Apple a lansat luni seară iOS 10.2 beta 6 pentru dezvoltatorii de aplicații și iOS 10.2 public beta 6 pentru utilizatorii înscriși în programul Apple Software Beta. Noile versiuni de prelansare ale iOS 10.2 sosesc la trei zile distanță de iOS 10.2 beta 5 și la o lună de când a început testarea acestei actualizări a sistemului de operare.

iOS 10.2 beta 6 build și iOS 10.2 public beta 6 build 14C90/14C91 vin, potrivit companiei Apple, cu corecturi de erori și îmbunătățiri în privința performanțelor de ansamblu. Dacă utilizatorii vor descoperi schimbări interesante sau caracteristici noi, vom actualiza acest articol pentru a le anunța.

În versiunile precedente de iOS 10.2 beta, dezvoltatorii și utilizatorii au descoperit numeroase caracteristici noi, mai mult sau mai puțin importante. Una dintre acestea este compatibilitatea cu setul de caractere cuprins în Unicode 9, care aduce în total peste 100 de emoji noi sau actualizate (cu un aspect mai realist). iOS 10.2 mai introduce pe iPhone și iPad noi fundaluri, noi caracteristici în Muzică, două noi efecte de ecran în Mesaje („Scântei” și „Dragoste”), opțiuni noi pentru Cameră, butonul principal și notificări în Configurări, un widget pentru Videoclipuricaracteristica O singură înregistrareaplicația TV, funcționalitatea SOS și altele. Toate noutățile descoperite în iOS 10.2 beta 1 sunt prezentate aici, cele descoperite în beta 2 sunt prezentate aici, iar cele descoperite în beta 3 sunt prezentate aici.

Actualizarea la iOS 10.2 beta 6 / public beta 6 le este recomandată tuturor dezvoltatorilor de aplicații și utilizatorilor care au instalat deja iOS 10.2 și poate fi efectuată prin intermediul sistemului de actualizare al iOS (dacă au deja profilul de dezvoltator/utilizator instalat pe iPhone-ul sau iPad-ul pe care doresc să testeze noua actualizare). Cei care nu au profilul instalat vor trebui mai întâi să îl descarce de pe Apple Developer Center (doar în cazul dezvoltatorilor) sau de pe Apple Software Beta (în cazul utilizatorilor; mai multe detalii aici).

iOS 10.2 ar trebui să fie lansat în variantă finală în luna decembrie a acestui an – Apple a anunțat acest lucru în cadrul conferinței de luna trecută, când a introdus noua aplicație TV.

iOS 10.2 beta succede iOS 10.1, o versiune de iOS lansată de Apple în variantă finală săptămâna trecută ce introducea pe iPhone, iPad și iPod touch caracteristici noi în aplicații precum Mesaje, corecturi de erori și îmbunătățiri. Cea mai importantă noutate din iOS 10.1 era modul portret pentru aplicația Cameră, însă aceasta este adresată numai posesorilor de iPhone 7 Plus.

Notă: Dacă ai descărcat și instalat iOS 10.2 beta 6 sau iOS 10.2 public beta 6 pe iPhone, iPad sau iPod touch și ai descoperit noutăți pe care nu le-am prezentat, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.