iOS 10.3 beta 4 a fost lansat luni seară pentru dezvoltatorii de aplicații, la o săptămână distanță de a treia versiune beta a acestei actualizări și la aproximativ o lună distanță de prima versiune.
iOS 10.3 beta 4 introduce, potrivit companiei Apple, corecturi de erori și îmbunătățiri în privința performanțelor, însă nu excludem posibilitatea ca și această actualizare să vină cu mai multe noutăți pe iPhone, iPad și iPod touch. Dacă dezvoltatorii care vor instala iOS 10.2 beta 4 vor semnala prezența unor modificări, noi le vom menționa în cadrul acestui articol.
iOS 10.3 reprezintă o actualizare majoră adusă sistemului de operare pentru iPhone, iPad și iPod touch, introducând încă din prima versiune beta o multitudine de funcționalități noi. Caracteristica Găsire AirPods, spre exemplu, este una dintre noutățile importante ale actualizării iOS 10.3, ea oferind utilizatorilor posibilitatea de a-și localiza mai ușor căștile AirPods rătăcite direct din aplicația Găsire iPhone.
În plus, noua versiune majoră de iOS 10 face trecerea la Sistem Fișier Apple – un format optimizat pentru stocarea SSD/Flash ce include criptare mai puternică și alte îmbunătățiri „sub capotă” (de aceea, este de două ori mai important ca utilizatorii să facă backup înaintea actualizării) -, introduce o animație diferită la lansarea aplicațiilor, afișează un nou meniu cu informații despre utilizatorul iPhone-ului/iPad-ului și conturile sale în Configurări, oferă o reprezentare mai bună a stocării iCloud utilizate, îmbunătățește SiriKit și HomeKit, oferă îmbunătățiri pentru Podcasturi și nu numai.
După cum a anunțat Apple încă de la începutul anului, iOS 10.3 va mai veni cu câteva schimbări și pentru App Store, permițând pentru prima dată dezvoltatorilor să răspundă recenziilor lăsate aplicațiilor lor din magazin, iar utilizatorilor să marcheze recenziile ca fiind „Utile” sau „Inutile”, precum și să evalueze mai ușor și rapid aplicațiile. Accesarea aplicațiilor foarte vechi și incompatibile va face ca noua versiune a sistemului de operare să avertizeze utilizatorii cu privire la încetinirea dispozitivelor lor, iar un nou ecran Compatibilitate aplicații va prezenta toate acele aplicații incompatibile care sunt instalate pe iPhone și/sau iPad.
Întreaga listă cu noutățile cuprinse în iOS 10.3 beta 1 poate fi găsită aici, lista cu noutățile aduse de iOS 10.3 beta 2 poate fi găsită aici, iar lista cu noutățile iOS 10.3 beta 3 poate fi găsită aici.
iOS 10.3 beta 4 are numărul de build 14E5260b și poate fi momentan instalat de către toți dezvoltatorii de aplicații atât prin intermediul sistemului de actualizare al iOS (dacă au deja profilul de dezvoltator instalat pe iPhone-ul sau iPad-ul pe care doresc să testeze noua actualizare), cât și prin intermediul portalului Apple Developer Center. O versiune beta publică a iOS 10.3 nu este deocamdată disponibilă, însă ar putea sosi la finele săptămânii în curs sau săptămâna viitoare pe dispozitivele utilizatorilor înscriși în Apple Software Beta.
Descărcarea iOS 10.3 este posibilă pe toate dispozitivele care acceptă iOS 10, respectiv iPhone 5 (și modelele mai recente), iPad 4, iPad Air (și modelele mai recente), iPad Pro, iPad mini 2 (și modelele mai recente) și iPod touch generația a 6-a.
Lansat pe 23 ianuarie, iOS 10.2.1 este cea mai recentă versiune publică de iOS și vine să corecteze mai multe erori și să aducă unele actualizări de securitate. Mai multe detalii despre iOS 10.2.1 sunt disponibile aici.
Data de lansare a versiunii publice de iOS 10.3 nu este cunoscută, evident, până la această oră, însă noua versiune majoră a sistemului de operare ar trebui să fie lansată în primăvară.
Alături de iOS 10.3 beta 4, Apple a mai lansat luni seară și Xcode 8.3 beta 4, watchOS 3.2 beta 4 și macOS 10.12.4 beta 4. Despre Xcode 8.3, compania Apple menționează că include Swift 3 și SDK-urile pentru tvOS 10.2, iOS 10.3 și macOS 10.12.4.
iOS 10.3 beta 4 Iată tot ce aduce nou
- După realizarea actualizării la iOS 10.3 beta 4 este solicitată configurarea parțială a dispozitivelor (introducerea parolei ID Apple și exprimarea opțiunii privind partajarea datelor cu iCloud și dezvoltatorii de aplicații). Acest lucru se datorează faptului că în pașii de configurare Apple a adus o mică modificare, astfel încât partajarea datelor cu iCloud să nu mai fie solicitată pentru utilizatorii care nu folosesc platforma de cloud.
Notă: Dacă ai descărcat și instalat iOS 10.3 beta 4 pe iPhone și iPad și ai descoperit și alte noutăți decât cele prezentate mai sus, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu.