Deși părea că evenimentul media de luna trecută a fost ultimul organizat pe anul acesta, Apple a făcut un anunț surprinzător în această seară. Potrivit paginii web a companiei americane, luni, pe 30 octombrie (marți, 31 octombrie în România), va fi organizată o nouă conferință în cadrul căreia vor fi anunțate o serie de actualizări pentru gama Mac.
Subiectul evenimentului care poartă sloganul Scary fast („înfricoșător de rapid”) este confirmat de însăși animația afișată în pagina Evenimente de pe site-ul web al Apple, care transformă sigla Apple într-o pictogramă stilizată a Finder. Întreaga pagină are un aspect întunecat, înfricoșător, în temă cu perioada din an în care se desfășoară evenimentul media. De asemenea, pentru a face totul mai înfricoșător, Apple va reda această conferință în miezul nopții. Mai precis, în SUA, acesta va începe la ora 05:00 p.m. (PT) – aplicând diferența de fus orar, vom vedea că în România vom vedea evenimentul pe 31 octombrie la ora 02:00. Așa că, dacă vrei cu adevărat să vezi „live” conferința, va trebui să stai până târziu în noapte sau să te trezești foarte devreme.
Și spuneam mai sus că această conferință va fi transmisă „live”, deoarece, așa cum s-a întâmplat cu foarte multe evenimente media similare ale gigantului californian din ultimii ani, acesta este unul preînregistrat. Și, spre deosebire de celelalte conferințe de anul acesta, la conferința de săptămâna viitoare nu vor lua parte jurnaliști, blogger, youtuberi și / sau alți invitați.
Cât despre produsele ce urmează a fi anunțate, cel mai probabil evenimentul Scary fast ne va aduce doar anunțuri privitoare la Mac-uri. Zvonurile privitoare la computerele Apple au fost, în ultimele luni, extrem de contradictorii. Deși s-a tot spus că noi modele de Mac echipate cu chipset-uri M3 nu vor fi anunțate decât cel mai devreme la începutul anului viitor, precum și că, după conferința din septembrie, Apple nu va mai introduce nimic nou, iată că toate aceste informații s-au dovedit a fi false. Cele mai recente informații arată că este foarte probabil ca un nou model de iMac cu chipset Apple M3 să fie anunțat cât de curând, mai ales că stocurile actualului model (care în continuare este echipat cu M1) sunt reduse sau inexistente în multe zone de pe glob.
Ming Chi Kuo și Mark Gurman, două persoane extrem de reputate atunci când vine vorba despre furnizarea de informații privitoare la produse Apple nelansate, susțin că, deși este foarte puțin probabil să asistăm la o actualizare a gamei MacBook Air, se poate ca Apple să anunțe marțea viitoare noi modele de MacBook Pro cu afișaje de 13 inch, 14 inch și 16 inch, echipate toate cu diferite variațiuni ale noii game de chipset-uri M3. Această informație este una interesantă, mai ales că modelele M2 Pro / Max de MacBook Pro 14 inch și 16 inch au fost introduse la începutul anului curent.
Se zvonește că noul chipset M3 va fi realizat, asemenea A17 Pro, folosind un proces de fabricație pe 3 nanometri.
Totuși, se impune să facem precizarea că, la cât de contradictorii au fost informațiile din ultimele luni cu privire la gama viitoare de Mac și iPad, în momentul de față nu este cert că săptămâna viitoare vom asista la prezentarea unor noi modele de iMac și MacBook Pro. Sau dacă acestea vor fi prezentate, nu este cert că nu vor fi și alte anunțuri interesante din partea gigantului californian.
La fel ca și orice eveniment media Apple din ultimii ani, Scary fast va fi transmis live pe site-ul Apple, pe Apple TV, dar și pe canalul de YouTube al gigantului californian.