tvOS 10.1.1 beta 2 a fost lansat de Apple pe Apple TV 4

0
493

Odată cu iOS 10.2.1 beta 3 și watchOS 3.1.3 beta 2, compania Apple a publicat în această seară și tvOS 10.1.1 beta 2. Disponibilă doar pentru dezvoltatorii de aplicații, această actualizare adusă sistemului de operare pentru a patra generație de Apple TV sosește la aproximativ trei săptămâni distanță de prima versiune beta de tvOS 10.1.1.

Deocamdată nu sunt cunoscute noutățile din tvOS 10.1.1, însă se prea poate ca această actualizare să fie axată pe corectarea erorilor raportate de utilizatorii ce au instalat tvOS 10, pe îmbunătățirea performanțelor și mai puțin pe introducerea de caracteristici noi. tvOS 10.1.1 beta 1 nu a adus schimbări notabile, dar în cazul în care cea de-a doua versiune aduce, noi vă vom anunța în cadrul acestui articol.

tvOS 10.1.1 beta 2 are numărul de build 14U711. Dezvoltatorii care doresc să instaleze pentru prima dată o versiune beta de tvOS pe Apple TV-urile lor trebuie să știe că procesul implică folosirea unui cablu USB-C la USB-A, pentru a conecta Apple TV-ul la computer, și descărcarea noului software de pe Apple Developer Center și instalarea prin intermediul iTunes sau Apple Configurator. Nu la fel de dificil le va fi celor ce au instalat anterior o versiune beta de tvOS pe propriul Apple TV, întrucât, odată ce ai un profil instalat, descărcarea și actualizarea sistemului de operare se va face local, de pe aparat, prin intermediul caracteristicii Actualizare software.

tvOS 10.1.1 succede tvOS 10.1, o actualizare majoră pentru tvOS 10, care venea cu o nouă aplicație TV și alte câteva corecturi de erori și îmbunătățiri. Mai multe detalii despre această actualizare pot fi obținute de aici.

Până la ora actuală nu se știe cu exactitate când va fi lansată versiunea publică de tvOS 10.1.1, însă ea ar trebui să fie disponibilă pentru publicul în următoarele săptămâni.

Notă: În cazul în care ai efectuat actualizarea la tvOS 10.1.1 beta 2 și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu, mai jos în această pagină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.