Cu mai puțin de o lună rămasă până la momentul în care ne așteptăm ca Apple să anunțe iPhone 7 și iPhone 7 Plus, service-ul de reparații telefoane din China, GeekBar, a publicat pe Weibo o primă imagine cu ceea ce pare a fi chipset-ul Apple A10 pe care gigantul american îl va include în viitoarea generație a telefoanelor sale.
Deși o astfel de imagine ar fi putut fi destul de ușor modificată pentru a include inscripțiile A10, sunt câteva indicii care ne fac să credem că avem în față chiar chipsetul pe care îl vom găsi în iPhone 7. Unul dintre acestea este numărul de pini ce pare a fi similar cu cel de pe interfața cipului A9 LPDDR4 pe 64 de biți. Un altul este inscripția 1628, care indică faptul că aceste cipuri au fost produse undeva la mijlocul lunii trecute. În fine, nu ar trebui să ignorăm nici sursa imaginii, GeekBar publicând în trecut și alte imagini cu componente reale ale unor dispozitive iPhone nelansate, cum ar fi ansamblul ecran al iPhone 6s sau schițele iPhone 6 ce sugerau în premieră introducerea unei versiuni cu 128 GB de stocare.
Totuși, ar trebui menționat că ceea ce avem noi în față nu este întregul procesor Apple A10, ci, probabil, numai stratul RAM care stă de regulă deasupra plăcii cipului A10 alcătuind acel system-on-a-chip. De ce spunem asta? Pentru că, de regulă, cipurile din gama Apple A sunt inscripționate pe toate cele patru muchii, în timp ce acestea sunt inscripționate doar pe două, fapt care ar trebui să ne arate că ele au fost extrase din fabrica ce le produce undeva în timpul procesului de fabrcare.
TSMC urmează să fie singurul furnizor al cipului A10, pe care îl va produce, conform informațiilor cunoscute până la această dată, pe baza procesului de fabricare WLP FinFET de 16 nm. Aceeași companie a rămas anul trecut unicul producător de SoC-uri Apple A9, după ce s-a descoperit că cipurile produse de Samsung (și incluse în primele iPhone-uri 6s comercializate) nu aveau aceeași eficiență energetică, oferind, în viața reală, cu 2-3 procente mai puțină autonomie a bateriei decât cele TSMC. Și cum noua generație a SoC-ului folosește același proces de fabricație ca și actuala, Apple a contractat numai TSMC pentru a o produce, evitând astfel eventuale diferențe și un nou scandal.
Noul chipset Apple A10 urmează să aducă unele îmbunătățiri în privința performanțelor și a eficienței iPhone 7 și iPhone 7 Plus, însă nu ar trebui să ne așteptăm la un spor de-a dreptul impresionant.
iPhone 7 și iPhone 7 Plus urmează să fie prezentate, conform unei informații apărute astăzi în presă, pe data de 7 septembrie. Lansarea va avea loc, după cum știam deja, pe 16 septembrie.