Gama 2017 de smartphone de la Apple va include un model de iPhone cu ecran de 4,7 inchi și carcasă din aluminiu, unul cu ecran de 5,5 inchi și, probabil, același tip de carcasă și un al treilea model cu ecran de 5,8 inchi și carcasă din sticlă întărită cu o ramă din oțel inoxidabil, potrivit celor mai recente informații venite din lanțul de furnizori al Apple și prezentate de site-ul web taiwanez DigiTimes.

Având în vedere și cel mai recent zvon, putem spune că informațiile de până acum privind gama 2017 de iPhone sunt destul de contradictorii. Deși majoritatea sugerează că Apple va lansa trei modele noi și că două dintre acestea vor avea ecrane de aceleași dimensiuni precum actualele iPhone 7 și iPhone 7 Plus, nu există prea multe informații confirmate cu privire la caracteristicile lor, conturându-se până acum două mari ipoteze.

Prima dintre acestea (și poate cea mai populară în ultima vreme) ne sugerează că Apple va lansa un iPhone complet refăcut, cu carcasă din sticlă, ecran OLED din muchie în muchie și un sistem de alimentare wireless, acesta urmând a fi noul vârf de gamă al smartphone-ului Apple. Alături de acest model, se indică lansarea și a unor noi versiuni de iPhone cu ecrane de 4,7 inchi și 5,5 inchi, despre care se spune că reprezintă doar niște actualizări „S” pentru actuala gamă de iPhone (de aici și denumirile sugerate de „iPhone 7s” și „iPhone 7s Plus”), ce vor face ca atât carcasa, cât și ecranele să rămână neschimbate. Această ipoteză este susținută și în articolul de astăzi al celor de la DigiTimes.

Cea de-a doua ipoteză sugerează că toate cele trei modele noi de iPhone pe care Apple le va lansa în 2017 vor avea carcasă de sticlă și vor veni cu un sistem de alimentare wireless, chiar dacă numai modelul „premium” va avea un ecran OLED.

Trecând mai departe, sursele citate de DigiTimes afirmă că iPhone 8 (modelul cu ecran de 5,8 inchi) va avea un preț estimat de 1.000$ în principal din cauza implementării de către Apple a unui ecran OLED (ce are costuri de producție mai mari comparativ cu ecranele LCD folosite până acum).

În fine, taiwanezii menționează și câteva detalii privind producătorii câtorva dintre componentele noilor modele de iPhone. Potrivit lor, ramele metalice pentru iPhone 8 vor fi furnizate de către Foxconn Technology și Jabil Circuit, în timp ce carcasele din aliaj de aluminiu ale iPhone 7s și iPhone 7s Plus vor fi furnizate de către Catcher Technology, chiar dacă Casetek, o subsidiară a Pegatron, a încercat, fără reușită, din păcate, să convingă gigantul american că este pregătită să preia majoritatea comenzilor de carcase metalice. Niciunul dintre acești producători nu a acceptat să răspundă întrebărilor privind comenzile și/sau clienții lor însă Catcher a confirmat oarecum un posibil parteneriat cu Apple, atunci când a anunțat că în 2017 va înregistra o creștere majoră a cifrei de afaceri.

- Reclamă -