La o zi distanță de iOS 10.2.1 beta 2 și macOS 10.12.3 beta 2, compania Apple a început să testeze cu dezvoltatorii o nouă versiune de watchOS. Mai precis, gigantul american a lansat watchOS 3.1.3 beta 1, o versiune a sistemului de operare pentru Apple Watch ce sosește la aproximativ o săptămână distanță de versiunea finală a watchOS 3.1.1.

Apple susține că watchOS 3.1.3 introduce corecturi de erori și îmbunătățiri în privința stabilității, fără a menționa eventuala existență a unor funcționalități noi – dacă vor fi descoperite, noi vă vom anunța. Noi tindem să credem că watchOS 3.1.3 nu vine cu cine știe ce surprize și că este concentrată pe reintroducerea funcționalităților din watchOS 3.1.1 – câteva sute de caractere emoji noi sau actualizate, corecturi de erori și îmbunătățiri -, într-o formă care să nu mai strice ceasurile compatibile.

watchOS 3.1.3 beta 1 build 14S958 poate fi descărcat gratuit de către dezvoltatorii înscriși în programul Dezvoltator Apple, însă numai cu condiția să aibă instalat pe iPhone iOS 10. Aplicația Watch pentru iPhone este necesară în procesul de actualizare, deoarece de aici va trebui să accesezi General>Actualizări software pentru a descărca și instala noua versiune a sistemului de operare. De asemenea, necesar pentru a avea watchOS 3.1.3 beta 1 pe Apple Watch este ca ceasul să aibă minumum 50% baterie, să fie conectat la o sursă de alimentare și să fie în aproprierea dispozitivului iPhone cu care este asociat.

watchOS 3.1.3 succede watchOS 3.1 și watchOS 3.1.1, două actualizări mai curând minore aduse sistemului de operare pentru ceas. watchOS 3.1 venea cu câteva caracteristici noi în Mesaje și o sumedenie de îmbunătățiri, în timp ce watchOS 3.1.1 a adus noi caractere emoji și câteva corecturi de erori și îmbunătățiri. watchOS 3.1.1 nu mai este disponibil la ora actuală pentru utilizatori întrucât foarte mulți posesori de Apple Watch Series 2 au întâmpinat probleme în timpul actualizării, rămănând din cauza ei cu ceasurile blocate și imposibil de utilizat (mai multe detalii aici).

Data lansării versiunii finale de watchOS 3.1.3 este necunoscută la ora actuală, însă această actualizare a sistemului de operare va fi disponibilă atât pe Apple Watch, cât și pe Apple Watch Series 1 și Apple Watch Series 2.

Notă: Dacă ai efectuat actualizarea la watchOS 3.1.3 beta 1 și ai descoperit alte noutăți, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu. 

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.