tvOS 12.3 a fost lansat în această seară pentru toți utilizatorii posesori de Apple TV generația a 4-a sau/și Apple TV generația a 5-a (/Apple TV 4K). Această a treia actualizare majoră adusă tvOS 12 sosește pe dispozitivele utilizatorilor din întreaga lume la aproximativ două luni distanță de tvOS 12.2 și a fost testată în prealabil.

tvOS 12.3 Noutăți

Anunțată în cadrul evenimentului media de pe 25 martie, aplicația TV redesenată este principala noitate a tvOS 12.3. Disponibilă în peste 100 de țări și regiuni (nu și România), noua aplicație TV aduce mai în față secțiunile „Urmărește acum” și „Urmează”, permițând astfel utilizatorilor să țină pasul cu filmele și emisiunile pe care le urmăresc, precum și cu diferite alte filme și emisiuni recomandate de un nou sistem de învățare automată (care urmărește conținutul preferat și vizionat de tine, și îți recomandă alte filme / emisiuni pe baza acestuia).

Interfața aplicației TV a fost optimizată cu categorii dedicate pentru filme, emisiuni, emisiuni sportive și conținut pentru copii, pe iOS oferindu-se acces rapid la secțiunile „Bibliotecă”, „Urmărește acum” și „Căutare”.

Noua aplicație TV vine și cu o nouă caracteristică intitulată „Canale” (disponibilă, desigur, numai în anumite țări – nu și România). Canalele sunt servicii pe bază de abonament la care utilizatorii se pot abona pentru a le putea urmări direct din aplicația TV, fără a mai fi necesară deschiderea sau instalarea aplicațiilor serviciilor respective.

Grație Canalelor, utilizatorii de iPhone / Apple TV / iPad / iPod touch care vor să urmărească un serial / film de pe HBO, de exemplu, vor putea face acest lucru chiar dacă nu au deja abonament, încheind un abonament direct din aplicația TV. Având abonament la un canal, utilizatorii vor putea urmări întreg conținutul pus la dispoziție de canalul respectiv pe toată perioada în care au abonament.

Printre canalele disponibile la lansare se numără Acorn TV, CBS All Access, Starz, Showtime, HBO, Nickelodeon, Mubi, Tastemade, Cinemax, Sundance, EPIX, Smithsonian, The History Channel Vault și Comedy Central Now. Utilizatorii vor primi recomandări de conținut oferit de servicii de streaming care nu fac încă parte din „Canale”, însă respectivul conținut va trebui urmărit în aplicații terțe. De asemenea, ca parte din Canale, utilizatorii vor găsi toate serialele și filmele iTunes pe care le vor putea achiziționa.

Actualizare Apple TV 4/4K

Majoră sau nu, instalarea tvOS 12.3 le este recomandată tuturor posesorilor de Apple TV generația a 4-a și/sau Apple TV generația a 5-a.

Pentru a-ți actualiza sistemul la cea mai recentă versiune de tvOS, tot ce trebuie să faci este să accesezi Configurări > Sistem > Actualizări software > Actualizați software-ul > Actualizați.

Notă: Această actualizare nu poate fi efectuată pe acele dispozitive pe care a fost instalat tvOS 12.3 beta / public beta. Pentru dezvoltatori și utilizatori Apple va lansa, cel mai probabil, o nouă versiune de tvOS în zilele următoare.


tvOS 12.3 succede tvOS 12.2, o actualizare oarecum minoră pentru Apple TV. Detalii suplimentare despre tvOS 12.2 sunt disponibile aici.

- Reclamă -