Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA – Digital Markets Act) pe teritoriul Uniunii Europene, Apple a lansat astă seară prima versiune beta a iOS 17.4, o actualizare care vine să se conformeze noilor reguli impuse de UE. Astfel, începând cu data lansării versiunii finale a iOS 17.4, utilizatorii de iPhone și iPad inclusiv din România vor putea descărca și instala aplicatii din afara App Store prin intermediul magazinelor de aplicații alternative.
Da, ați auzit bine! iOS și iPadOS vor permite existența unor magazine de aplicații alternative App Store, de unde utilizatorii vor putea descărca aplicații și jocuri. Acestea vor funcționa ca și niște aplicatii pentru iOS, însă spre deosebire de aplicațiile de până acum, din ele vor putea fi descărcate și instalate pe iPhone / iPad alte aplicații (așa cum se poate momentan numai din App Store). Orice programator va putea să creeze un magazin de aplicații, singura condiție fiind aceea de a îndeplini criteriile impuse de Apple pentru experiența clienților, prevenirea fraudelor și, între altele, asistența utilizatorilor. Momentan, Apple susține că lucrează la noi API-uri care să permită doritorilor să creeze magazine de aplicații pentru iOS.
Începând cu luna martie a anului curent, pe teritoriul UE, atunci când un programator de aplicații va trimite o aplicație către Apple pentru distribuire, va avea posibilitatea de a alege dacă dorește să comercializeze acea aplicație prin App Store ori printr-un magazin de aplicații alternativ. Mai mult, Apple susține că aplicațiile vor putea fi distribuite simultan în mai multe magazine de aplicații (inclusiv în App Store și alte magazine).
Exact ca și în macOS, toate aplicațiile pe care utilizatorii vor dori să le instaleze din magazinele de aplicații alternative vor trece printr-un proces de legalizare care va include verificări privind securitatea și siguranța utilizatorilor. Apple susține că nu va percepe un comision pentru aplicațiile care sunt achiziționate din magazine de aplicații alternative. Mai mult, gigantul californian susține că nu va percepe comision nici pentru tranzacțiile efectuate folosind sisteme de plată alternative, care, de asemenea, vor putea fi folosite de programatori în aplicațiile lor, dar numai la nivelul UE. Totodată, programatorilor le va fi oferită opțiunea de a redirecționa utilizatorii către propriile site-uri web pentru finalizarea tranzacțiilor, în cazul în care nu doresc să folosească un sistem integrat.
Noua soluție de la Apple nu este însă scutită în mod complet de costuri. Deși magazinele de aplicații nu vor trebui să plătească către Apple pentru a exista și nici programatorii nu vor trebui să plătească în plus dacă folosesc sisteme alternative de plată, compania americană va impune o taxă anuală pe Core Technology de 50 de eurocenți pentru fiecare instalare / pe fiecare cont. Primul milion de instalări este gratuit pentru toți programatorii, dar după depășirea acestui prag va fi aplicată taxa. Apple susține că această taxă anuală reflectă contravaloarea instrumentelor și a platformei pe care le furnizează programatorilor și că nu se va aplica aplicațiilor furnizate de agențiile guvernamentale, ONG și de instituțiile de educație.
Și pentru că o atare de măsură va genera competiție, Apple a decis să umble un pic la comisioanele practicate în UE pentru programatori. Astfel, aceia care vor accepta noile condiții se vor bucura de reducerea comisionului practicat de Apple pe fiecare tranzacție cu plată în App Store de la 30% la 17%. În plus, comisionul de 15% plătit pentru abonamentele încheiate pe o perioadă mai mare de un an, precum și de afacerile mici va fi redus la 10%, Apple susținând că marea majoritate a aplicațiilor se va încadra la plata acestui comision de 10 procente. Programatorilor le va fi oferită posibilitatea de a accepta noii termeni și condiții în UE sau de a rămâne sub termenii aplicați până acum, situație în care vor trebui să plătească aceleași comisioane de 30% / 15%, după caz.
Acei programatori care acceptă noii termeni contractuali în UE nu doar că vor plăti comisioane mai mici, vor avea acces la magazine de aplicații alternative, vor plăti și taxa pe Core Technology și vor putea folosi sistemul integrat de plăți al Apple, pentru o taxă de procesare de numai 3%. Pentru a ajuta programatorii să decidă dacă doresc să lucreze sub noii termeni contractuali ori sub cei existenți, Apple va lansa un calculator de taxe și un raport de analiză pentru instalările din primul an.
Desigur, Apple nu este deloc încântată de decizia aceasta pe care a fost forțată să o ia, considerând că permiterea instalărilor de aplicații din surse alternative va crea un risc foarte mare pentru integritatea platformei. Tocmai de aceea a implementat același sistem de măsuri de protecție ca și în macOS, procesul de legalizare urmând a reduce riscul de distribuire a virușilor. Verificările automatizate de legalizare vor presupune scanarea aplicațiilor de viruși și malware cunoscut. Acestora li se va alătura un proces de verificare realizat de oameni prin care se va încerca asigurarea că se respectă politicile platformei privind securitatea și intimitatea. Totuși, spre deosebire de procesul de verificare aplicat în cazul aplicațiilor distribuite prin App Store, legalizarea nu va impune anumite standarde de calitate sau conținut. Aplicațiile legalizate vor prezenta o listă ce va include denumirea, câteva capturi de ecran și informații de bază pe care utilizatorii să le poată parcurge înainte de a decide dacă doresc să instaleze respectivele aplicații.
Utilizatorii de iPhone și iPad vor putea instala mai multe magazine de aplicații simultan pe dispozitivele lor, iar pentru fiecare astfel de magazin se va impune să acorde permisiunea ca acesta să instaleze aplicații în iOS / iPadOS. Un nou sistem de management inclus în aplicația Configurări va permite utilizatorilor să respingă oricând permisiunile acordate magazinelor de aplicații, precum și să stabilească magazinul de aplicații implicit.
Pe lângă noutățile legate de magazinele de aplicații, utilizatorii din Uniunea Europeană vor putea să folosească pe iPhone și iPad browsere alternative. Astfel, Safari nu va mai fi sigurul browser implicit din sistem. Odată cu instalarea iOS 17.4, la prima deschidere a Safari, utilizatorii vor primi un ecran de întâmpinare care le va permite să își aleagă noul browser implicit, în cazul în care doresc acest lucru. Printre alternativele Safari se numără Chrome, Opera, Firefox, Microsoft Edge și Brave. În browserul setat ca implicit se vor deschide automat toate linkurile accesate din sistemul de operare (inclusiv din aplicații de mesaje sau e-mail).
Mai mult, aplicațiile și browserele pentru iOS nu vor mai trebui de acum să folosească motorul WebKit pentru browsing. Momentan, toate aplicațiile de tip browser, precum și browserele din aplicații trebuie să folosească WebKit, însă din primăvară vor putea folosi alte motoare (astfel, Chrome va putea folosi Blink, spre exemplu).
Tot din cauza modificărilor legislative care vor fi puse în aplicare pe 6 martie în UE, Apple va permite aplicațiilor să acceseze și să folosească cipul NFC al dispozitivelor iPhone (însă doar pe teritoriul Spațiului Economic European). Practic, odată cu iOS 17.4 vom vedea fără doar și poate platforme de plăți alternative Apple Pay, platforme care până acum nu au putut exista din cauză că doar Apple Pay putea folosi cipul NFC pe iPhone. Utilizatorii vor putea să configureze aplicația care să fie activată implicit atunci când iPhone-ul este în aproprierea unui terminal NFC sau atunci când butonul lateral este apăsat de două ori, ceea ce înseamnă că în iOS 17.4 vom vedea posibilitatea de a face plăți de tipul tap-to-pay și fără Apple Pay.
O altă noutate este că Apple va permite, odată cu iOS 17.4, instalarea de pe App Store a unor aplicații de tip streaming pentru jocuri, însă, spre deosebire de celelalte noutăți, aceasta se va aplica la nivel global. Urmare de această dată a feedback-ului primit de la programatori, pe App Store vor putea de acum să existe servicii precum Xbox Cloud Gaming sau Nvidia GeForce NOW, care anterior erau accesibile, pe iPhone și iPad, doar din browser. Astfel de aplicații vor permite utilizatorilor să difuzeze jocuri de pe servere, fără a mai fi nevoiți să le instaleze local, pe iPhone sau iPad. În plus, Apple a anunțat că mini-aplicațiile/jocurile, chatboții și plugin-urile vor putea folosi sistemul de plăți în aplicații de la Apple pentru conținutul digital și servicii la nivel global.
În fine, Apple a mai anunțat că programatorii vor avea de acum, la nivel global, acces la date analitice extinse, cu peste 50 de noi rapoarte privind engagement-ul utilizatorilor, comerțul și nu numai. Datele vor fi anonime în continuare.
iOS 17.4 beta 1 și iPadOS 17.4 beta 1 sunt disponibile începând de astăzi, odată cu tvOS 17.4 beta 1 pentru toți programatorii. În zilele următoare, aceste actualizări urmează să fie disponibile și pentru membrii Apple Software Beta Program. Lansarea pentru publicul larg a noilor versiuni de iOS, iPadOS și tvOS va avea loc până pe 6 martie. Mai multe detalii despre actul normativ privind piețele digitale sunt disponibile aici.