Nu ar putea să existe un eveniment Apple adresat dezvoltatorilor de aplicații din care să lipsească prezentarea actualizărilor majore ce vor fi aduse sistemelor de operare. WWDC 2016 nu este o excepție de la regulă, așa că în cadrul evenimentului de deschidere al Worldwide Developers Conference 2016 de pe 13 iunie, compania americană a prezentat lumii întregi, alături de watchOS 3, tvOS 10 și iOS 10, și cea mai recentă versiune a sistemului de operare pentru Mac: macOS 10.12.
Încă de la început ceva pare foarte ciudat. Ce este macOS? Ei bine, după 15 ani în care ne-am referit la sistemul de operare pentru Mac cu denumirea OS X, Apple a decis că a venit timpul ca ea să fie schimbată / actualizată pentru a se potrivi mai bine cu denumirile celorlalte sisteme de operare: iOS, watchOS și tvOS. Așa că a ales macOS, un nume mai simplu, logic și integrat mult mai bine între celelalte denumiri de SO ale companiei americane.
Dar nu vă lăsați păcăliți! Schimbarea denumirii sistemului de operare nu modifică felul în care sunt numerotate și numite versiunile noi ale sale și nici nu anunță o actualizare extraordinar de mare în 2016. Prin urmare, versiunea nouă a OS X macOS de anul acesta, ce a fost previzualizată la WWDC 2016, va avea numărul 10.12 și se va numi Sierra, după un district cu populație foarte scăzută din California.
Conform Apple, macOS 10.12 Sierra este o actualizare „majoră” adusă „celui mai avansat sistem de operare pentru desktop”, care include noi caracteristici și face Mac-urile mai inteligente și mai folositoare decât oricând. Ea aduce Siri pe computere cu noi abilități ce îi vor permite să te ajute să realizezi sarcinile de zi cu zi mai simplu și rapid. Integrarea unitară cu iCloud face totul de pe desktop și dosarul Documente să fie disponibil pe iPhone și iPad, așa încât tu să ai mereu acces la fișierele de care ai nevoie. Clipboard-ul universal îți va permite să copiezi conținut de pe un dispozitiv și să îl lipești pe altul. Apple Pay îți va permite să faci cumpărături sigure și confidențiale din magazinele online. Iar actualizări aduse unor aplicații precum Poze te vor face să nu duci lipsa aproape niciunei caracteristici noi din iOS 10.
macOS Sierra este o actualizare majoră care îți va face Mac-ul mai inteligent și mai folositor decât oricând cu îmbunătățiri în aplicațiile pe care le știi și iubești și noi caracteristici pretutindeni. Cu macOS Sierra, tu vei putea obține informații, găsi fișiere, și face multitask folosind Siri, accesa Desktop și Documente de oriunde, copia și lipi între Mac și dispozitivele iOS și redescoperi momentele prețioase în Poze – Craig Federighi, vicepreședinte executiv Apple.
Cam asta ar fi, foarte pe scurt, tot ce aduce nou macOS 10.12 Sierra. Te-am făcut curios? Atunci haide să vedem mai în detaliu fiecare dintre principalele caracteristici ale celei mai noi versiuni majore adusă sistemului de operare pentru Mac, precum și când va fi lansată și pe ce computere va fi disponibilă.
macOS 10.12 – iată tot ce aduce nou
Siri își face debutul pe Mac, cu noi caracteristici create special pentru desktop. Iar acesta este numai unul dintre modurile în care macOS îți va face computerul mai inteligent. Sierra va ajuta la redescoperirea celor mai bune fotografii, efectuarea de achiziții sigure din magazinele online și va lucra mai bine cu celelalte dispozitive ale tale. De asemenea, te va ajuta să eliberezi spațiu de stocare valoros. Și câte și mai câte.
Siri
Pe Mac, asistentul virtual personal este la doar o atingere distanță de tine. Caracteristicile familiare ale Siri sunt acum și pe Mac, alături de unele noi, gândite special pentru desktop. Accesibil foarte simplu din dock, bara de meniu și de pe tastatură, Siri poate căuta pentru tine informații, fișiere și efectua diferite acțiuni. Așa că indiferent ce ai lucra sau dori să afli, Siri este întotdeauna aproape de tine și gata să te ajute.
Multitasking
Siri va lucra cot la cot cu tine, așa încât tu să îți poți face lucrul tău, iar ea lucrul ei. Ori scenariul în care tu lucrezi la un proiect, de exemplu, și vrei să trimiți un mesaj unui coleg prin care să îl anunți că este gata imediat, fără a te opri din treabă, va deveni realitate și
pe Mac, mulțumită asistentului virtual personal.
Caută fișiere
Lucrul cu fișiere face parte din viața fiecărui utilizatir de Mac. Siri vine să îmbunătățească semnificativ această experiență, așa că dacă nu-ți mai amintești exact unde ai salvat ultimul PDF sau cea mai recentă fotografie descărcată de pe web, îi poți cere asistentului să caute documente / imagini deschise sau descărcate în ultima zi / săptămână / lună ori chiar din ultimul an.
Fixează rezultatele de care ai nevoie
macOS Sierra îți va permite să fixezi în centrul de notificări programele meciurilor, fluxurile Twitter, o listă cu fișiere asociate unui raport la care lucrezi și multe alte rezultate Siri. Ele vor fi, la nevoie, mereu actualizate.
Siri face foarte rapidă căutarea pe web, așa că dacă vrei să găsești o imagine cu un vultur, de exemplu, îi poți dicta asistentului, iar acesta îți va afișa câteva într-o clipită. Dar dacă vrei să copiezi acele imagini? Ei bine, acest lucru este posibil prin acțiunea „trage și aruncă”, atât în cazul imaginilor pe care vrei să le copiezi într-un document Pages, un e-mail, etc., cât și în cazul localizărilor pe hartă pe care vrei să le copiezi într-o invitație (sau oriunde altundeva).
Și câte și mai câte
La fel ca și pe iPhone, iPad, Apple Watch și Apple TV, Siri mai poate face foarte multe lucruri pe Mac. De la adăugarea de evenimente în calendar, la ajustarea preferințelor de sistem, la crearea de mementouri, la căutarea în biblioteca foto, la rezervarea unei mese la restaurant și multe, multe altele.
Exemple de întrebări pe care i le vei putea adresa lui Siri: „Show the PDFs in my Downloads folder”, „How much free space do I have on my Mac?”, „Play the top 40 jazz songs”, „What’s the weather in Lake Tahoe?”, „Add Laura to my 10 AM meeting”, „How do you spell broccoli?”, „Show my photos from yesterday” sau „What time is it in Monterrey, Mexico?”.
iCloud Drive – Desktop și Documente peste tot
macOS Sierra îți aduce în mod automat acces la Desktop și dosarul Documente de pe un Mac pe orice alt Mac, dispozitiv iOS și PC unde ești conectat cu același cont iCloud. Fără ca tu să trebuiască să faci absolut nimic în plus.
Toate fișierele pe care le salvezi în aceste două locuri vor fi accesibile de pe dispozitivele iPhone și iPad, din aplicația iCloud Drive, și de pe iCloud.com sau din aplicația iCloud pentru Windows. Iar dacă ai și un al doilea Mac, atunci Documente și Desktop vor fi sincronizate între computere pentru ca tu să ai tot ceea ce ai salvat, acolo unde ai salvat, indiferent ce computer vei dori/putea să folosești la un moment dat.
Continuitate – Auto-deblocare cu Apple Watch. Copiere pe un dispozitiv. Lipire pe altul.
Continuitatea între dispozitivele Apple a fost îmbunătățită odată cu macOS Sierra prin intermediul Auto-deblocare și a Clipboard-ului universal. Nimic „uau” dacă folosești aplicații de la terți, cum ar fi MacID, dar de apreciat că vine din partea Apple și, deci, este integrat mai bine în sistemele de operare.
Auto-deblocare cu Apple Watch
În cazul în care folosești un Apple Watch, atunci vei avea acces instantaneu la Mac-ul tău. Trezește-ți computerul și va fi gata de lucru. Parola nu mai trebuie introdusă. Apoi încearcă să îl trezești fără Apple Watch ca să vezi cât timp economisești, mai ales dacă ai o parolă puternică de peste 10 caractere.
Mai mult, această caracteristică va face ca dacă pleci de lângă Mac-ul tău, el să fie blocat în mod automat. Nu de alta, dar nu ai vrea ca cineva neautorizat să aibă acces la el între timp.
O caracteristică foarte utilă care se traduce mai simplu prin: copiază aici, apoi lipește dincolo. Ea îți va permite deci să copiezi imagini, clipuri video sau texte de pe iPhone/iPad, apoi să le copiezi pe Mac-ul din apropriere – sau viceversa. Fără să faci nimic în plus de a selecta Copiere și Lipire (comandă+c, respectiv comandă+v), așa cum făceai și până acum.
Așa că data viitoare când găsești o rețetă grozavă pe Mac, vei putea copia ingredientele și să le lipești în lista de cumpărături de pe iPhone.
Aplicații – File aproape peste tot
Apple vrea să ajute utilizatorii să navigheze pe desktop mai eficient, așa că a introdus în majoritatea aplicațiilor din macOS filele din Safari și Finder. Astfel, orice aplicație pentru Mac care acceptă lucrul în mai multe ferestre – cum ar fi, de exemplu, Hărți, Mail, Pages, Numbers, Keynote și TextEdit sau chiar aplicații de la terți – vor deschide de acum file noi și nu ferestre.
Folosind filele, tu vei putea, de exemplu, să lucrezi simultan cu mai multe documente Pages în modul ecran complet și să le comuți fără să mai faci glisări pe trackpad, vei putea sări mai rapid de la un e-mail ciornă la altul și vei putea căuta mai multe locații pe hartă fără să le pierzi pe cele găsite deja sau să deschizi zece ferestre Hărți. Și câte și mai câte.
Imagine în imagine pe Mac
La fel ca și pe iPad, utilizatorii de Mac vor putea arunca un ochi pe videoclipul pe care îl urmăresc și altul pe documentul la care lucrează, de exemplu. Pentru că începând cu macOS Sierra, va fi posibilă menținerea la suprafață a aproape oricărui clip video din Safari sau iTunes mulțumită modului imagine în imagine.
Acest mod face posibilă urmărirea unui clip video deschis într-una dintre cele două aplicații, chiar dacă accesezi o altă aplicație sau desktopul ori dacă ieși din pagina unde a fost el încorporat. Indiferent de situație videoclipul va fi deci redat în continuare într-unul dintre colțurile ecranului, iar tu vei putea să îl redimensionezi așa încât să îți distragă atenția mai mult sau mai puțin și să îți poți muta ochii la el oricând vrei sau poți. Așa că dacă te joci pe computer, nu vei mai rata emisiunea sau meciul favorit, iar dacă lucrezi la ceva și vrei să urmărești ultimul episod din Urzeala Tronurilor, acest lucru va fi posibil, fără a sacrifica prea mult spațiul de lucru sau folosi vizualizarea divizată.
Poze – redescoperă Amintirile
Petrecem ani și ani să capturăm momente pe care trebuie să ni le reamintim, așa că Apple a actualizat aplicațiile Poze pentru Mac și iOS așa încât să introducă o caracteristică nou numită Amintiri. Ea poate deci să îți transforme toate momentele plăcute din trecut în experiențe de neuitat. Iar noi tehnologii impresionante fac Poze și mai bună la recunoașterea facială, la afișarea pe hartă a tuturor pozelor și chiar la căutare.
Amintiri
Noua secțiune a aplicației Poze te va ajuta să redescoperi momentele uitate din adâncul bibliotecii tale. Folosind tehnologiile avansate de recunoaștere facială, de obiect și scenă, Amintiri va crea în mod automat diaporame și colecții partajabile cu cele mai bune poze ale tale – în funcție de loc, oamenii din ele, vacanțe și nu numai. Așa că, fără ca tu să faci nimic în plus, vei avea colecții cu poze de la ziua de naștere, căsătorie sau din vacanțele familiei.
Căutare inteligentă
Tehnologia viziune avansată computer poate identifica în macOS 10.12 toate obiectele și scenele din imaginile tale, local, pe computer, pentru ca tu să poți să le găsești ulterior știind doar ce este în ele. Astfel, vei putea găsi rapid toate pozele de la plajă, toate apusurile pe care le-ai capturat și toate pozele cu torturile de la ziua de naștere.
Albume
Aplicația Poze are un două noi albume. Primul dintre ele se numește Locuri și îți va permite să urmărești toate expedițiile tale pe o hartă interactivă. Aici vei putea vedea țările prin care ai călătorit și vei putea face detaliu pe un anumit loc pentru a vedea la nivel de stradă locurile prin care ai fost (și pozele surprinse acolo).
Cel de-al doilea album este Persoane și va sorta pozele în funcție de persoanele din ele. Ea va identifica, folosind o tehnologie de recunoaștere facială de top, toate pozele cu o anumită persoană și le va include într-o colecție specială. Astfel, tu vei putea să revezi toate amintirile cu o persoană din viața ta, să vezi cum a crescut sub ochii tăi copilul, șamd.
Apple Pay – cumpără de pe Mac
Cu toții facem cumpărături și de pe web. Iar Apple știe că mulți dintre posesorii de Mac iubesc să facă acest lucru, așa că a îmbunătățit mult experiența de cumpărare în Safari din macOS, introducând Apple Pay pentru web.
Ajuns și în browsere, serviciul de plăți pentru mobil (și computer) va face simplu, sigur și confidențial să efectuezi plăți în magazinele online partenere companiei Apple. Mulțumită Apple Pay, comercianții nu vor mai putea vedea numerele cardurilor de credit și debit ale utilizatorilor. Ca să nu mai spunem că ele nu vor mai fi stocate nici măcar pe computere sau serverele Apple.
În cazul în care magazinul de unde faci cumpărături are un buton Apple Pay, atunci vei putea să îl acționezi și să faci plata prin acest serviciu de plăți, scanându-ți amprenta cu Touch ID de pe iPhone sau folosind Apple Watch. Ca de obicei, criptarea puternică va proteja comunicarea dintre Mac și serverele Apple Pay, iar serviciul de plăți nu-ți va urmări cumpărăturile sau valoarea lor.
Apple Pay pentru web va fi disponibil, de asemenea, și pe iPhone, dar disponibilitatea lui nu va fi extinsă momentan în România.
Stocare optimizată
Nu mai ai spațiu de stocare pe Mac? Nicio problemă. macOS Sierra te va ajuta să faci loc pe computerul tău stocând în mod automat pe cloud fișierele folosite rar și oferindu-ți acces la ele doar atunci când ai nevoie. De asemenea, noua versiune a sistemului de operare te va ajuta să ștergi fișierele vechi de care nu ai nevoie. Astfel, tu vei avea mereu loc pe Mac pentru noi fișiere și cele pe care le folosești mai des.
Fișierele de care ai nevoie rar – salvate în cloud
Atunci când ai nevoie de mai mult spațiu, Stocare Optimizată va face loc prin mutarea în iCloud a documentelor, fișierelor atașate din e-mailuri, a pozelor și a filmelor văzute anterior în iTunes. Ea nu se va atinge însă de fișierele pe care le-ai folosit recent sau de versiunile optimizate ale pozelor.
Odată mutate în cloud, aceste fișiere nu vor fi pierdute. Oricând le vei putea găsi, acolo unde le-ai salvat, chiar dacă nu mai sunt stocate local, pe discul computerului tău. Iar dacă vei dori să le accesezi, doar trebuie să dai clic pe ele pentru a le redescărca.
Fișierele de care nu ai nevoie – șterge-le
macOS Sierra se asigură că fișierele nenecesare nu îți vor mai ocupa spațiu pe Mac-ul tău. De asemenea, îți va reaminti să ștergi instalatoarele de aplicații folosite și să elimini descărcările duplicate, jurnalele, cache-urile și alte articole de care n-ai nevoie. Mai mult, sistemul de operare va goli automat din coșul de gunoi articolele care stau de 30 de zile acolo.
Mesaje – dă viață conversațiilor tale
În iOS 10 Apple a pus accentul pe aplicația Mesaje, introducând zeci de caracteristici noi și extrem de importante. Așa cum era de așteptat, o parte dintre acestea sosesc și pe Mac în macOS 10.12 Sierra.
Noua aplicație Mesaje pentru Mac îți va permite să te exprimi în noi moduri, să trimiți emoji-gigant, să reacționezi la mesajele primite cu o inimioară sau o apreciere, și să previzualizezi linkurile primite în conversații (sau să redai muzica și videoclipurile, fără a părăsi Mesaje). Nu este la fel de complexă ca și Mesaje pentru iPhone și iPad, dar este mai nouă și mai capabilă decât oricând.
iTunes – o nouă experiență pentru Apple Music
Lumea așteaptă ca Apple să schimbe din temelii iTunes. Dar acest lucru nu se întâmplă nici în 2016 decât parțial.
La fel ca și în cazul Muzică din iOS, Apple a redesenat complet interfața Apple Music din iTunes, astfel că abonații la serviciul ei de muzică vor putea găsi melodiile favorite și descoperi unele noi mult mai simplu, într-o interfață mai proaspătă, modernă și intuitivă. Fila Pentru dvs. a fost redesenată, făcând mai simplă să descoperi noi melodii și liste de redare pe care Apple Music crede că le apreciezi, iar o nouă secțiune Navigare va permite oricui să vadă cel mai bun conținut din Apple Music, de la exclusivități, la cele mai noi șlagăre, la liste de redare și clasamente.
Interesant este că iTunes primește o caracteristică ce momentan nu este disponibilă în iOS 10 – versuri. Acestea vor putea fi văzute în noul MiniPlayer atunci când asculți muzică.
Intimitate în macOS 10.12
Ca de obicei, securitatea și intimitatea sunt aspecte foarte importante pentru compania Apple, fiind protejate extraordinar de bine atât în hardware, cât și în software și serviciile companiei. iMessage și FaceTime sunt promovate acum de Apple ca folosind criptarea de la un capăt la altul pentru a proteja datele utilizatorilor, făcându-le imposibil de citit atât de angajații săi, cât și de către terți. Poze va folosi inteligența Mac-urilor pentru a organiza imaginile în funcție de recunoașterea facială, de obiect sau scenă. Iar servicii cum ar fi Siri și Hărți, ce trimit date către serverele companiei americane, vor asigura și ele intimitatea utilizatorilor, întrucât Apple nu va folosi aceste date pentru a crea profile de utilizatori – mulțumită unei noi tehnologii.
Denumită Intimitate Diferențială, noua tehnologie a macOS 10.12 și iOS 10 îi va permite companiei Apple să descopere modul în care sunt folosite aplicațiile și serviciile sale de către un număr mare de utilizatori, fără ca însă să compromită intimitatea individuală. Ea va ajuta deci la îmbunătățirea indiciilor Privire rapidă din Notițe, dar nu și la identificarea de către Apple (sau alții, cum ar fi agențiile de spionaj ori infractorii ciberbnetici) a cine folosește într-un anume fel un dispozitiv/serviciu/aplicație sau ce face exact pe el.
- Citește și: Apple atrage datele utilizatorilor prin tehnica „intimitate diferențială” în macOS Sierra și iOS 10
Disponibilitate macOS 10.12
macOS 10.12 Sierra este deja disponibil pentru dezvoltatorii de aplicații înscriși în programul macOS Developer la developer.apple.com și poate fi descărcat direct de pe Mac App Store. Utilizatorii care doresc să încerce această versiune nouă de macOS, o vor putea face începând din luna iulie, dacă sunt înscriși pe platforma Apple Software Beta. Lansarea versiunii finale și stabile de macOS 10.12 va avea loc în toamna acestui an (probabil în luna octombrie).
Actualizarea la macOS 10.12 va fi gratuită pentru toți posesorii de Mac-uri eligibile (modelele de după anul 2009 – citește mai multe despre modelele de Mac compatibile cu macOS Sierra).
Pentru mai multe articole pe tema macOS 10.12, accesează acest link.
Și control center pe mac ? ?