watchOS 3.2.3 a fost lansat de către Apple pentru toți utilizatorii de Apple Watch (generația 1, Series 1 și Series 2). Testată încă de pe 16 mai, watchOS 3.2.3 reprezintă o nouă actualizare relativ minoră adusă sistemului de operare pentru ceas.
watchOS 3.2.3 Iată tot ce aduce nou
Potrivit companiei Apple, watchOS 3.2.3 include imbunărățiri și corecturi de probleme. Nimic mai mult.
Pe parcursul îndelungatei perioade de testare, dezvoltatorii de aplicații nu au descoperit în watchOS 3.2.3 cine știe ce schimbări demne de luat în seamă, motiv pentru care presupunem că noua versiune a sistemului de operare pentru Apple Watch nu aduce altceva decât a menționat compania Apple în notițele lansării.
Și chiar dacă nu vine cu cine știe ce funcționalități noi, actualizarea la watchOS 3.2.3 le este recomandată tuturor posesorilor de Apple Watch (indiferent de model) și poate fi efectuată numai prin intermediul aplicației Watch, de pe orice dispozitiv iPhone cu iOS 10.3 (sau ulterior) instalat. Mai multe detalii despre cum îți poți actualiza ceasul la cea mai recentă versiune de watchOS sunt disponibile în cadrul tutorialului către care face trimitere linkul de mai jos:
watchOS 3.2.3 succede watchOS 3.2.2, o actualizare la fel de minoră despre care am vorbit aici.
watchOS 3 va fi în curând înlocuit de o nouă versiune majoră a sistemului de operare pentru Apple Watch – watchOS 4. Prezentată la WWDC 2017 și testată deja cu dezvoltatorii, watchOS 4 va fi lansată în variantă finală în toamna anului curent. De aceea, noi tindem să credem că watchOS 3.2.3 este ultima sau una dintre ultimele actualizări aduse de către Apple watchOS 3.
Împreună cu watchOS 3.2.3, Apple a mai lansat miercuri seară și iOS 10.3.3, tvOS 10.2.2 și macOS 10.12.6 Sierra.