Cum să verifici dacă bateria iPhone-ului tău trebuie înlocuită – Tutorial

- Publicitate -

Ești nemulțumit de durata de viață a bateriei iPhone-ului tău? Dispozitivul iOS ți se închide neașteptat de la o vreme încoace, chiar dacă indicatorul bateriei sugera o autonomie rămasă destul de mare? Acestea ar putea fi semne că bateria nu mai este într-o stare foarte bună.

În contextul numeroaselor plângeri venite de la utilizatori cu privire la închiderile inopinate și reducerea autonomiei bateriei, Apple s-a gândit că utilizatorii de iPhone au nevoie să fie anunțați atunci când bateriile dispozitivelor lor necesită înlocuirea sau măcar verificarea în service – mai ales că închiderile inopinate și/sau reducerea autonomiei ar putea avea și alte cauze decât bateriile defecte. Astfel, compania americană a introdus recent în iOS un instrument de diagnosticare și „anunțare” a utilizatorilor ale căror baterii trebuiesc înlocuite.

Din păcate, acest sistem nu te anunță prin notificări repetate și nici nu o face într-un mod foarte vizibil sau clar. De aceea, în cadrul acestui tutorial vă vom prezenta pașii de urmat pentru a vedea dacă bateriile dispozitivelor voastre iPhone trebuiesc sau nu înlocuite.

Cum verifici dacă bateria iPhone trebuie înlocuită?

Înțelegerea cauzei închiderilor inopinate și reducerii autonomiei

Bateriile reîncărcabile precum cele din iPhone au un număr limitat de cicluri de încărcare și este posibil ca la aproprierea ori depășirea acestui număr ele să nu mai ofere autonomia sau performanțele dorite. De asemenea, durata de viață și performanțele bateriilor reîncărcabile pot fi influențate și de factori precum vechimea lor, tipul sau chiar expunerea dispozitivelor la temperaturi extrem de scăzute sau de ridicate. Tocmai de aceea, se poate ca și pe un dispozitiv iPhone activat de un an sau doi (și care cel mai probabil nu a atins nici măcar pragul de 1.000 de cicluri de încărcare-descrăcare completă) să observi că se închide inopinat sau că trebuie încărcat mai des decât la început.

Notă: Potrivit Apple, la atingerea pragului de 1.000 de cicluri de încărcare-descărcare, bateriile iPhone ar trebui să mai aibă 80% din capacitatea inițială, însă acest lucru poate varia în funcție de utilizare, model și alți factori. În mod normal, un iPhone descărcat și încărcat o dată pe zi ar trebui să atingă pragul de 1.000 de cicluri în aproximativ doi ani și jumătate.

Rețineți, totuși, că nu doar o baterie defectă poate cauza închiderile inopinate și/sau reducerea autonomiei. iOS are o funcționalitate de oprire automată a energiei (și, implicit, închidere a dispozitivului iPhone), care se declanșează atunci când temperatura externă este foarte scăzută, pentru a proteja bateria. În ceea ce privește autonomia, ea poate să fie influențată și de o schimbare a modului de utilizare, unele aplicații, funcționalități și/sau alți factori software.

Verificarea necesității înlocuirii bateriei

Înainte de a începe, vei avea nevoie de…

  • Un dispozitiv:
    • iPhone 5 sau orice model mai recent.
  • Versiune sistem de operare:
    • iOS 10.2.1 sau orice versiune ulterioară.

Apoi

  1. Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone;
  2. Atinge Baterie.
  3. În partea de sus a ecranului, urmărește dacă apare sau nu textul „Bateria iPhone-ului poate necesita verificarea în service”, chiar între antet (Baterie) și Mod Consum redus.
    1. Apare textul/notificarea (vezi captura de ecran de mai jos)? Atunci bateria iPhone-ului tău ar trebui înlocuită, cel mai probabil.
    2. Nu apare textul/notificarea (nu apare niciun text în partea de sus a meniului Baterie – vezi captura de ecran de mai jos)? Atunci bateria iPhone-ului tău ar putea să fie în regulă și să nu aibă nevoie de schimbare.

În continuare…

iPhone afișează notificarea

Se poate ca bateria iPhone-ului tău să se fi apropriat de sfârșitul duratei sale de viață și să trebuiască să fie înlocuită pentru a crește din nou gradul de încărcare și capacitatea de a asigura energie, precum și pentru a reduce numărul închiderilor inopinate.

Apple le recomandă celor care văd notificarea să ducă dispozitivele iPhone la un furnizor de servicii autorizat Apple sau la un magazin al companiei (în România nu există decât furnizori de servicii autorizați Apple). Dacă acest lucru nu este posibil, se poate contacta asistența Apple în vederea stabilirii unei soluții ori se poate contacta direct furnizorului de servicii pentru a cere detalii cu privire la trimiterea prin curier a dispozitivului.

Dispozitivele aflate încă în garanția oferită de către Apple vor beneficia de înlocuirea gratuită a bateriilor, dacă se constată că acestea erau defecte. Dispozitivele care nu mai sunt în garanția de 12 luni sau de 24 luni oferită de producător, respectiv vânzător vor putea beneficia și ele de înlocuirea bateriilor, însă contra unei taxe.

Apple nu recomandă schimbarea bateriei iPhone cu una falsificată sau produsă de către terți întrucât acestea nu sunt, în general, proiectate corespunzător și pot pune probleme de siguranță. Baterii originale noi pentru iPhone nu există decât la Apple și furnizorii autorizați ai companiei.

iPhone nu afișează notificarea

Există două posibilități:

  1. Notificarea nu este afișată și nici nu ați sesizat necesitatea încărcării mult mai frecvente a dispozitivelor voastre iPhone ori o oprire constantă a funcționării lor – în acest caz, nu prea aveți de ce să vă faceți griji, bateria iPhone fiind probabil în condiții de funcționare bună. Eventualele opriri inopinate întâlnite rareori s-ar fi putut datora temperaturilor scăzute ori prea ridicate, iar o mică reducere a autonomiei poate fi cauzată de o aplicație nouă ori de o schimbare a modului de utilizare.
  2. Notificarea nu este afișată, dar ați sesizat o reducere semnificativă a autonomiei dispozitivelor voastre iPhone ori o oprire constantă a funcționării lor – în acest caz, se poate ca bateria să aibă totuși nevoie de o verificare în service / înlocuire (vezi indicațiile de mai sus). Cu toate acestea, înainte de a face un drum către service ori de a trimite iPhone-ul prin curier către service, n-ar fi o idee rea să îl restaurați la starea de iPhone nou (citește mai multe despre cum să restaurezi un iPhone la starea de nou), apoi să îl folosiți așa câteva zile pentru a verifica dacă problemele reapar. Dacă reapar, atunci o vizită la service este necesară. Dacă nu reapar, atunci se poate ca ele să fi fost cauzate de felul de utilizare, o aplicație sau o anumită funcționalitate activată recent.

În fine, mai trebuie menționat ceva pentru unii utilizatori. Fie că vedeți sau nu notificarea, dacă aveți un iPhone 5 sau un iPhone 6s (modelul de 4,7 inchi), se poate ca modelul pe care îl folosiți să facă parte dintr-un lot cu baterii problematice pe care Apple l-a rechemat în service. Pentru a verifica dacă dispozitivul tău este eligibil pentru înlocuirea bateriei urmează pașii din tutorialele:

Ai și alte întrebări?

Dacă a rămas ceva neclar sau am omis vreun aspect, te rugăm să ne lași un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum se elimina un iPhone / iPad blocat in iCloud de pe contul vechiului proprietar pentru a putea fi folosit din nou – Tutorial

Functia Blocare activare - pe care am descris-o in cadrul acestui tutorial - a fost introdusa de...

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.