iOS 10.3 beta 3 a fost lansat luni seară pentru dezvoltatorii de aplicații pentru iPhone, iPad și iPod touch, la două săptămâni distanță de a doua versiune beta a acestei actualizări și la patru săptămâni de prima versiune.
iOS 10.3 beta 3 introduce, potrivit companiei Apple, corecturi de erori și îmbunătățiri în privința performanțelor, însă nu excludem posibilitatea ca și această actualizare să vină cu mai multe noutăți pe iPhone, iPad și iPod touch. Dacă dezvoltatorii care vor instala iOS 10.2 beta 3 vor semnala prezența unor modificări, noi le vom menționa în cadrul acestui articol.
iOS 10.3 reprezintă o actualizare majoră adusă sistemului de operare pentru iPhone, iPad și iPod touch, introducând încă din prima versiune beta o multitudine de funcționalități noi. Caracteristica Găsire AirPods, spre exemplu, este una dintre noutățile importante ale actualizării iOS 10.3, ea oferind utilizatorilor posibilitatea de a-și localiza mai ușor căștile AirPods rătăcite direct din aplicația Găsire iPhone.
În plus, noua versiune majoră de iOS 10 face trecerea la Sistem Fișier Apple – un format optimizat pentru stocarea SSD/Flash ce include criptare mai puternică și alte îmbunătățiri „sub capotă” (de aceea, este de două ori mai important ca utilizatorii să facă backup înaintea actualizării) -, introduce o animație diferită la lansarea aplicațiilor, afișează un nou meniu cu informații despre utilizatorul iPhone-ului/iPad-ului și conturile sale în Configurări, oferă o reprezentare mai bună a stocării iCloud utilizate, îmbunătățește SiriKit și HomeKit, oferă îmbunătățiri pentru Podcasturi și nu numai.
După cum a anunțat Apple încă de la începutul anului, iOS 10.3 va mai veni cu câteva schimbări și pentru App Store, permițând pentru prima dată dezvoltatorilor să răspundă recenziilor lăsate aplicațiilor lor din magazin, iar utilizatorilor să marcheze recenziile ca fiind „Utile” sau „Inutile”, precum și să evalueze mai ușor și rapid aplicațiile. Accesarea aplicațiilor foarte vechi și incompatibile va face ca noua versiune a sistemului de operare să avertizeze utilizatorii cu privire la încetinirea dispozitivelor lor.
Întreaga listă cu noutățile cuprinse în iOS 10.3 beta 1 poate fi găsită aici, în timp ce lista cu noutățile aduse de iOS 10.3 beta 2 poate fi găsită aici.
iOS 10.3 beta 3 are numărul de build 14E5249d și poate fi momentan instalat de către toți dezvoltatorii de aplicații atât prin intermediul sistemului de actualizare al iOS (dacă au deja profilul de dezvoltator instalat pe iPhone-ul sau iPad-ul pe care doresc să testeze noua actualizare), cât și prin intermediul portalului Apple Developer Center. O versiune beta publică a iOS 10.3 nu este deocamdată disponibilă, însă ar putea sosi la finele săptămânii în curs sau săptămâna viitoare pe dispozitivele utilizatorilor înscriși în Apple Software Beta.
Descărcarea iOS 10.3 este posibilă pe toate dispozitivele care acceptă iOS 10, respectiv iPhone 5 (și modelele mai recente), iPad 4, iPad Air (și modelele mai recente), iPad Pro, iPad mini 2 (și modelele mai recente) și iPod touch generația a 6-a.
Lansat pe 23 ianuarie, iOS 10.2.1 este cea mai recentă versiune publică de iOS și vine să corecteze mai multe erori și să aducă unele actualizări de securitate. Mai multe detalii despre iOS 10.2.1 sunt disponibile aici.
Data de lansare a versiunii publice de iOS 10.3 nu este cunoscută, evident, până la această oră, însă noua versiune majoră a sistemului de operare ar trebui să fie lansată în primăvară.
Alături de iOS 10.3 beta 3, Apple a mai lansat luni seară și Xcode 8.3 beta 3, watchOS 3.2 beta 3 și tvOS 10.2 beta 3. Despre Xcode 8.3, compania Apple menționează că include Swift 3 și SDK-urile pentru tvOS 10.2, iOS 10.3 și macOS 10.12.4.
iOS 10.3 beta 3 Iată tot ce aduce nou
- Compatibilitate aplicații – Cea mai recentă versiune beta de iOS 10.3 introduce în aplicația Configurări un nou meniu intitulată Compatibilitate aplicații, care listează toate acele aplicații instalate care nu vor mai funcționa în viitoarele versiuni de iOS dacă nu vor fi actualizate. Atingând una dintre aplicațiile listate, dispozitivul iOS va deschide pagina de pe App Store unde este disponibilă această aplicație, pentru a vedea dacă este disponibilă o versiune mai nouă a ei și, eventual, pentru a anunța dezvoltatorul ei să o actualizeze. În cazul în care o versiune mai nouă și compatibilă a unei aplicații cu probleme este disponibilă, aceasta va fi inclusă într-o secțiune Actualizare disponibilă din meniul Compatibilitate aplicații. Acest meniu poate fi accesat fie din fereastra care atenționează utilizatorii la prima accesare a aplicațiilor necompatibile (prin selectarea Aflați mai multe), fie din Configurări > General > Informații > Aplicații.
- Analiză – Toate opțiunile disponibile în meniul Analiză din Configurări sunt acum traduse în limba română. De asemenea, și meniurile privind analiza aplicațiilor și iCloud afișate în Asistent configurare sunt traduse în română. Vă reamintim că încă din prima versiune beta, iOS 10.3 vine cu câteva modificări privind analiza aplicațiilor, făcând mai transparent felul în care datele vor fi folosite de către Apple și/sau dezvoltatorii de aplicații.
- Coduri de acces – Ecranele care solicită introducerea codurilor de acces pentru accesul la meniul Touch ID și cod de acces sau Restricții (atunci când ai restricțiile activate) afișează cercuri goale în loc de linii pentru numărul de caractere pe care trebuie să le tastezi. Odată tastat un caracter, acesta este ascuns, ca și până acum, cu un cerc plin (negru). Noile cercuri sunt similare cu cele afișate atunci când trebuie să introduci codul de acces pentru deblocarea ecranului iPhone/iPad, făcând experiența mai omogenă.
- Informații CarPlay – Utilizatorii care au asociat iPhone-ul cu un sistem auto CarPlay vor vedea de acum în Configurări > General > Informații detalii cu privire la software-ul și hardware-ul la care ai dispozitivul iOS conectat.
Notă: Dacă ai descărcat și instalat iOS 10.3 beta 3 pe iPhone și iPad și ai descoperit și alte noutăți decât cele prezentate mai sus, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu.