La câteva zile distanță de iOS 10.2 beta 7/public beta 7, compania Apple a lansat vineri dimineață și cea de-a șasea actualizare beta pentru macOS 10.12.2. macOS 10.12.2 beta 6 este, așadar, disponibil pentru dezvoltatorii de aplicații și, alături de macOS 10.12.2 public beta 6 (versiunea pentru utilizatori), sosesc la trei zile distanță de cea de–a cincea versiune beta și la o lună de când Apple a început să testeze această actualizare.
Deocamdată nu se știe cu exactitate care sunt noutățile pe care macOS 10.12.2 beta 6/public beta 6 le aduc utilizatorilor de Mac, însă cel mai probabil nu vorbim despre prea multe schimbări, ci doar de corecturi de erori și îmbunătățiri în privința performanțelor.
Prima versiune beta de macOS 10.12.2 a introdus câteva caracteristici noi pe Mac, inclusiv cele peste 100 de caractere emoji noi și actualizate (cu un aspect mai realist) care sunt disponibile din iOS 10.2 beta 1, și fundalurile noi care au fost folosite în materialele de promovare a MacBook Pro 2016. Vorbind despre acest model de MacBook Pro, nu putem să nu menționăm că macOS 10.12.2 beta 5 venea cu câteva corecturi importante de erori, care ar trebui să îndepărteze problemele cu plăcile video și transferul de fișiere pe cele mai noi modele de MacBook Pro.
macOS 10.12.2 beta 6 build 16C63a poate fi descărcat și instalat de îndată de către dezvoltatorii de aplicații și utilizatorii înscriși în Apple Software Beta prin intermediul Mac App Store (dacă anterior au mai avut instalate versiuni beta de macOS pe Mac-ul pe care doresc să îl actualizeze). În cazul în care nu au mai avut versiuni beta, dezvoltatorii vor trebui să apeleze la platforma Apple Developer Center, în timp ce utilizatorii vor trebui să apeleze la platforma Apple Software Beta (mai multe detalii aici).
macOS 10.12.2 va fi lansat în variantă finală cel mai probabil în luna decembrie, odată cu iOS 10.2 și tvOS 10.1 (data lansării versiunilor finale ale acestor actualizări a fost dezvăluită de Apple în cadrul evenimentului media de pe 27 octombrie, atunci când a prezentat noua aplicație TV). Deocamdată nu se știe când va fi disponibil noul build de Sierra și pentru utilizatorii înscriși în Apple Software Beta.
Lansat pe 20 septembrie, macOS 10.12 Sierra reprezintă o nouă actualizare adusă sistemului de operare denumit până acum OS X, actualizare ce vine cu Siri, integrare îmbunătățită a caracteristicilor iCloud, opțiuni de optimizare a spațiului de stocare pe Mac, actualizări majore pentru aplicații preinstalate precum Mesaje și Poze, și alte câteva noutăți importante pentru posesorii de Mac. Versiunea imediat următoare, macOS Sierra 10.12.1, venea să introducă, compatibilitate pentru MacBook Pro 2016 și pentru caracteristica Mod Portret de pe iPhone 7 Plus, precum și câteva corecturi de erori și îmbunătățiri.
Notă: Dacă ai descărcat și instalat macOS 10.12.2 beta 6 / macOS 10.12.2 public beta 6 pe Mac și ai descoperit schimbări, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu.