iOS / iPadOS 15.8 și iOS / iPadOS 16.7.2 / macOS 13.6.1 și macOS 12.7.1 au fost lansate

- Publicitate -

iOS 15.8, iPadOS 15.8, iOS 16.7.2 și iPadOS 16.7.2 au fost lansate miercuri seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și, respectiv, iPad compatibile cu iOS 15 / iPadOS 15, respectiv iOS 16 și iPadOS 16 și care nu au efectuat încă actualizarea la iOS 17 / iPadOS 17 deoarece nu doresc acest lucru ori nu au un model de iPhone / iPad compatibil cu noua versiune a sistemului de operare. Alături de acestea, Apple a mai lansat și actualizările macOS Ventura 13.6.1 și macOS Monterey 12.7.1.

Noile actualizări de iOS, iPadOS, watchOS și macOS sosesc pe dispozitivele utilizatorilor în același timp în care Apple a lansat iOS 17.1, iPadOS 17.1, watchOS 10.1, macOS 14.1 și tvOS 17.1, toate aceste actualizări introducând nu doar anumite caracteristici noi, dar și o serie de actualizări de securitate. Actualizări de securitate pe care le regăsim și în actualizările versiunilor mai vechi de iOS, iPadOS, macOS și watchOS lansate acum.

iOS / iPadOS 16.7.2 nu li se adresează numai utilizatorilor de iPhone 8, iPhone 8 Plus, iPhone X, iPad 5 și iPad Pro 12,9 inch (prima generație) – care nu pot fi actualizate la iOS 16. După cum nici iOS 15 nu li se adresează doar utilizatorilor de iPhone 62 (Plus, iPhone 7, iPod touch 7, iPad Air 2 și iPad mini 4 – care nu sunt compatibile nici măcar cu iOS 16. Această actualizare este disponibilă pentru toate modelele de iPhone și iPad compatibile cu iOS 17 / iPadOS 17 (dar neactualizate la cele mai noi versiuni de iOS / iPadOS), utilizatorii care nu doresc să facă actualizarea la cea mai recentă versiune majoră de iOS putând rămâne la iOS 15/16 și efectua în continuare actualizările de securitate pe care Apple le aduce acestei versiuni.

iOS 15.8 / iPadOS 15.8 / iOS 16.7.2 / iPadOS 16.7.2 / macOS 13.6.1 / macOS 12.7.1 / watchOS 9.6.3 Noutăți

Potrivit notițelor lansării, cele șase actualizări susmenționate includ corectări importante de probleme de securitate.

iOS 15.8 și iPadOS 15.8, pe de-o parte, vin să adreseze o problemă din cauza căreia o aplicație putea executa cod în mod arbitrar având privilegii kernel. Apple susține că această vulnerabilitate ar fi exploatată în versiuni mai vechi de iOS 15.7 (mai multe detalii aici).

iOS 16.7.2 / iPadOS 16.7.2, pe de altă parte, vin să adreseze un număr foarte mare de probleme de securitate, însă despre niciuna nu se menționează că ar fi putut să fie exploatată. Între acestea se numără vulnerabilități ale CoreAnimation, Găsire, ImageIO, Kernel, ciornele Mail, Pro Res, Safari, Siri, Vremea și Webkit.

macOS Ventura 13.6.1 și macOS 12.7.1 vin și ele să adreseze mai multe probleme de securitate, între care se numără vulnerabilități ale CoreAnimation, FileProvider, Găsire, ImageIO, Kernel, Vremea și nu numai (macOS 13.6.1 conținând un număr mai mare de corecturi decât versiunea 12.7.1).

Actualizare iPhone, iPad, Mac și Apple Watch

Deși nu introduc funcționalități importante pentru majoritatea utilizatorilor, actualizările la iOS 15.8 / iPadOS 15.8, iOS 16.7.2 și iPadOS 16.7.2 le sunt recomandate tuturor posesorilor modelelor de iPhone și iPad compatibile cu iOS 15 / iPadOS 15 sau, după caz, cu iOS 16 / iPadOS 16, având în vedere și gravitatea problemelor de securitate adresate.

iOS 15.8 poate fi descărcat și instalat pe iPhone 6s (Plus) (și modelele ulterioare), iPod touch 7, iar iPadOS 15.8 poate fi instalat pe iPad Air 2 (și modelele ulterioare), iPad mini 4 (și modelele ulterioare), iPad 5 (și ulterior) și pe toate modelele de iPad Pro, atât prin intermediul sistemului de actualizare software al iOS / iPadOS (OTA), cât și prin intermediul aplicației iTunes pentru Mac și PC / Finder (pe macOS 10.16 și ulterior).

iOS 16.7.2 poate fi descărcat și instalat pe iPhone 8 (Plus) / X (și modelele ulterioare), iar iPadOS 16.7.2 poate fi instalat pe iPad Air 3 (și modelele ulterioare), iPad mini 5 (și modelele ulterioare), iPad 5 (și ulterior) și pe toate modelele de iPad Pro, atât prin intermediul sistemului de actualizare software al iOS / iPadOS (OTA), cât și prin intermediul aplicației iTunes pentru Mac și PC / Finder (pe macOS 10.16 și ulterior). Indiferent de metoda aleasă, pașii necesari pentru actualizarea dispozitivului sunt prezentați în cadrul articolului la care face trimitere linkul de mai jos:

În aceeași măsură, actualizările de macOS Ventura și Monterey lansate aseară le sunt recomandate tuturor utilizatorilor care au instalată pe Mac una dintre aceste versiuni ale sistemului de operare. Actualizarea software se poate realiza din Configurări sistem > General > Actualizări software.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.