Prezentat la WWDC 2016, macOS Sierra este de aproximativ o lună disponibil, în versiune beta, pentru dezvoltatorii de aplicații, iar, începând cu pe 7 iulie, este disponibil și pentru toți utilizatorii înscriși în programul public al Apple de testare a versiunilor noi de macOS și iOS.
Păstrând tradiția începută odată cu OS X 10.10 Yosemite și continuată anul trecut, odată cu lansarea OS X 10.11 El Capitan, compania Apple oferă utilizatorilor, după cum ne promitea încă de pe 13 iunie, și cea mai recentă versiune de prelansare a macOS Sierra, cu scopul ca aceștia să o testeze și ajute la îmbunătățirea ei, înaintea lansării ce va avea loc în toamnă. Astfel, dacă nu ești dezvoltator, dar totuși îți dorești să experimentezi noua versiune de macOS ori ai o pornire lăuntrică de a ajuta-o pe Apple să îmbunătățească noua versiune a sistemului de operare pentru a fi cât se poate de stabilă în octombrie (când va fi lansată probabil versiunea finală), atunci veștile sunt cât se poate de bune pentru tine.
macOS Sierra este o versiune a sistemului de operare denumit până acum OS X, ce introduce Siri pe Mac, cu noi caracteristici care să o facă mai utilă pe desktop. De asemenea, noua versiune a SO te ajută să îți redescoperi cele mai bune poze ale tale, să cumperi în siguranță online și să lucrezi fără întreruperi pe mai multe dispozitive (Apple). Ca să nu mai spunem că ea îți va elibera spațiu de stocare prețios de pe disc. Sau că te va face mai productiv.
Așadar, singura întrebare rămasă pe buzele tale este: cum instalez macOS 10.12 pe Mac-ul meu? Dacă da, atunci în cele ce urmează îți vom răspunde și te vom ajuta să descarci și instalezi (în siguranță) versiunea de prelansare a celei mai recente actualizări majore a sistemului de operare pentru Mac.
Cum instalez macOS Sierra public beta pe Mac?
!Atenție! Înainte de orice altceva:
- Este o versiune beta! Este o versiune Beta! Este o versiune BETA! Prin asta sper că am spus totul și nu vreau să o mai repet pentru cei care după instalare se plâng de ea. Dacă nu înțelegi ce înseamnă o versiune beta, îți voi spune că, pe scurt, este o versiune de macOS aflată în proces de testare care are numeroase probleme de funcționare. Și este perfect normal să aibă, mai ales în beta 1 și beta 2 (și orice altă versiune beta până la Golden Master). Deci să nu te miri că Mac-ul tău nu va mai fi acel computer cu un sistem de operare super-stabil și care nu te dezamăgește nicicând. Da?
- Notă: Fiindcă macOS 10.12 Sierra public beta 1 are același număr de build precum macOS 10.12 Developer Preview 2, multe dintre problemele pe care le avea beta 1 au fost corectate. Totuși, nu toate. Deci, pe ici pe colo, te vei mai trezi cu câte o aplicație care se blochează, nu se deschide și poate uneori chiar vei fi nevoit să îți repornești forțat computerul. Se întâmplă și este normal.
- Nu instala macOS Sierra pe computerul de care ai maximă nevoie: este evident de ce, dacă ai citit punctul anterior. Dar dacă acesta este singurul și nu poți răbda până în toamnă, atunci o soluție ar fi cea de la punctul următor.
- Instalează-l pe o partiție: Cel mai indicat ar fi să instalezi cea mai recentă versiune majoră de macOS pe o partiție, așa încât tot ce ai pe discul tău salvat în prezent să nu fie afectat, chiar și în cazul unor probleme grave. Partiționându-ți discul, vei face ca OS X 10.11 El Capitan (sau ce versiune de OS X ai instalată în prezent), cu toate datele tale, să rămână neatinse, și, în paralel, să poți accesa macOS, fără să trebuiască să conectezi mereu un hard disc, de exemplu. Partiției ar trebui să îi aloci undeva la 50 GB măcar, ceea ce înseamnă că poate fi un vis îndepărtat dacă discul Mac-ului tău are 64 sau 128 GB spațiu de stocare. Câteva detalii suplimentare despre cum poți partiționa discul Mac-ului tău sunt în acest tutorial.
- Efectuează un backup: La fel ca și în cazul oricărei actualizări de macOS (ba chiar mai important acum, întrucât discutăm despre o versiune beta), este extrem de important să faci un backup Mac-ului tău. Backupurile se fac simplu, folosind utilitarul integrat de backup din macOS (recomandat) – Time Machine – sau soluții terțe.
- Vrei să instalezi macOS 10.12 Sierra pe partiția actuală, dar te gândești că poate vei reveni la OS X 10.11 El Capitan, dacă apar probleme? Mai bine nu mai actualiza computerul! Partiția este, după cum spuneam mai sus, foarte importantă în cazul în care instalezi macOS 10.12 Sierra pe principalul tău computer, unde ai date importante. Apar probleme? O poți șterge și rămâne cu tot ce aveai înainte. Dacă, în schimb, faci actualizarea întregului sistem la Sierra, atunci va fi mult mai dificil să revii, dar nu la fel de dificil decât dacă vei vrea, pe lângă, să mai ai și toate datele, așa cum le aveai înainte de actualizare.
De ce am nevoie pentru a instala macOS 10.12 public beta pe propriul Mac?
- Un computer Mac compatibil cu macOS 10.12 Sierra. Lista întreagă cu toate modelele de Mac compatibile cu această versiune majoră de macOS este disponibilă aici. De asemenea, Mac-ul eligibil trebuie să aibă instalat măcar OS X 10.6.8 Snow Leopard.
- Aproximativ 15 GB liberi pe disc
- O conexiune la Internet prin cablu sau Wi-Fi
- Pe MacBook: bateria încărcată măcar 50% (recomandat ar fi să ții laptopul cuplat la încărcător)
- Un cont în Apple Beta Software Program – este gratuit și se creează pe baza ID-ului Apple în pagina web: https://beta.apple.com/sp/betaprogram/ (dând clic pe butonul „Sign up”).
Cum instalezi macOS 10.12 Sierra public beta pe Mac
- De pe dispozitivul Mac pe care vrei să instalezi iOS 10 beta, accesează aplicația Safari și introdu linkul următor în bara de adresă: https://beta.apple.com /sp/betaprogram /redemption. Notă: Ți se va solicita să te loghezi în ID-ul Apple care este înscris în acest program (am specificat în secțiunea De ce am nevoie pentru a testa iOS 10 beta? cum să te înscrii în program). Reține că și dacă ai mai avut instalată vreo versiune beta de macOS, trebuie să descarci noul profil de configurare.
- Derulează până la punctul 2, iar de acolo dă clic pe butonul Redeem Code pentru a obține versiunea beta publică de macOS.
- Mac App Store se va deschide instantaneu. Introdu aici parola, apoi dă clic pe Valorificați. În cazul în care codul de valorificare nu a fost introdus automat, copiază-l din Safari și introdu-l în câmpul Cod de pe Mac App Store.
- Descărcarea instalatorului macOS va începe de îndată. După ce ea se va finaliza, instalatorul va fi deschis automat (dacă nu, îl vei găsi în Launchpad).
- În instalatorul macOS Sierra Public Beta, dă clic pe Continuă;
- O casetă de dialog îți va recomanda să efectuezi un backup, dacă nu ai efectuat deja. Ia măsurile necesare dacă nu ai backup și apasă apoi pe Continuă;
- Dă clic de două ori pe De acord pe pagina cu termenii și condițiile de instalare a macOS Sierra Public beta (prima dată pe ecranul similar celui din imaginea de mai jos, iar ulterior într-o casetă de confirmare);
- Alege discul sau partiția pe care vrei să instalezi macOS Sierra Beta (nu uita să alegi partiția nou creată, dacă ai urmat recomandarea noastră de a instala actualizarea macOS pe o partiție curată).
- Introdu parola de administrator, dacă îți este solicitată, apoi așteaptă să se încarce macOS Sierra;
- După încărcare, va trebui să repornești computerul pentru a începe instalarea. El repornește automat după 10 secunde, dar poți da clic pe Repornește pentru a începe procesul de instalare numaidecât.
- Procesul de instalare a macOS Sierra va dura aproximativ 30 de minute sau mai mult, în funcție de computerul tău. În acest timp va fi afișată sigla Apple, o bară de progres și timpul rămas estimat.
- După finalizarea instalării, îți va fi solicitată din nou parola de administrator, apoi parola ID-ului Apple. Introdu-le și dă clic pe Continuă la urmă.
- Dă clic din nou pe De acord și confirmă alegerea, pe ecranul Termeni și condiții;
- Dacă este cazul: va trebui să îți schimbi parola de administrator, întrucât, din macOS Sierra, nu mai este posibil ca ea să coincidă cu parola contului de iCloud.
- Alege dacă dorești să stochezi fișierele din dosarele Documente și Desktop pe iCloud Drive. Implicit, această opțiune este selectată, dar o poți debifa prin clic. Atinge apoi Continuă;
- Alege dacă vrei să activezi Siri pe Mac. Implicit, această opțiune este selectată, dar o poți debifa prin clic. Atinge apoi Continuă.
- Se va face configurarea Mac-ului, apoi se va deschide desktopul.
Acum te poți bucura de Mac-ul tău cu macOS Sierra și poți începe să raportezi erorile găsite către Apple prin intermediul Feedback Assistant.
Ai și alte întrebări?
Dacă a rămas ceva neclar sau am omis ori dacă întâmpini probleme cu macOS 10.12 Sierra beta pe dispozitivul tău, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu mai jos în această pagină.