Apple va lansa în 2017 nu mai puțin de trei modele noi de iPhone, potrivit analistului Ming-Chi Kuo de la KGI Securities.
Reputatul analist susține că modelul cel mai accesibil de iPhone va rămâne cel de 4,7 inchi, care nu va primi nici la anul o cameră cu doi senzori precum modelele mai mari. Celelalte două modele de iPhone 8 (Plus) urmează să aibă ambele camere cu doi senzori, similare camerei iSight Duo de pe iPhone 7 Plus. Principala diferență dintre ele va fi dată, conform analistului, de tehnologia ecranului.
Coroborând informații apărute în ultimele luni, Kuo afirmă că cel de-al treilea model de iPhone 8 va fi unul „premium”, deoarece va avea afișaj OLED, fiind primul telefon Apple cu un astfel de ecran. Celelalte două modele vor avea tradiționalele ecrane LCD, cu diagonale de 4,7 inchi și 5,5 inchi.
Ne așteptăm ca noile iPhone-uri de la finalul anului 2017 să vină în trei modele: unul OLED și două TFTLCD cu afișaje de 4,7 inchi și 5,5 inchi. Credem că iPhone-urile de 5,5 inchi OLED și TFTLCD vor avea două obiective. Bazându-ne pe această predicție, anticipăm că rata de adopție a camerelor cu două obiective în iPhone-urile din 2017 să crească de la 30-40% la 65-75%. Vedem această creștere ca favorizând vânzările și profitul Largan, întrucât acesta este singurul furnizor al obiectivelor cu unghi larg și telefoto. De asemenea, este un semn bun pentru ecosistemul software al camerelor cu două obiective al Apple.
Analistul american nu menționează în nota trimisă astăzi investitorilor care va fi diagonala modelului premium de iPhone 8. Acest lucru este surprinzător, întrucât chiar el afirma lunile trecute că Apple va lansa în 2017 un iPhone de 5,8 inchi cu ecran OLED curbat și carcasă de sticlă. Afirmațiile lui erau ulterior confirmate parțial de analiștii de la Barclays, precum și de sursele citate de site-ul japonez Nikkei.
Înainte de a încheia, vă atenționăm că până la lansarea noii generații de iPhone va mai trece aproape un an, așa că planurile Apple se vor putea schimba mult. Chiar și așa, ceea ce ne prezintă Kuo s-ar putea dovedi în cele din urmă a fi, măcar în linii mari, adevărat.