La doar o săptămână distanță de versiunea finală a iOS 10.1 și la câteva ore de iOS 10.1.1, compania Apple a lansat iOS 10.2 beta pentru iPhone, iPad și iPod touch. Cea de-a doua actualizare majoră adusă iOS 10 de la lansarea din luna septembrie introduce, după cum ne sugerează și numărul de versiune, caracteristici noi, alături de îmbunătățiri și corecturi de erori.

iOS 10.2 beta 1 are numărul de build 14C5062e și poate fi momentan instalat de către toți dezvoltatorii de aplicații atât prin intermediul sistemului de actualizare al iOS (dacă au deja profilul de dezvoltator instalat pe iPhone-ul sau iPad-ul pe care doresc să testeze noua actualizare), cât și prin intermediul portalului Apple Developer Center. O versiune beta publică a iOS 10.2 nu este deocamdată disponibilă, însă ar putea sosi la finele săptămânii în curs sau săptămâna viitoare pe dispozitivele utilizatorilor înscriși în Apple Software Beta.

Descărcarea iOS 10.2 este posibilă pe toate dispozitivele care acceptă iOS 10, respectiv iPhone 5 (și modelele mai recente), iPad 4, iPad Air (și modelele mai recente), iPad Pro, iPad mini 2 (și modelele mai recente) și iPod touch generația a 6-a.

Deocamdată nu se știe cu exactitate care sunt caracteristicile noi pe care Apple le va introduce în iOS 10.2, însă de îndată ce dezvoltatorii le vor descoperi, noi vă vom anunța. Actualizare: Toate noutățile din iOS 10.2 beta 1 sunt listate ceva mai jos.

Disponibil deja pentru toate dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch eligibile, iOS 10 a fost descris de către Apple ca fiind „cea mai mare actualizare de până acum” adusă sistemului de operare iOS, datorită unor caracteristici precum ecranul de blocare redesenat, extinderii Siri la aplicațiile de la terți și introducerii unor actualizări majore pentru aplicații existente, cum ar fi Mesaje, Hărți și Muzică. Următoarea versiune majoră, iOS 10.1, a introdus pe iPhone, iPad și iPod touch caracteristici noi în aplicații precum Mesaje, corecturi de erori și îmbunătățiri, iar pe iPhone 7 Plus a introdus caracteristica Mod Portret.

Data de lansare a versiunii publice de iOS 10.2 nu este cunoscută, evident, până la această oră, însă noua versiune majoră a sistemului de operare ar trebui să fie finalizată până la finele anului curent.

iOS 10.2 beta 1 Iată tot ce aduce nou pe iPhone și iPad

  • Noi caractere emoji: iOS 10.2 include setul de caractere emoji Unicode 9, oferind utilizatorilor câteva opțiuni noi. Sunt peste 100 de caractere noi, printre care se numără: față de clovn, față cu nas de Pinocchio, față de cowboy, față îngrețoșată, față care salivează, selfie, față de vulpe, bufniță, fluture, avocado, clătite, croissant, etc. De menționat este că au fost adăugate numeroase caractere pentru profesii, atât pentru genul masculin, cât și pentru genul feminin – spre exemplu: pompier, mecanic, avocat, doctor, om de știință, etc. Alături de caracterele complet noi (o bună parte dintre acestea apar în imaginea de mai jos), Apple a adus schimbări semnificative foarte multor emoji existente, ele arătând acum mult mai realist și mai apropriat de caracterele ce au fost redesenate deja în iOS 10.emoji-ios-10-2
  • Fundaluri: Apple a adăugat în sfârșit acele fundaluri elegante afișate pentru prima dată în imaginile de prezentare a iPhone 7 și iPhone 7 Plus.
  • Widget Videoclipuri: iOS 10.2 aduce un widget complet nou pentru aplicația Videoclipuri pe care utilizatorii îl vor putea adăuga în panoul cu widgeturi (cel accesibil printr-o glisare spre dreapta de pe ecranul de blocare/principal și din centrul de notificări). Odată adăugat, acest widget va putea afișa filmele și emisiunile TV disponibile în aplicația Videoclipuri. Atingerea oricărui articol afișat în acest widget va duce la redarea filmului/serialului.widget-videoclipuri
  • Contacte de urgență: Aplicația Sănătate are acum o caracteristică de notificare automată a contactelor pentru urgețe, atunci când este folosită caracteristica SOS de pe iPhone sau Apple Watch.
  • Menținere configurări Cameră: Utilizatorii primesc în Configurări o nouă opțiune de a salva ultimele preferințe din aplicația Cameră. Activată, aceasta va menține ultimul mod cameră, filtru foto sau Live Photo utilizat, în loc să reseteze la valorile implicite (spre exemplu, activarea menținerii configurărilor pentru mod cameră va face să fie menținut ultimul mod utilizat, cum ar fi Video sau Pătrat, în loc să fie resetat modul Foto după închiderea aplicației).mentinere-configurari-camera-mod
  • „Țineți apăsat pentru a vorbi”: O nouă configurare pentru butonul principal în meniul de Accesibilitate al Configurărilor iOS. Aceasta  permite utilizatorilor de iPhone să oprească în sfârșit activarea atât a Voice Control / Comenzi vocale, cât și a Siri la apăsarea lungă a butonului principal. Dacă nu îți dorești dezactivarea ambelor caracteristici, atunci de aici vei putea alege rapid pe care dintre ele vrei să o activezi la apăsarea butonului principal (reține că la selectarea Comenzi vocale vei dezactiva Siri și viceversa).buton-principal-tineti-apsat-pentru-a-vorbi
  • Trimiteți cu celebrare: un nou efect pentru ecran în aplicația Mesaje creat pentru celebrarea anumitor evenimente/întâmplări.trimiteti-cu-celebrare-mesaje
  • Afișați evaluare cu stele: o nouă opțiune în configurările pentru Muzică ce permite adăugarea meniului Evaluați melodia… în panoul de acțiuni al fiecărei piste în parte. Activând această opțiune, utilizatorii vor putea evalua fiecare melodie cu 1-5 stele (1 fiind cel mai slab, iar 5 cel mai bun). Apple susține că evaluările în stele nu afectează în vreun fel recomandările primite în secțiunea Pentru dvs.
  • Afișare previzualizări: această opțiune existentă deja pentru unele dintre aplicațiile care trimit notificări (inclusiv Mesaje) devine un meniu în iOS 10.2, permițând în sfârșit utilizatorilor să aleagă între afișarea previzualizărilor pentru Mesaje (și alte aplicații asemenea) întotdeauna, doar atunci când ecranul este deblocat sau deloc. Anterior, utilizatorii de iPhone și iPad nu puteau decât să activeze sau dezactiveze complet afișarea previzualizărilor, însă este foarte util că opțiunea de afișare atunci când ecranul este deblocat a fost introdusă.afisare-previzualizari-notificari-mesaje
  • Sortare muzică: Apple a eliminat opțiunea de sortare din Configurări și a introdus-o în aplicația Muzică. Astfel, începând cu iOS 10.2 utilizatorii vor putea să sorteze listele de redare după tip, titlu sau cât de recent au fost adăugate, direct din Biblioteca aplicației Muzică. În plus, sortarea este posibilă dubă titlu sau artist și pentru melodii și albume.sortare-muzica
  • pictograma-castiPictogramă căști: Bara de stare afișează acum o nouă pictogramă pentru dispozitivele audio cu Bluetooth conectate la iPhone. Anterior această pictogramă fusese văzută doar de posesorii noilor căști Beats Solo3.
  • Ecran de întâmpinare Siri: Utilizatorii care selectează Siri în meniul Țineți apăsat pentru a vorbi, dar nu au activat Siri, la apăsarea butonului principal vor sesiza apariția ecranului de întâmpinare Siri care descrie asistentul virtual personal (inclusiv în limba română) și care permite activarea rapidă a lui. P.S. Niciun semn de Siri în limba română, iar acest ecran nu sugerează absolut nimic în privința disponibilității asistentului în limba română.siri-intampinare  

Notă: Dacă ai descărcat și instalat iOS 10.2 beta 1 pe iPhone, iPad sau iPod touch și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu.

1 COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.