât un MacBook Pro 13 inch cu chipset M1. De asemenea, gigantul californian pune în evidență sistemul de răcire prezent pe arhitectura de 14 inch a MacBook Pro, care oferă acum și modelului entry level posibilitatea de a susține performanțele maxime ale M3.

Pentru a scoate în evidență performanțele sale, Apple arată că randarea în Final Cut Pro este, pe noul MacBook Pro M3, de 7,4 ori mai rapidă decât pe MacBook Pro cu Intel Core i7 și cu până la 60% mai rapidă decât pe MacBook Pro cu M1. Compilarea codului în Xcode este și ea cu până la 3,7 ori mai rapidă decât pe MacBook Pro Intel Core i7 și cu 40% mai rapidă decât pe modelul M1, aceleași diferențe fiind înregistrate de compania americană și în foile de lucru Excel.

Referitor la specificațiile tehnice ale M3, ei bine noul chipset din MacBook Pro de bază are un CPU cu 8 nuclee (dintre care 4 de înaltă performanță și 4 eficiente din punct de vedere energetic), un GPU cu 10 nuclee, Neural Engine cu 16 nuclee și 100 GB/s lățime de bandă memorie. Adică exact aceleași specificații precum cipul M2 din MacBook Pro 13 inch 2022, diferența fiind făcută de noutățile aduse de M3 pe care le-am prezentat mai sus. La fel ca și până acum, utilizatorii nu vor putea face upgrade chipset-ului pe acest model de MacBook și, deci, vor trebui să facă direct upgrade la modelul de 14 inch cu M3 Pro. Modelul de bază de MacBook Pro vine cu 8GB de memorie unificată, dar permite upgrade la 16GB sau 24GB de RAM, și are, standard, 512GB de stocare (dar, pentru 230€ în plus, se poate face upgrade la 1TB sau, pentru 690€, se poate face upgrade la 2TB). În Europa, prețul de pornire al acestui model este de 1.999€.

MacBook Pro de 14 inch și 16 inch cu M3 Pro

Utilizatorii care au nevoie de mai mult decât oferă modelul standard ori care își doresc un afișaj mai mare vor trebui să facă upgrade cel puțin la aceste modele de MacBook Pro. Potrivit Apple, chipset-ul M3 Pro face aceste modele de MacBook Pro cu 40% mai rapide decât MacBook Pro cu M1 Pro (a se nota, din nou, că Apple nu compară performanțele cu cele ale modelelor M2 Pro lansate la începutul anului curent).

Față de cel mai rapid MacBook Pro cu chipset Intel, performanțele în Adobe Photoshop ale M3 Pro sunt de până la 3 ori mai rapide, cele înregistrate în Oxford Nanopore MinKNOW sunt de până la 20 de ori mai rapide, iar editarea textelor în Adobe Premiere Pro este de până la 1,7 ori mai rapidă. Față de MacBook Pro 2021 cu M1 Pro, în schimb, îmbunătățirile în toate aceste aplicații sunt de până la 40%.

MacBook Pro de 14 inch vine în două configurații standard cu chipset M3. Cea mai accesibilă are un chipset cu CPU pe 11 nuclee (5 performante, 6 eficiente), GPU pe 14 nuclee, Neural Engine pe 16 nuclee, 150GB/s lățime de bandă memorie, 18 GB de memorie unificată și cu 512 GB de stocare. Cei interesați vor putea face upgrade la chipset (optând pentru M3 Pro-ul următoarei configurații sau pentru M3 Max), la RAM (până la 36GB, dacă este ales acest chipset sau până la 128 GB dacă este ales cel mai puternic M3 Max) și la stocare (până la 4TB, pentru M3 Pro sau până la 8TB, pentru M3 Max). Aceasta are un preț de plecare de 2.229€.

Cea de-a doua configurație standard vine cu M3 Pro cu CPU pe 12 nuclee (6 performante, 6 eficiente), GPU pe 18 nuclee, Neural Engine cu 16 nuclee, 150GB/s lățime de bandă memorie, 18 GB memorie unificată și 1 TB de stocare. Și acesteia i se poate face upgrade la una dintre cele două versiuni de M3 Max (despre care vom vorbi mai jos), la RAM (36GB pentru M3 Pro sau până la 128GB pentru cel mai puternic M3 Max) și la stocare (până la 4 TB pentru M3 Pro și până la 8 TB pentru M3 Max). Aceasta are un preț de plecare de 2.499€.

Și MacBook Pro 16 inch vine cu două configurații standard, cu precizarea că ambele au același chipset M3 Pro cu CPU pe 12 nuclee și GPU pe 18 nuclee, precum și aceeași capacitate de stocare de 512GB. Diferența dintre acestea este dată de memoria unificată, care este de 18GB pe configurația mai ieftină, respectiv de 36GB pe cealaltă configurație. Cumpărătorii vor putea face upgrade oricăreia dintre aceste două versiuni la una dintre cele două versiuni de M3 Max, la RAM (până la 128GB, cu M3 Max) și la stocare (4TB dacă optează pentru M3 Pro sau 8TB dacă optează pentru M3 Max). Deși diferențele dintre cele două configurații nu sunt decât la nivel de RAM, diferența de preț este una considerabilă (2.999€ pentru versiunea cu 18GB de RAM, respectiv 3.459€, pentru cea cu 36GB de RAM, prețurile crescând pentru fiecare upgrade făcut).

MacBook Pro de 14 inch și 16 inch cu M3 Max

Utilizatorii care au nevoie de cel mai puternic MacBook Pro posibil vor trebui să opteze pentru configurațiile care au chipset Apple M3 Max. Față de MacBook Pro cu M1 Max, acestea sunt de până la 2,5 ori mai rapide, iar față de cele cu cel mai performant chipset Intel, sunt de 11 ori mai rapide. De asemenea, doar chipset-urile M3 Max pot fi configurate cu peste 36GB de RAM (maximum 128GB) și cu 8TB de stocare.

Pe MacBook Pro de 14 inch există o singură configurație standard, care include chipset-ul M3 Max cu CPU pe 14 nuclee (10 performante, 4 eficiente), GPU pe 30 de nuclee, Neural Engine cu 16 nuclee, 300GB/s lățime de bandă memorie, 36GB de memorie unificată și 1 TB de stocare. Aceasta costă 3.999€, dar, dacă dorești, poți să faci upgrade mai multor componente, putând ajunge să dai pe MacBook Pro 14 inch până la 8.254€. Printre componentele la care poți face upgrade se numără chipset-ul (M3 Max cu CPU pe 16 nuclee, GPU pe 40 de nuclee), RAM (până la 128GB) și stocarea (până la 8TB).

MacBook Pro de 16 inch are două configurații standard pentru M3 Max. Prima vine cu varianta de chipset cu CPU pe 14 nuclee (10 performante, 4 eficiente), GPU pe 30 de nuclee, Neural Engine cu 16 nuclee, 300GB/s lățime de bandă memorie, 36GB de memorie unificată și 1 TB de stocare, iar cea de-a doua are M3 Max cu 16 nuclee (12 performante, 4 eficiente), GPU pe 40 de nuclee, Neural Engine pe 16 nuclee, 400GB/s lățime bandă memorie, 48GB memorie unificată și 1 TB de stocare. Acestea costă 4.249€, respectiv 4.849€. Acestor configurații li se vor putea face upgrade la RAM (până la 128GB) și la stocare (până la 8TB SSD).macbook pro negru stelar m3

MacBook Pro Acum și pe negru stelar

Pentru a diferenția versiunea de MacBook Pro de 14 inch cu M3 de cele cu chipset-uri Pro / Max, Apple a introdus pe acestea din urmă un nou finisaj – negru stelar. Acesta vine în locul griului stelar de pe celălalt model, iar Apple susține că procesul prin care este obținut noul finisaj reduce urmele de amprente.

MacBook Pro cu M3 Alte noutăți

Majoritatea specificațiilor afișajelor noilor modele de MacBook Pro au rămas neschimbate. Vorbim despre panouri Liquid Retina XDR, care oferă luminozitate de până la 1.600 niți pentru conținutul HDR și de până la 1.000 de niți luminozitate susținută. Totuși, pentru conținutul SDR, noile modele vin cu o îmbunătățire, de la o luminozitate maximă de 500 de niți, la una de 600 de niți.

Noile modele de MacBook Pro acceptă până la 4 monitoare externe simultan. MacBook Pro cu M3 are numai două porturi USB-C, în timp ce celelalte modele au în continuare trei astfel de porturi.

Autonomia bateriei este, pe MacBook Pro M3 și MacBook Pro 16 inch, de până la 22 de ore (pentru redarea de filme) și de până la 15 ore pentru browsing web.

MacBook Pro cu M3 Lansare și disponibilitate

Noile modele de MacBook Pro sunt deja disponibile pentru precomandă în magazinele Apple și ale partenerilor, urmând a fi livrate clienților începând de marți, 7 noiembrie.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum se elimina un iPhone / iPad blocat in iCloud de pe contul vechiului proprietar pentru a putea fi folosit din nou – Tutorial

Functia Blocare activare - pe care am descris-o in cadrul acestui tutorial - a fost introdusa de...

Cum verifici gratuit dacă un iPhone este sau nu codat – Sfaturi și trucuri

Una dintre îngrijorările acelora care sunt pe punctul de a cumpăra un dispozitiv iPhone nou este dacă...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.