O machetă a iPhone 8 ne arată cel mai bine schimbările cu care va veni noul smartphone Apple

1
3808
Prototip iPhone 8 realizat de: le.pich (Instagram)

Mai multe imagini cu o machetă și schițele unui prototip al iPhone 8 au fost publicate în weekend pe Twitter și ne prezintă destul de clar câteva dintre schimbările de design pe care le așteptăm de la Apple pentru viitorul smartphone „premium.”

Distribuite pe contul de Twitter al lui Benjamin Geskin, imaginile cu macheta ne arată, în primul rând, afișajul din muchie în muchie cu care este foarte posibil ca iPhone 8 să vină în toamnă; fără a indica însă de unde începe și unde se termină ecranul ori dacă are ramă (și cât de groasă ar fi ea). De asemenea, macheta ne confirmă folosirea unei sticle 2,5D (similară celei prezente și în modelele precedente de iPhone), precum și prezența unui mic receptor în zona superioară.

Trecând la spatele dispozitivului, aici nu observăm nimic altceva decât un panou din sticlă ce are în zona superioară stângă o ramă metalică ușor ieșită în relief. Aceasta din urmă adăpostește, cel mai probabil, camera iSight Duo, despre care putem spune că are obiectivele așezate unul sub celălalt și nu unul în dreptul celuilalt (cum am văzut la iPhone 7 Plus). În rest, nu se poate observa nici sigla Apple și nici eventuala prezență a unui senzor de identificare a amprentelor (pe care, de altfel, l-am văzut pe carcasa unui alt posibil prototip de iPhone 8).

Rama machetei pare a imita oțelul inoxidabil, confirmând deci acele zvonuri care au indicat prezența unei structuri din oțel în viitorul smartphone al Apple. Comparativ însă cu rama metalică a iPhone 4 (un model cu care a tot fost comparat iPhone 8), rama acestei machete este mult mai curbată și mai lucioasă, amintind parcă de carcasa ediției Apple Watch din oțel inoxidabil. De fapt, între noul iPhone și această ediție de Apple Watch ar putea exista mai multe asemănări, în condițiile în care sursa imaginilor vorbește despre colorarea ramei în negru stelar și argintiu.

Făcând abstracție de aspectul ramei, remarcăm pe ea prezența clasicelor butoane pentru controlul volumului, comutatorului pentru Silențios, sertarul SIM și butonul Adormire/Trezire; despre acesta din urmă putem spune că este mult mai mare decât la modelele actuale de iPhone.

Dimensiunile noului iPhone sugerate de sursa machetelor apărute acum pe Internet sunt similare celor pe care le are iPhone 7, un lucru care a fost indicat de mai multe ori în zvonurile apărute în ultimele luni.

Separat de machetă, Geskin a publicat pe profilul său de Twitter și câteva schițe „bazate pe planurile” Apple. Acestea ne arată câteva dintre componentele ascunse sub zona superioară a ecranului, precum și prezența unei rame înguste de jur împrejurul panoului frontal (limitele ecranului sunt marcate cu roșu în imaginea de mai jos).

Mai mult, autorul acestor „dezvăluiri” a încărcat și o posibilă schiță a componentelor interne. Acestea arată cât de mari sunt cele două baterii ale iPhone-ului în raport cu celelalte componente, precum și locurile unde vor fi poziționate diferite cipuri precum Apple A11, motorul haptic și alte componente. Remarcăm că aranjarea componentelor în dispozitivul prezentat de Geskin seamănă că aranjarea componentelor din actualele modele de iPhone.

În fine, menționăm că, potrivit autorului imaginilor, machetele prezentate acum sunt bazate pe o matriță realizată după cele create de mașinile-unealtă cu comandă numerică de la Foxconn (fabrica parteneră Apple unde se presupune că vor fi asamblate majoritatea dispozitivelor iPhone 8).

Din păcate, momentan nu există posibilitatea de a verifica veridicitatea afirmațiilor lui Geskin, dar având în vedere practicile lui din trecut cu privire la alte smartphone-uri nelansate, vă recomandăm să priviți aceste „dezvăluiri” cu o mare doză de scepticism.

Totuși, și dacă am presupune că imaginile prezentate de Geskin au o bază reală, există șanse foarte mari ca acest model să fie unul dintre cele peste 10 prototipuri de iPhone 8 pe care Apple le-a testat, motiv pentru care nu am putea afirma cu certitudine că așa va arăta viitorul model de iPhone. Același lucru este valabil și pentru posibilul prototip cu carcasă din aluminiu care tot circulă pe Internet de câteva zile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.