Noi imagini aeriene ne prezinta evoluția lucrărilor la Apple Campus 2 pâna în luna decembrie

0
450

Apple își dorește să finalizeze o parte dintre lucrările de construcție la cel de-al doilea campus al său – denumit generic „Apple Campus 2” – până la finele anului curent. Și cum din 2016 nu a mai rămas decât o lună, cea mai importantă și mare parte a proiectului Apple este cu un pas mai aproape de finalizare. Un lucru confirmat de cea mai recentă filmare din dronă realizată de YouTuberul Matthew Roberts.

De la începutul și până la sfârșitul lunii noiembrie, se pare că firmele contractate de către Apple au reușit să monteze geamurile de sticlă pe atriumul de pe clădirea principală (cea în formă de navetă spațială), continuând totodată eforturile de montare a panourilor solare și amenajare a spațiilor verzi.

Se pare că în ultima lună s-au montat încă 10 procente din totalul de panouri solare necesare, realizatorul clipului video de mai sus estimând că peste 60% dintre panourile pe care Apple vrea să le monteze pe acoperișul clădirii principale sunt deja gata de funcționare. Un alt progres vizibil s-a înregistrat la fațada aceleiași clădiri, unde putem vedea că în ultimele treizeci de zile au fost montate geamurile de la intrarea principală de la parter și până la acoperiș.

Alături de clădirea principală (la care mai este de lucru din câte se pare), filmarea din dronă ne mai prezintă și progresul făcut pe partea de peisagistică. Uriașa grămadă de pământ adusă în interiorul campusului pentru a amenaja spațiile verzi aproape că a dispărut în momentul de față și primele zone verzi prind deja contur (în fața centrului pentru fitness sunt deja plantați mai mulți arbori imenși). Grădina de la interiorul clădirii cu formă inelară este încă destul de ocupată cu utilaje, însă iazul și o parte din terenul pe care va fi însămânțată iarbă sunt pregătite pentru următoarea etapă a procesului de amenajare.

Lucrările de construcție la cele mai importante dintre clădirile din Apple Campus 2 vor trebui finalizate până la finele anului 2016 – deși se vor extinde cel mai probabil până la începutul anului viitor -, iar angajații Apple își vor începe lucrul aici în lunile care urmează. Lucrările de amenajare a spațiilor verzi și a alător câteva clădiri vor continua și după ce o bună parte a angajaților Apple se mută.

- Reclamă -