Numai câteva zeci de ore ne mai despart de cel mai așteptat eveniment media al Apple din 2016. Iar așteptările sunt foarte, foarte mari. La fel și numărul curioșilor dornici să știe neapărat ce va prezenta gigantul american în cadrul conferinței cu sloganul „Ne vedem pe 7”.
La fel cum s-a întâmplat și în anii trecuți, multe dintre surprizele pregătite Apple pentru evenimentul toamnei au fost prezentate și răsprezentate în ultimele luni. Și chiar dacă nu știm chiar totul nici despre programul întregii conferințe și nici despre produsele ce urmează a fi prezentate, știm cu certitudine că iPhone 7 și iPhone 7 Plus vor fi anunțate miercuri. La fel cum știm cu o oarecare certitudine și că, după doi ani, Apple va prezenta un nou model de ceas. Sau cum știm – chiar de la Beats – că vor fi anunțate noi modele de căști. Iar pe lângă toate acestea, mai suntem convinși că vor fi anunțate versiunile finale de iOS 10, macOS 10.12 Sierra, tvOS 10 și watchOS 3 și datele oficiale de lansare.
Dacă te intreresează să știi mai multe despre produsele pe care Apple le va anunța la conferința de pe 7 septembrie, citește mai jos să vezi cam tot ceea ce știm noi despre ele până la ora actuală. Și ce posibilitate ar mai fi să fie anunțate și alte produse decât cele susmenționate.
Ce va prezenta Apple pe 7 septembrie: iPhone 7 și iPhone 7 Plus
Vedetele conferinței vor fi, fără doar și poate, noile modele de iPhone. Lumea întreagă așteaptă 365 de zile pentru a vedea cu ce ne mai poate surprinde Apple în materie de telefoane, iar generația din 2016 ar trebui să se ridice la nivelul așteptărilor multora.
Totuși, încă din capul locului trebuie spus ceva: pe partea de design, surprizele nu vor fi extraordinar de mari. Conform informațiilor și imaginilor de până acum, iPhone 7 și iPhone 7 Plus vor arăta foarte similar cu iPhone 6s și iPhone 6s Plus, împărțind cu acestea nu doar diagonalele ecranelor (4,7 inchi și 5,5 inchi), ci și dimensiunile exterioare (lățime, lungime și grosime) și factorul de formă. Ele nu vor fi însă identice, ca noi să le putem numi iPhone 6s2. Din câte se pare, atât iPhone 7, cât și iPhone 7 Plus vor avea mai puține bucăți de plastic pentru antene (fiind eliminate cele două care împărțeau carcasa în trei zone distincte), deci spatele lor va arăta mai bine, zona inferioară va fi mult mai simetrică, iar camerele vor fi mai mari. Tototdată, ele vor veni în cinci culori, dintre care două sunt noi: negru închis și negru pian, una dintre acestea înlocuind griul stelar de pe actualele modele.
În ceea ce privește camerele, știm deja că iPhone 7 (modelul de 4,7 inchi) va avea un senzor mai mare, cu stabilizator de imagine, oferind utilizatorilor imagini mai clare și mai bune, chiar și în condiții de lumină slabă. iPhone 7 Plus va merge și mai departe, având o cameră iSight cu două obiective de 12 megapixeli (unul cu senzori mari 6P și unul telemetric, cu senzori mai mici, 5P), capabilă să producă imagini mai clare și detaliate, cu culori mai vii și mai puțin zgomotoase, indiferent de lumina ambientală. De asemenea, se zvonește că ambele vor avea un bliț nou, cu 4 LED-uri, ce va îmbunătăți aspectul imaginilor.
O altă schimbare estetică se referă la simetria din zona inferioară a iPhone 7 și iPhone 7 Plus, care se datorează eliminării jackului. După cum am văzut în ultimele luni, în locul jackului de căști a fost adăugat un al doilea șir de grile, identic celui din dreapta conectorului Lightning. Momentan nu știm dacă acesta va adăposti un al doilea difuzor sau dacă va fi pur estetic (o teorie recentă ne indica faptul că iPhone 7 va avea al doilea difuzor în receptorul de pe panoul frontal), însă știm cu certitudine că jackul de 3,5 mm a fost eliminat complet și nu se va găsi pe niciunul dintre cele două modele de iPhone. Prin urmare, căștile tradiționale nu vor putea fi folosite cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus decât cu un adaptor special, Apple încurajând folosirea celor Bluetooth sau conector Lightning – cele din urmă oferind o calitate audio mult mai bună.
O caracteristică emblematică a iPhone pe care Apple a schimbat-o în noile modele este butonul principal. Nu vă gândiți însă că iPhone 7 și iPhone 7 Plus nu vor avea deloc un buton principal. Dimpotrivă. Ele vor avea un buton principal îmbunătățit, dar care nu va mai fi o componentă mecanică, de sine stătătoare. În schimb, Apple a decis să încastreze în panoul frontal butonul principal și să se folosească, la fel ca și în cazul trackpadurilor celor mai recente MacBook-uri, de tehnologia Force Touch și motorul haptic pentru a oferi utilizatorilor aceeași senzație de clic la apăsarea butonului pe care o aveau pe modelele anterioare.
Privind cu atenție la cele două schimbări amintite mai sus, putem deduce o a treia noutate a iPhone 7 și iPhone 7 Plus. Indicată din destul de multe părți până acum, rezistența la apă este o noutate cu care noua generație a iPhone va veni și care îi va mulțumi pe cei mai mulți utilizatori. Desigur, noile dispozitive nu vor fi impermeabile, însă vor avea certificarea IPX7, ceea ce înseamnă că vor putea fi scufundate până la 1 metru adâncime în apă pentru perioade scurte de timp.
Trecând la interior, trebuie să menționăm pentru început că iPhone 7 și iPhone 7 Plus vor avea un chipset Apple A10 ce va fi mult mai eficient și, foarte posibil, mult mai rapid decât chipsetul Apple A9 pe care îl găsim în actualele iPhone 6s și iPhone 6s Plus. Cele două modele de iPhone vor fi diferențiate însă la capitolul memorie cu acces aleatoriu, întrucât se zvonește că iPhone 7 Plus va avea 3GB de RAM, în timp ce iPhone 7 va avea tot 2GB de RAM ca și predecesorul său.
În rest, este posibil ca noua generație de iPhone să vină cu cipuri LTE și Wi-Fi mai rapide și să ofere o autonomie mai bună grație fie creșterii capacității bateriei, fie eficienței energetice crescute a noilor componente hardware și software. Totodată, se zvonește că afișajele lor, deși vor păstra diagonalele și rezoluțiile actuale, vor avea caracteristici introduse pentru prima dată în iPad Pro de 9,7 inchi: gamă de culoare largă DCI-P3 și tehnologia True Tone de ajustare a culorilor și intensității ecranului în funcție de lumina ambientală.
Pe partea de stocare, Apple va veni, după atâția ani, cu ceva care să îi mulțumească pe utilizatori. Printr-o oarecare minune, compania americană a decis să dubleze capacitatea de stocare a tuturor celor trei versiuni de iPhone pe care le va comercializa, astfel că, în loc să aibă 16GB, 64GB și 128GB, noile modele de iPhone 7 și iPhone 7 Plus vor avea 32GB, 128GB și 256GB.
Cât despre preț, deocamdată rămâne un semn de întrebare destul de mare, cu toate că nu ar fi exclus ca noile dispozitive să fie comercializate la un preț mai mare decât modelele anterioare, mai ales din cauza creșterii capacității de stocare.
7 septembrie: Apple Watch 2
Aidoma iPhone 7, în cazul în care vor exista, schimbările de design ale Apple Watch 2 nu vor fi deloc semnificative. Prin urmare, noua generație de Apple Watch va aduce foarte mult cu prima, va continua să aibă carcasa fabricată din diferite materiale (cel puțin din aluminiu și oțel inoxidabil) și să fie disponibilă în două mărimi, 38mm și 42mm.
Nu la fel vor sta lucrurile și la interior, unde Apple Watch a avut parte de unele îmbunătățiri la capitolele procesor, impermeabilitate, baterie, funcționalitate GPS și nu doar.
Conform zvonurilor de până acum, Apple Watch 2 va avea GPS și barometru, care le vor oferi utilizatorilor informații mai bune în timpul navigării și în timpul efectuării de exerciții fizice, și care vor reduce puțin dependența ceasului față de iPhone. Iar pentru a face față noilor consumatori de energie, așa cum reiese din imaginile spion, bateria versiunii de 42mm a Apple Watch 2 va avea o capacitate cu 35% mai mare decât bateria modelului anterior (același lucru se va întâmpla, probabil, și cu bateria versiunii mai mici).
Alături de bateria Apple Watch 2 de 42mm, au mai apărut zilele trecute pe Internet imagini și cu afișajul acestui model de ceas. Comparativ cu afișajul generației actuale, acesta părea a fi mult mai subțire, un lucru care se datorează posibilei utilizări de către Apple a unei tehnologii noi și care va permite introducerea unei baterii mai mari.
În ceea ce privește curelele, utilizatorii vor avea o gamă nouă de curele din care să aleagă pentru Apple Watch. Acest lucru este confirmat de faptul că actualele curele pentru Apple Watch lipsesc din stocurile magazinelor companiei Apple.
Separat de Apple Watch 2, am mai auzit zvonuri derutante cu privire la actualizarea de către Apple a actualei generații de Apple Watch. Se pare că gigantul american a lucrat, în paralel cu Apple Watch 2, la un model de Apple Watch 1 îmbunătățit, ce va veni cu un procesor mai rapid și va fi mai impermeabil decât actualul.
7 septembrie: iOS 10, tvOS 10, watchOS 3 și macOS 10.12 Sierra
iOS 10, macOS 10.12 Sierra, tvOS 10 și watchOS 3 au fost prezentate de către Apple în luna iunie, la WWDC 2016, iar de atunci se află în proces de testare cu dezvoltatorii de aplicații și utilizatorii înscriși în programul Apple Software beta. Și chiar dacă nu ar fi exclus ca pe lângă caracteristicile despre care s-a tot vorbit în vară să mai fie introduse câteva funcții noi în noile versiuni majore ale sistemelor de operare, lumea este interesată să afle o informație pe care Apple a omis intenționat să ne-o spună: data lansării.
După cum s-a întâmplat și în anii anteriori, versiunile finale ale iOS 10, watchOS 3 și, foarte probabil, tvOS 10 ar urma să fie lansate cu două zile înaintea lansării iPhone 7. Și cum iPhone 7 va fi disponibil în magazine fie pe 16 septembrie, fie pe 23 septembrie, versiunile publice ale noilor actualizări de iOS, watchOS și tvOS urmează să fie disponibile miercuri, fie pe 14, fie pe 21 septembrie.
În ceea ce privește macOS, de regulă, noile versiuni majore au fost lansate mai târziu decât actualizările pentru iOS, așa că s-ar putea ca posesorii de Mac să nu poată instala Sierra până la finele lui septembrie sau începutul lui octombrie.
Dar înainte de a lansa versiunile finale de iOS 10, watchOS 3, macOS Sierra și tvOS 10, compania Apple va publica, pentru dezvoltatorii de aplicații, versiunile Golden Master. Acestea vor sosi, la fel ca și în anii anteriori, pe 7 septembrie și le vor oferi dezvoltatorilor ocazia de a testa în premieră versiunile finale ale sistemelor de operare.
Mai multe detalii despre noutățile din cele mai recente versiuni majore ale sistemelor de operare Apple veți găsi în articolele către care fac trimitere linkurile de mai jos:
7 septmembrie: noi căști Beats by Dre și AirPods?
Apple a anunțat accidental prin e-mail că noi produse Beats vor fi prezentate pe 7 septembrie.
Astfel de accidente nu sunt foarte tipice pentru Apple, dar din moment ce au comis-o, suntem destul de siguri că vor anunța noi modele de căști Beats by Dre. Din păcate sau din fericire însă până la această oră nu am aflat nimic cu privire la vreuna dintre perechile de căști ce urmează a fi anunțate, însă putem fi siguri de faptul că ele vor fi wireless sau, în cel mai rău caz, Lightning.
Separat de produsele Beats by Dre, în ultimele luni s-a tot zvonit că Apple lucrează în taină la o nouă pereche de căști wireless „AirPods” pe care ar putea să înceapă să o comercializeze alături de iPhone 7. Aidoma unor căști precum Bragi Dash, noile AirPods-uri urmează să fie lipsite complet de orice fir și independente una față de cealaltă.
Despre aceste căști AirPods se știe că au o autonomie de aproximativ 4 ore și că ar putea fi comercializate alături de un etui cu rol de încărcător, astfel încât utilizatorii să beneficieze de și mai multe ore de ascultare. Nu la fel de bine se știe dacă vor fi comercializate împreună cu iPhone 7 sau separat și când vor fi lansate – deși recent companiei Apple i-a fost certificat un produs cu denumirea „AirPods” atât în SUA, cât și în Uniunea Euroasiatică.
7 septembrie: Mac-uri noi?
Foarte multă lume se așteaptă ca Apple să prezinte noi modele de Mac-uri și mai ales acel nou MacBook Pro cu design nou, afișaj OLED deasupra tastaturii, Touch ID și procesoare Intel de ultimă generație. Dar acest lucru nu se va întâmpla pe 7 septembrie. Mai multe persoane care au oferit în trecut informații veridice cu privire la produse Apple nelansate au afirmat că evenimentul de pe 7 septembrie va fi concentrat pe iPhone și Apple Watch și că noi Mac-uri nu vor sosi decât spre sfârșitul acestui an.
Prin urmare, chiar dacă acum nu vom vedea surprizele pregătite de Apple pentru gama Mac, se prea poate ca ele să fie anunțate și lansate luna viitoare, așa cum s-a întâmplat mai demult.
7 septembrie Când și Cum?
Dacă vrei să urmărești conferința Apple de pe 7 septembrie sau măcar să știi tot ce a fost anunțat în cadrul ei, ai la dispoziție mai multe modalități.
În primul rând, o poți urmări în direct, grație Apple. Așadar, miercuri, pe 7 septembrie, începând cu ora 20:00 (ora României) vei putea vedea evenimentul live din Safari sau Edge (pe iPhone, iPad, Mac, respectiv PC), precum și de pe Apple TV.
Iar dacă timpul nu îți permite, dar vrei totuși să știi totul despre iPhone 7, Apple Watch 2 și nu doar, atunci te așteptăm pe iTutorial.ro cu cele mai calde informații!