Încă de la conferința de prezentare a iPhone 14, iPhone 14 Plus, iPhone 14 Pro, iPhone 14 Pro Max, Apple Watch Series 8, Apple Watch SE 2, Apple Watch Ultra și AirPods Pro 2, Apple a făcut un anunț important pentru utilizatorii de iOS și iPadOS.
Știind că foarte mulți dintre cei care posedă un iPhone sau iPad ard de nerăbdare să facă actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16, compania americană a dezvăluit că lansarea noii versiuni majore a sistemului de operare va avea loc pe data de 12 septembrie. Din păcate pentru utilizatorii de iPad, tot atunci a fost anunțat că iPadOS 16 nu va fi lansat decât în luna octombrie, odată cu macOS Ventura. Cu toate acestea, ghidul de față va include pașii necesari și pentru pregătirea actualizării de iPadOS, aceștia urmând a fi accesați de fiecare în proximitatea lansării actualizării ori înainte de a o efectua.
Momentul lansării nu a fost (ca de obicei) comunicat de către Apple, însă bazându-ne pe istoria ultimilor ani, și pe ultimele actualizări primite de iOS, putem să spunem cu o oarecare certitudine că iOS 16 va putea fi descărcat luni, 12 septembrie, undeva în intervalul orar 19:45-20:16. Asta înseamnă că dacă ai așteptat o vară întreagă să poți instala versiunea finală a iOS 16 pe dispozitivul iPhone pe care îl deții, atunci trebuie ca până la momentul lansării să fii pregătit.
Buna pregatire nu constă doar în cunoașterea din prealabil a procesului de actualizare la iOS 16 / iPadOS 16, ci și, mai ales, în cunoașterea eventualelor probleme ce ar putea apărea după actualizare și luarea unor măsuri de precauție. Drept urmare, în acest articol vă vom prezenta câteva dintre aspectele de care trebuie să țineți cont înainte de a face actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16.
Pregatire iPhone și / sau iPad pentru actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16
Înainte de a începe
Verifică dacă dispozitivul tău este compatibil cu iOS 16 și / sau cu iPadOS 16
După cum am aflat încă din vară, iOS 16 și iPadOS 16 sunt două dintre versiunile de iOS / iPadOS mai puțin „generoase” atunci când vine vorba despre compatibilitatea cu iPhone-urile, iPad-urile și iPod-urile mai vechi. Potrivit companiei Apple, iOS 16 va fi disponibil pe modelele de iPhone lansate din 2018 încoace, în timp ce iPadOS 16 va fi disponibil și pe modelele de iPad lansate la finele anului 2017. Aceasta înseamnă că iOS 16 nu este compatibil cu iPod touch generația a 7-a, iPhone 6s (Plus), iPhone 7 și iPhone SE (prima generație). iPadOS 16, pe de altă parte, nu mai este compatibil cu următoarele modele de iPad care erau compatibile cu iPadOS 15: iPad mini 4 și iPad Air 2.
- iPhone: toate modelele de la iPhone 8, iPhone 8 Plus și iPhone X încoace.
- iPod touch: nici un model.
- iPad: iPad Pro (toate modelele), iPad 5 (sau ulterior), iPad mini 5 (și modelele ulterioare) și iPad Air 3 (și ulterioare).
Pentru o listă completă cu toate modelele compatibile cu iOS 16, accesați acest articol.
Notă: iPhone 14 Plus, iPhone 14, iPhone 14 Pro și iPhone 14 Pro Max vor veni cu iOS 16 preinstalat.
Așadar, dacă ai unul dintre dispozitivele menționate mai sus, indiferent de model, culoare, versiune, spațiu de stocare, vei putea face actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16! Este, însă, bine de știut că nu toate caracteristicile noi ale iOS 16 și / sau iPadOS 16 vor fi și compatibile cu modelele de iPhone și iPad mai vechi, dar care pot fi actualizate la aceste versiuni.
iOS 16 și iPadOS 16 – trecere în revistă a noutăților
Prezentate la începutul lunii iunie de către Apple, iOS 16 și iPadOS 16 aduc o mulțime de noutăți pentru modelele de iPhone și iPad compatibile. Deși actualizările pentru iPhone și iPad sunt în continuare divizate, pe modelul din ultimii ani, noutățile pe care le aduc sunt, în linii mari, cam aceleași.
iOS 16 introduce un ecran de blocare reproiectat care oferă o mulțime opțiuni pentru personalizare prin intermediul widget-urilor și modificărilor ce pot fi făcute cu privire la aspectul datei și orei (fonturile și culorile acestora pot fi modificate) și la nivelul imaginii de fundal. Mai mult, aspectul notificărilor a fost reîmprospătat de către Apple, iar utilizatorilor le este permis să își configureze mai multe ecrane de blocare între care să comute rapid sau pe care să le atribuie diferitelor moduri de concentrare configurate.
Și, pentru că tot veni vorba despre modurile de concentrare, acestea sunt mai simplu ca oricând de configurat și pot fi personalizate mai ușor. Apple a introdus filtre pentru concentrare care pot ascunde conținutul din aplicații care te-ar putea distrage atunci când nu dorești.
Aplicația Mesaje pentru iPhone și iPad a fost actualizată, oferind acum instrumente pentru editarea mesajelor trimise prin iMessage, precum și opțiunea de a anula trimiterea unui iMessage. Asemenea FaceTime, Mesaje acceptă acum SharePlay. Aplicația Mail a primit și ea o actualizare notabilă, având acum un sistem de căutare îmbunătățit și instrumente care permit anularea trimiterii unui e-mail, programarea trimiterii și urmărirea unor conversații (pentru a primi un memento care să îți reamintească să verifici un e-mail dacă nu ai primit răspuns). Safari, browserul implicit al sistemului de operare, acceptă acum grupuri de file partajate, precum și Passkeys, o funcționalitate prin care Apple dorește să înlocuiască parolele conturilor de pe site-urile web cu autentificarea biometrică realizată local, pe iPhone și iPad.
Biblioteca foto iCloud permite utilizatorilor să partajeze fotografii mai ușor cu membrii familiei, iar caracteristica Text Live este disponibilă și în video. În plus, în Poze, Apple a introdus o nouă funcționalitate care permite decuparea subiectului dintr-o poză printr-o simplă atingere.
Dictarea a fost îmbunătățită, aplicația Hărți permit configurarea de itinerarii cu mai multe opriri, funcționalitatea Apple Pay mai târziupermite plata în rate, iar aplicația Locuință a fost reproiectată din temelii.
Pe iPad, alături de caracteristicile din aplicațiile mai sus menționate, iPadOS 16 mai vine cu funcționalitatea Manager scenă, care oferă un sistem de multitasking cu ferestre, mai apropriat de cel de pe Mac. Din păcate, aceasta este oferită numai pe iPad-urile cu chipset-uri M1 (adică cele mai recente modele de iPad Pro și iPad Air).
Pe parcursul perioadei de testare, Apple a mai introdus în iOS 16 și iPadOS 16, începând cu versiunile beta 4, și un nou mod Lockdown, care oferă protecție „extremă” utilizatorilor care ar putea fi ținte ale unor atacuri cibernetice extrem de sofisticate (mai multe detalii aici).
Alături de aceste funcționalități noi și importante, pe parcursul perioadei de testare ce s-a întins pe durata a trei luni au mai fost introduse o mulțime de alte caracteristici noi în iOS 16 și iPadOS 16, iar despre acestea am vorbit în diferite articole pe care le veți găsi aici.
Ai un model de iPhone / iPad mai vechi?
Problema cu actualizările la versiunile majore ale iOS ar putea surveni pe modelele mai vechi de iPhone și iPad compatibile cu acestea.
Deși, spre deosebire de iOS 13, spre exemplu, nici anul acesta Apple nu s-a mai oprit într-atât de mult asupra eventualelor îmbunătățiri în privința performanțelor din iOS 16. Totuși, asemenea situației întâlnite anul trecut la iOS 15, iOS 16 a fost o versiune destul de stabilă pe toată perioada de testare cu programatorii și utilizatorii.
Testând iOS 16 și iPadOS 16 pe iPhone 12 Pro Max și iPad Pro (a patra generație), vă pot spune că, încă din primele versiuni beta ale acestor actualizări, performanțele au fost surprinzător de bune. Iar pe parcursul perioadei de testare, acestea s-au îmbunătățit constant, ajungând ca în ultimele versiuni beta să fie, din punctul meu de vedere, aproximativ la fel de bune precum în cazul iOS 15.6.1. Din păcate, nu am testat această actualizare pe un iPhone 8, însă tind să cred că și acestea vor avea performanțe decente în noua versiune de iOS.
De ceea ce trebuie să țineți cont dacă doriți să faceți actualizarea la iOS 16 ori la iPadOS 16 este faptul că nu toate aplicațiile sunt compatibile. Spre exemplu, pe perioada de testare a noilor versiuni de iOS și iPadOS au existat probleme de compatibilitate cu unele aplicații de Internet Banking inclusiv ale unor bănci din România. Acestea fie au primit, fie urmează să primească în zilele următoare aplicații care să extindă compatibilitatea cu noile versiuni ale sistemelor de operare. Chiar și așa, mai pot exista unele aplicații (în special cele neactualizate de multă vreme) care nu sunt complet funcționale în noua versiune de iOS și, chiar dacă majoritatea aplicațiilor (și, în special, aplicațiile mari) funcționează fără probleme, s-ar putea să constați după actualizare că nu vei mai putea accesa unele dintre aplicațiile de care ai nevoie. Desigur, acestea s-ar putea să fie actualizate în zilele și săptămânile următoare pentru ca, astfel, să fie compatibile și cu cele mai recente versiuni de iOS și iPadOS.
Or, având în vedere problema cu compatibilitatea unor aplicații și / sau problema eventuală pentru utilizatorii modelelor mai vechi de iPhone și iPad, există trei opțiuni:
- Amână actualizarea: Nu actualiza dispozitivul la iOS 16 și / sau iPadOS 16, ci așteaptă până la lansarea iOS 16.1 și / sau iPadOS 16.1 (la începutul lunii octombrie). În această actualizare, Apple va mai „șlefui” pe ici pe colo sistemul de operare, iar până la lansarea ei programatorii vor avea timp suficient pentru a-și optimiza aplicațiile.
- Actualizarea temporară: Dacă iOS 15.6.1 încă mai este semnat de Apple (cel puțin în prima săptămână de disponibilitate a iOS 16 și / sau iPadOS 16 ar trebui să mai fie), atunci poți încerca să îți actualizezi dispozitivul la iOS 16 și / sau iPadOS 16 doar temporar. Astfel, vei avea ocazia de a încerca această actualizare pe iPhone-ul/iPad-ul tău, iar în cazul în care performanțele și autonomia bateriei sunt dezamăgitoare, vei putea reveni la iOS 15.6.1. Reține însă că această „strategie” este una riscantă, întrucât Apple poate să înceteze în orice moment semnarea actualizării. De asemenea, nu recomand să încerci această opțiune dacă nu ești cât de cât priceput.
- Actualizare definitivă, situație în care vei suporta eventualele probleme de compatibilitate cu unele aplicații până când ele vor fi actualizate, dar și eventualele probleme de stabilitate specifice primelor versiuni ale unei actualizări majore de iOS (care par totuși să fie mai puține decât în anii anteriori) până la lansarea unor actualizări viitoare.
Desigur, pe lângă performanțe, trebuie să ne gândim și la mulțimea de noutăți cu care vin iOS 16 și iPadOS 16, precum și la îmbunătățirile în privința securității sistemului și a intimității utilizatorilor. Iar dacă ai un Apple Watch eligibil și vrei să îl actualizezi la watchOS 9 (o actualizare care va fi, de asemenea, lansată deseară), trebuie să știi că ai nevoie de iOS 16 pentru a face acest lucru.
Probleme cu iCloud? Atenție!
Un dispozitiv iPhone sau iPad conectat la iCloud, pe care există probleme cu autentificarea în acest cont, va cere, după actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16, introducerea parolei.
Aceasta ar putea fi o problemă pentru utilizatorii care au uitat parola contului de iCloud (poți încerca mai întâi să o resetezi urmând pașii de aici), precum și pentru cei care folosesc un iPhone la mâna n despre care cred că s-ar putea să fie blocat în iCloud (există această incertitudine atât timp cât dispozitivul nu a fost restaurat niciodată înainte sau după achiziție).
Totuși, atât timp cât ați făcut trecerea la iOS 16 și / sau iPadOS 16 prin actualizarea dispozitivului și nu prin restaurarea lui, veți putea sări peste logarea în contul de iCloud (cu excepția situației în care dispozitivul a avut bypass iCloud – mai puțin probabil pentru modelele mai recente de iPhone / iPad).
Dacă ai iPhone blocat într-o rețea de telefonie mobilă…
Imediat după actualizarea la o versiune majoră de iOS, orice iPhone va cere activarea folosind o cartelă SIM.
iOS 16 nu face excepție de la această regulă, așa că utilizatorii care folosesc un iPhone blocat în rețeaua unui operator dintr-o altă țară, fie că au sau nu o cartelă de decodare parțială (Gevey / R-SIM), trebuie să ia aminte de acest lucru.
Astfel, în cazul în care folosești iPhone-ul fără niciun SIM (ca și pe un iPod, de exemplu), îți recomandăm să eviți să faci actualizarea, întrucât vei rămâne cu telefonul inutilizabil până în momentul în care îl vei debloca ori vei avea o cartelă din rețeaua în care este codat. De asemenea, și în situația în care folosești o cartelă de decodare îți recomandăm să eviți actualizarea la iOS 16 până în momentul în care ești 100% sigur de faptul că acea cartelă este compatibilă cu versiunea de iOS pe care urmează să o instalezi.
Activarea nu va reprezenta o problemă pentru tine, atât timp cât iPhone-ul tău este unul niciodată blocat (neverlocked), a fost deblocat definitiv (la operator ori folosind un serviciu terț de decodare) ori este blocat în rețeaua unui operator din țară și ai o cartelă de la acesta (de exemplu, este blocat în rețeaua Orange România).
Pregatire iPhone și / sau iPad pentru iOS 16 și / sau iPadOS 16
După ce ai luat la cunoștință toate cele descrise mai sus și ai decis că raspunsul la întrebarea Vrei să faci actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16 pe terminalul tău iPhone / iPad? este afirmativ, atunci poți să începi procesul de pregătire.
Efectuează un backup
Deși actualizările la noile versiuni de iOS decurg, de regulă, fără problemă, nu se știe niciodată când ceva nu va funcționa conform planului, iar restaurarea dispozitivului va rămâne singura soluție
De aceea, înainte de a apăsa pe „Descărcați și instalați / Instalați” pentru a actualiza iPhone-ul sau iPad-ul la o nouă versiune de iOS, fie ea majoră sau nu, noi le recomandăm cititorilor noștri, în primul rând, să facă un backup dispozitivelor lor.
Backupul creează o copie de siguranță a tuturor datelor de pe un iPhone sau iPad, oferind astfel utilizatorilor o soluție rapidă și sigură pentru recuperarea, în caz de nevoie, a tuturor lucrurilor stocate pe dispozitivele lor. Și când spunem „recuperarea tuturor lucrurilor,” ne referim la absolut tot – de la aranjamentul aplicațiilor pe ecranul principal și fundaluri la datele din aplicații, pozele tale, mesajele șamd.
Backupul unui dispozitiv cu iOS poate fi făcut prin două metode: iCloud și iTunes / Finder. Prima metodă este și cea mai simplă și mai convenabilă deoarece funcționează doar cu o conexiune la o rețea Wi-Fi, iar la nevoie îți va pune la dispoziție backupul oriunde te-ai afla.
Cea de-a doua metodă este aproape la fel de simplă ca și prima, dar nu este la fel de convenabilă (presupune conectarea dispozitivului cu iOS la un computer pe care este instalată aplicația iTunes / la un Mac cu macOS Catalina sau ulterior și nu îți permite să restaurezi iPhone-ul din backup decât dacă îl conectezi la computerul pe care este stocat acel backup). Chiar și așa, ea este preferată de utilizatorii care nu au acces la o rețea Wi-Fi (stabilă) ori nu folosesc deloc iCloud.
În eventualitatea în care nu ai suficient spațiu de stocare pe iCloud (de exemplu, ai planul gratuit de 5 GB sau un plan superior, dar spațiul este ocupat), atunci trebuie să știi că Apple îți va oferi temporar și gratuit spațiu de stocare pe iCloud pentru a face un backup pe care îl vei avea până la finalizarea cu succes a procesului de actualizare.
Așadar, indiferent de metoda care se potrivește mai bine pentru tine, urmează unul dintrte tutorialele de mai jos pentru a vedea cum să faci backup dispozitivului tău:
- Cum să activați, să administrați și să ștergeti backup-urile din iCloud de pe iPhone și iPad – Tutorial
- Cum puteți face backup manual pe iPhone și iPad folosind iTunes – Tutorial
Notă: În cazul backupului iTunes / Finder, îți recomandăm să îl arhivezi pentru a preîntâmpina o eventuală suprascriere a lui (detalii în tutorialul de mai sus) – util dacă vei face downgrade ulterior de la iOS 16 la iOS 15.6.1.
Curață-ți dispozitivul
De asemenea, ceea ce ar fi indicat să faci înainte de a face actualizarea la o versiune nouă a iOS, cu atât mai mult la una majoră, este să îți cureți dispozitivul. Și nu, nu de praf sau alte reziduuri, ci de aplicațiile vechi pe care nu le mai folosești.
De asemenea, dacă ai un dispozitiv iPhone cu spațiu mic de stocare și nu mai ai loc pe el pentru a instala iOS 16 și / sau iPadOS 16, poți urma recomandările de mai jos:
- Șterge aplicațiile pe care nu le folosești, de care nu ai nevoie sau care ocupă prea mult spațiu de stocare.
- Șterge pozele de care nu mai ai nevoie și importă-le pe un computer sau într-o aplicație de stocare în cloud pe cele pe care nu dorești să le revezi atât de des.
Tutorialele menționate mai jos te vor ajuta să realizezi aceste lucruri:
- Cum să imporți fotografiile și videoclipurile de pe iPhone și iPad pe computer – Tutorial
- Cum să ștergi aplicații de pe iPhone și iPad – Tutorial
- Nu mai aveți spatiu de stocare liber pe iPhone sau iPad? Iată cum puteți să eliberați câteva sute de MB – Tutorial
Eliberarea spațiului de stocare este importantă în special pentru cei care dețin modele de iPhone cu spațiul de stocare plin și vor să facă actualizarea wireless, deoarece iOS 16 și / sau iPadOS 16 are nevoie de ceva spațiu liber pentru a fi instalată prin această metodă – în jur de 4 GB (probabil câteva sute de MB în plus sau în minus, în funcție de dispozitiv). Așa că nu te încrede doar în cei 1-1,5 GB pe care îi va arăta dispozitivul că îi ocupă actualizarea iOS 16 și / sau iPadOS 16, pentru că aceia nu sunt toți, ci doar dimensiunea actualizării ce urmează a fi descărcate.
- Citeste și: Cum să verificați spațiul de stocare disponibil pe iPhone-ul sau iPad-ul dvs. – Tutorial
Notă: Dacă nu poți elibera atât de mult spațiu de stocare va trebui să apelezi la un PC cu iTunes / un Mac (via Finder) pentru a face actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16, întrucât prin această metodă este nevoie de aproximativ jumătate din spațiul de stocare necesar pentru actualizarea wireless.
Nota 2: În cazul în care ai șters cam totul și tot nu ai spațiu pentru actualizare (fie ea și prin iTunes), atunci s-ar putea să fii nevoit să îți restaurezi iPhone-ul sau iPad-ul. Mai multe detalii aici.
Nota 3: Spațiul de stocare de care aveai nevoie pentru a face actualizarea va fi eliberat de pe dispozitivul tău imediat după instalarea iOS 16 și / sau iPadOS 16. Ba chiar mai mult decât atât, se prea poate să descoperi că după actualizare ai puțin mai mult spațiu de stocare liber decât înainte (de regulă, actualizările majore de iOS eliberează cache-ul aplicațiilor și alte date nenecesare).
Recomandare: Ar fi bine de știut că, în anumite cazuri, cel mai bun mod de a face actualizarea la o versiune majoă a sistemului de operare iOS este „pe curat.” Ea presupune restaurarea dispozitivului și configurarea lui ca nou, înlăturând toate problemele de natură software ce ar putea să îți facă probleme, eliberând spațiu de stocare și chiar ajutând la creșterea ușoară a autonomiei bateriei (drept care este și recomandată în cazul în care ai astfel de probleme). Din păcate, această metodă duce automat la pierderea tuturor datelor tale, cu excepția acelora care fuseseră anterior sincronizate cu iCloud (de exemplu, contacte, notițe, calendare, favorite, poze din Biblioteca foto iCloud etc. + datele din aplicațiile ce sunt sincronizate cu iCloud ori sunt bazate pe cloud) sau cu iTunes. În cazul sincronizării, datele vor fi recuperate la reconectarea în toate conturile tale, reconfigurarea dispozitivului șamd.
Totuși, în loc să apelezi la o metodă atât de radicală, poți să încerci următorul „truc”: fă actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16 prin metoda tradițională, iar dacă nu ești mulțumit de performanțele dispozitivului tău, restaurează-l și configurează-l ca și iPhone / iPod nou.
Câteva linkuri utile pentru sincronizarea datelor:
- Cum sa configurati și sa utilizati email-ul, contactele și calendarele in iCloud de pe iOS, Mac, Windows și web – Tutorial
- Cum sa configurati și sa utilizati Documentele in Cloud pe iPhone, iPad, Mac și Windows PC – Tutorial
- Cum sa activati Photo Stream pe iPhone, iPad, Mac și Apple TV – Tutorial
- Cum sa transferati manual aplicatii, muzica, poze și alte date media pe iOS sau pe iPod de pe iTunes 11 – Tutorial
Efectuează toate actualizările disponibile
Da, înainte de a face actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16 este cât se poate de recomandat să faci toate actualizările disponibile pentru iPhone-ul sau iPod-ul tău.
Asta înseamnă, în primul rând, să actualizezi dispozitivul la iOS / iPadOS 15.6.1 atât cât mai ai vreme, întrucât această actualizare de iOS include toate optimizările pentru ca procesul de upgrade să decurgă fără probleme, iar datele tale să nu fie pierdute.
În al doilea rând, intră pe App Store și verifică dacă sunt aplicații care trebuie actualizate. Nu de alta, dar multe dintre aplicațiile pentru iOS vor fi actualizate în această perioadă pentru a include compatibilitate cu iOS 16 și / sau iPadOS 16.
Verificarea actualizărilor de aplicații disponibile se face din App Store > Profil > Actualizări (în cazul în care ai actualizări disponibile, atinge butonul „Actualizați tot”).
Bonus: Fii cu un pas înaintea tuturor
Luni, pe 12 septembrie, te așteptăm pe iTutorial.ro pentru a afla primul când a fost lansat iOS 16 (în cazul iPadOS 16, te vom anunța de îndată ce Apple va anunța data lansării). Pentru asta, nu uita să ne urmărești pe Facebook și Twitter, și să te abonezi la notificările noastre web.
De asemenea, dacă dorești să fii printre primii care au descărcat și instalat iOS 16 și / sau iPadOS 16, atunci asigură-te că iPhone-ul, iPod touch-ul, iPad-ul tău este suficient de încărcat (are minimum 50% baterie), este conectat la o rețea Wi-Fi și are câțiva GB spațiu de stocare liberi. Alternativ, dacă vrei să faci actualizarea via iTunes, asigură-te că ai computerul conectat la Internet și cea mai recentă versiune a programului instalată.
Actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16 se va face din Configurări > General > Actualizare software, de pe iPhone / sau iPad sau accesând butonul Caută o actualizare în iTunes. Mai multe detalii în tutorialul de mai jos:
- Cum să faci actualizarea la iOS 16 și / sau iPadOS 16 pe iPhone, iPod touch și / sau iPad – Tutorial
Notă: În primele ore de după lansarea iOS 16 și / sau iPadOS 16 s-ar putea ca actualizarea la noua versiune de iOS să decurgă ceva mai greoi întrucât zeci de milioane de utilizatori vor încerca să își actualizeze dispozitivele, iar serverele Apple s-ar putea mișca ceva mai greu decât de obicei.