Aștepți cu nerăbdare lansarea iOS 10 sau a macOS 10.12 Sierra, dar nu ești dezvoltator de aplicații? Atunci Apple are o veste extraordinară pentru tine în această seară! Versiunea publică de testare a celor două versiuni ale sistemelor de operare este acum disponibilă pentru toată lumea, ceea ce înseamnă că vei putea să le instalezi fără probleme pe iPhone, iPad sau iPod touch, respectiv pe Mac, dacă ești înscris în programul Apple Software Beta.

Înscrierea în programul Apple de testare a versiunilor beta de iOS și macOS se face gratuit și necesită utilizarea propriului ID Apple. După ce te-ai înscris nu va trebui decât să îți înrolezi dispozitivul Mac sau iOS în program, iar apoi să descarci și instalezi macOS 10.12 Sierra beta, respectiv iOS 10 beta pe Mac, iPhone, iPad sau iPod touch. Iar dacă te-ai înscris anterior, descărcarea actualizărilor se va face cât ai zice „beta”.

Atât pe iOS, cât și pe macOS, procesul de înrolare în programul Apple Software Beta constă în descărcarea de pe dispozitivul iPhone, iPad sau iPod touch a unui profil de configurare, urmând linkul: https://beta.apple.com/ profile (obligatoriu de pe dispozitivul iPhone 5 sau mai recent, iPad 4 sau mai recent ori iPod touch 6 pe care vrei să instalezi versiunea beta de iOS 10 actuală) sau, în cazul Mac, a utilitarului de acces la macOS Sierra public beta urmând acest link: https://beta.apple.com/sp/ betaprogram.

Dacă ai mai încercat în trecut versiuni beta de iOS sau OS X, atunci trebuie să știi că, în cazul în care nu ai șters profilul de configurare / utilitarul, actualizarea iOS 10 public beta, respectiv macOS Sierra public beta îți va apărea automat în Configurări > General > Actualizare Software, respectiv Mac App Store > Actualizări.

Înainte de a instala fie iOS 10 beta, fie macOS 10.12 Sierra beta, te rog să înțelegi faptul că sunt versiuni de testare/prelansare – deci, prin urmare, nu sunt cele finală, sunt instabilă, iar Apple așteaptă de la tine să o ajuți să corecteze toate erorile, semnalându-le. Deci să nu fie vreo surpriză dacă pe terminalul tău vor apărea unele probleme, da? Tocmai de aceea, îți recomand să nu faci actualizările pe dispozitivele pe care le folosești zi de zi, ci doar pe cele „de rezervă” și să faci înainte backup datelor și chiar să aștepți câteva minute, până când voi publica tutoriale în care să ofer mai multe detalii utile și câteva recomandări înainte și după instalarea iOS 10 și a macOS 10.12 Sierra beta.

Bine de știut este faptul că iOS 10 beta public și macOS 10.12 Sierra beta public sunt aceleași versiuni ca și iOS 10 beta 2 (tot ce aduce nou, aici) și macOS 10.12 Sierra Developer Preview 2 (mai multe detalii aici), pe care Apple le-a lansat marți seară pentru dezvoltatori. Despre ele vă pot spune deja că sunt mult mai stabile decât versiunile precedente, dar nu nelipsite de probleme – pe iOS 10 beta 2, de exemplu, unii utilizatori raportează că le-a fost blocat accesul la conturile iCloud.

iOS 10 și macOS 10.12 Sierra sunt două actualizări majore aduse celor două sisteme de operare distincte, iar mai multe detalii despre tot ce aduc nou pe iPhone, iPad, iPod touch și, respectiv Mac, sunt deja disponibile în articolele către care fac trimitere linkurile de mai jos:

Actualizările software beta publice sunt oferite de către Apple pentru a-l treilea an consecutiv, în cazul macOS, și al doilea an, în cazul iOS, și au un rol extrem de important în îmbunătățirea calității actualizărilor majore, înainte ca ele să fie lansate. Ținând cont de existența lor, este evident faptul că Apple nu a mai fost la fel de restrictivă în ultimii ani în ceea ce privește utilizatorii neînregistrați ca și dezvoltatori ce și-au dorit să instaleze o versiune beta de iOS – versiunea de dezvoltator a iOS 10 beta, de exemplu, poate fi instalată fără probleme de către oricine, după cum am descris aici.

Versiunile finale ale iOS 10 și macOS 10.12 Sierra vor fi lansate în toamnă (probabil, în septembrie, respectiv octombrie), iar până atunci utilizatorii ar trebui să mai primească unele actualizări, la câteva zile după cele oferite dezvoltatorilor.

- Reclamă -