AirPods Pro 2 sunt disponibile la precomandă în România. Iată prețul și când vor fi livrate

- Publicitate -

Anunțate pe 7 septembrie de către Apple, AirPods Pro 2 sunt listate deja și de câțiva dintre cei mai mari reselleri de produse Apple de la noi din țară.

eMAG, Altex, Flanco și iStyle, printre alții, listează noile căști wireless cu sistem de anulare activă a zgomotelor ca fiind disponibile la precomandă, permițând astfel tuturor doritorilor să le achiziționeze încă de pe acum pentru a le avea de îndată ce vor ajunge în stoc.

Momentan, cel mai mic preț la care veți găsi noile modele de AirPods la noi în țară (din surse oficiale) este de 1.399 lei. Comparativ cu prețul practicat de către Apple în Europa pentru aceste căști, prețul de la noi din țară este mai mic. La magazinele gigantului californian din Europa, aceste căști costă 299€ (adică 1.465 lei).

Fiindcă România face parte din primul val de lansare a noilor căști, acestea vor ajunge în magazine și la primii cumpărători pe data de 23 septembrie, adică peste fix două săptămâni. În aceeași zi, AirPods Pro 2 vor fi livrate de către Apple și în țări precum SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Italia și nu numai.

AirPods Pro 2 au același preț pe care l-a avut la lansare și prima generație a acestui model. Cu toate acestea, AirPods Pro (generația 1) poate fi cumpărată de ceva vreme la un preț de 1.069 lei.

Disponibilă la precomandă este și noua versiune de AirPods 3 cu casetă de alimentare Lightning. Prețul acesteia, la eMAG, este de 999 lei. Paradoxal, versiunea cu casetă de alimentare Lightning + wireless (MagSafe) este comercializată la un preț de 899 lei, însă se prea poate ca acesta să crească odată cu disponibilitatea noii versiuni „mai ieftine”. În Europa, magazinele Apple comercializează AirPod-urile 3 cu casetă de alimentare standard la un preț cu numai 10€ mai mic decât versiunea cu casetă de alimentare MagSafe, așa că nu prea are sens alegerea primeia.

AirPods Pro 2 păstrează forma și aspectul modelului, dar vin cu o calitate audio îmbunătățită, cu un nou SoC H2, cu un sistem de anulare activă a zgomotelor îmbunătățit semnificativ, cu noi caracteristici, dar și cu o casetă de alimentare care conține acum difuzoare, cip U1 și o prindere. Pentru mai multe detalii despre AirPods Pro 2, vizitați linkul de mai jos:

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

iOS / iPadOS 15.8.1 și iOS / iPadOS 16.7.5 / macOS 13.6.4 și macOS 12.7.3 au fost lansate

iOS 15.8.1, iPadOS 15.8.1, iOS 16.7.5 și iPadOS 16.7.5 au fost lansate miercuri seară de către Apple...

iOS 17.3 și iPadOS 17.3 au fost lansate pentru iPhone și iPad

iOS 17.3 și iPadOS 17.3 au fost lansate luni seară de către Apple și sunt disponibile, așadar,...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.