Odată cu iOS 10.2.1, watchOS 3.1.3 și macOS 10.12.3, Apple a lansat astă-seară și tvOS 10.1.1. Prima actualizare adusă sistemului de operare pentru Apple TV generația a 4-a în 2017 sosește după o perioadă de testare ce s-a întins pe perioada a cinci săptămâni și a strâns numai două versiuni beta.
tvOS 10.1.1 Iată ce aduce nou
tvOS 10.1.1, spre deosebire de tvOS 10.1, o actualizare care introducea o mulțime de noutăți, vine doar cu îmbunătățiri în privința stabilității și actualizări de securitate. Dezvoltatorii care au testat această actualizare nu au descoperit caracteristici noi și/sau importante în cadrul său.
Faptul că tvOS 10.1.1 nu vine cu cine știe ce noutăți, nu înseamnă cu nu este recomandat să o descarci și instalezi. Actualizarea la tvOS 10.1.1 poate fi efectuată prin accesarea Configurări>Sistem>Actualizare software, însă numai de către utilizatorii care au Apple TV generația a 4-a.
tvOS 10.1.1 succede tvOS 10.1, o actualizare majoră pentru tvOS 10, care venea cu o nouă aplicație TV și alte câteva corecturi de erori și îmbunătățiri. Mai multe detalii despre această actualizare pot fi obținute de aici.
Alături de tvOS 10.1.1, Apple a mai lansat luni seară și versiunile finale de macOS 10.12.3, iOS 10.2.1 și watchOS 3.1.3.