Numai câteva ore ne mai despart de o nouă conferinta Apple. La noapte, la ora României 02:00, Apple va difuza cel de-al treilea eveniment media din acest an, în cadrul căruia Tim Cook și alți oficiali ai companiei americane vor prezenta câteva produse noi.
Având sloganul Scary fast, noul eveniment media urmează să aducă prezentarea mai multor produse noi, între care se numără, foarte probabil câteva modele de Mac cu chipset-uri de nouă generație – M3. Foarte multe informații sigure cu privire la produsele ce urmează a fi anunțate la noapte de către Apple nu există nici până la această oră, gigantul californian reușind de această dată să țină sub control informațiile secrete despre produsele pe care urmează să le anunțe.
Așa că dacă îți dorești să stai până târziu în noapte pentru a vedea în direct anunțurile Apple, o vei putea face, deoarece conferința va fi transmisă pe diferite canale.
Cum poți urmări ÎN DIRECT conferința Apple de pe 31 octombrie pe iPhone, iPad, Mac, PC și Apple TV?
Când va începe?
Spre deosebire de toate evenimentele media din ultimii ani, conferința de astă-seară nu va avea loc la ora Pacificului 10:00 a.m., ci la ora 05:00 p.m.
Aplicând diferența de fus orar față de România, vom afla că de la noi se va putea urmări acest eveniment începând cu ora 02:00. Iar dacă ne uităm la istoria ultimilor ani, cel mai probabil exact la ora 02:00 va și începe, deci ar fi indicat să fii în fața aparatului de pe care vrei să urmărești evenimentul cu măcar 5 minute înainte.
În principiu, această conferință ar trebui să dureze în jur de o oră, mai ales că trebuie prezentate o serie de produse noi. Deci înarmează-te cu răbdare și pregătește-te corespunzător.
Asemenea ultimelor evenimente media similare de la Apple, cel din seara aceasta urmează să fie unul preînregistrat, compania californiană netrimițând, de această dată, invitații jurnaliștilor sau bloggerilor.
Urmărește video evenimentul special Apple de pe 31 octombrie via YouTube
Asemenea tuturor conferințelor Apple din ultimii ani, evenimentul special Apple din această seară va fi transmis în paralel și pe YouTube încă de la ora începerii sale.
Aceasta înseamnă că ea va putea fi urmărită fără bătăi de cap și restricții de pe orice dispozitiv de pe care se poate accesa YouTube, fie dintr-un browser, fie din aplicația oficială ori o terță aplicație.
Fluxul oficial este cel din videoclipul încorporat puțin mai sus, acesta urmând a putea fi accesat de la ora 02:00.
Urmărește conferința pe site-ul Apple
Dacă, din diferite motive, nu dorești să apelezi la YouTube, atunci site-ul Apple este o alternativă bună pentru toți cei care folosesc iPhone, iPad, iPod touch, Mac, Apple TV și chiar Windows.
Urmărește video evenimentul special Apple via Apple (de pe iPhone, iPad, iPod touch Mac și Windows)
În situația în care vor exista unele probleme cu vizionarea evenimentului de pe YouTube ori pur și simplu îți dorești să îl vizionezi pe platforma Apple, trebuie să știi că și acest lucru este posibil, însă cu restricțiile de rigoare, după cum voi detalia în cele ce urmează.
În cazul în care ai un iPhone, iPad sau iPod touch, atunci trebuie să știi că vei putea să urmărești conferința AICI numai dacă dispozitivul tău are instalat iOS 12 sau o versiune ulterioară a sistemului de operare. Prin urmare, este necesar să ai un iPhone 5s (sau un model mai recent), iPad Air (sau un model mai recent), un iPad mini 2 (sau mai recent), un iPad Pro (toate modelele) ori un iPod touch generația a 6-a (sau un model mai recent) pentru a vedea în direct evenimentul.
În cazul în care vrei să urmărești evenimentul de pe Mac, atunci va fi necesar ca laptopul sau desktopul tău să aibă instalat măcar macOS Mojave 10.7 (sau o versiune ulterioară a sistemului de operare), dar și cea mai recentă versiune de Safari disponibilă și să accesezi ACEST LINK.
Ca de obicei, pentru cea mai bună experiență, transmisiunea în direct a evenimentului va trebui accesată din aplicația Safari, atât în cazul iPhone/iPad/iPod, cât și în cazul macOS.
Apple va oferi și utilizatorilor de PC posibilitatea de a vedea evenimentul special direct de pe computerele lor cu Windows. Pentru aceasta, utilizatorilor de Windows le este recomandat ca dispozitivele lor să aibă instalat Windows 10 și să folosească navigatorul preinstalat – Microsoft Edge – pentru a accesa următoarea pagină: https://www.apple.com/apple-events/.
În cazul în care nu folosești navigatorul recomandat de către Apple ori versiunea de Windows mai sus menționată, compania californiană ne anunță că transmisiunea în direct a evenimentului special din această seară ar putea fi urmărită și folosind versiuni recente ale Google Chrome sau Firefox (atât timp cât au MSE, H.264 și AAC) urmând același link de mai sus.
Notă: Această pagină va reda fluxul video pe 31 octombrie, începând cu ora României 02:00.
Apple TV
Pe modelele de Apple TV HD și ulterioare (generația a 4-a și ulterioare) vei putea urmări conferința cu ajutorul aplicației preinstalate Special Events. Chiar dacă în majoritatea țărilor de pe glob conferința este transmisă în aplicația TV, în România această aplicație nu este disponibilă, așa că Apple ne oferă o alternativă pentru a-i urmări măcar conferințele.
De asemenea, pe modelele de Apple TV mai sus menționate vei putea urmări conferința și via YouTube.
Alternativ, se poate difuza evenimentul pe Apple TV (generația a 2-a sau un model ulterior) prin AirPlay.
iTutorial.ro
În cazul in care nu ai cel puțin o oră la dispoziție să urmărești un flux video în care cei de la Apple prezintă actualizările pentru fiecare dintre sistemele sale de operare, atunci trebuie să știi că pe iTutorial.ro îți vom face un rezumat al anunțurilor Apple încă de marți dimineață.
Așadar, de mâinevom publica un articol pentru fiecare produs/actualizare ce va fi prezentat(ă) de către Apple, iar în cadrul lui veți găsi imagini din timpul conferinței, alături de informațiile furnizate de către oficialii Apple. Fiecare articol va fi actualizat pe masură ce Tim Cook și compania dezvăluie mai multe despre produsul prezentat, așa ca va recomandăm să stați mereu cu degetul pe butonul de reîncarcare a paginii (Notă: Comandă/cmd+R pe Mac sau F5 pe PC, pentru reîncarcare rapidă).
În cazul în care folosești pe computerul cu Windows sau macOS unul dintre browserele Google Chrome, Mozilla Firefox, Microsoft Edge ori Safari (numai pe macOS), nu uita să accesezi acum iTutorial.ro și să accepți primirea notificărilor push, pentru a fi anunțat atunci când vom publica noile articole. Notă: Poți gestiona preferințele privind notificările din preferințele navigatorului (în Safari, de exemplu, va trebui să accesezi Preferințe>Notificări și să permiți notificările pentru iTutorial.ro).
Toate articolele noi vor fi, ca de obicei, anunțate și pe paginile oficiale ale site-ului nostru de pe rețelele sociale. Pe Facebook nu uita să accesezi acum pagina @iTutorialro, să selectezi butonul Îmi place și să faci clic pe opțiunea Primește notificări pentru a fi anunțat atunci când un articol nou a apărut și pe site. Dacă folosești Twitter poți, de asemenea, să ne urmărești la @itutorialro, iar apoi din aplicația pentru iPhone și iPad să selectezi optiunea de a primi notificări atunci când publicăm un Tweet nou.
Așadar, dacă vreți să urmăriți live evenimentul, la noapte, de la ora 02:00, trebuie să vă așezați confortabil în fața televizoarelor, computerelor, telefoanelor ori tabletelor și să așteptați ca Apple să dezvăluie noile produse.