iPhone 6s include cipuri Apple A9 diferite fabricate de Samsung și TSMC

0
1174

Chiar dacă cele mai multe zvonuri de dinaintea lansării iPhone 6s și a iPhone 6s Plus ne sugerau că noile terminale vor avea chipseturi Apple A9 produse de către Samsung, au existat destule zvonuri care ne indicau faptul că producția acestora a fost împărțită de către Apple între producătorul de semiconductoare sud-coreean și TSMC. Ceea ce făcea ca aceste zvonuri să nu fie foarte plauzibile era simplul fapt că cele două companii producătoare de semiconductoare folosesc tehnologii de fabricare diferite. TSMC folosește un proces de fabricare pe 16 nanometri, în timp ce Samsung folosește unul mai eficient, pe 14 nanometri.

Ei bine, oricât de ciudat ar părea, cei de la Chipworks confirmă, după ce au dezasamblat câteva dispozitive iPhone 6s, că chipseturile Apple A9 sunt produse atât de Samsung, cât și de către TSMC, folosind procese de fabricare diferite. Comparativ, dimensiunile procesorului Samsung sunt notabil mai mici decât cele ale procesorului TSMC.

Chipsetul APL0898 a fost fabricat de către Samsung și măsoară 96 mm pătrați, în timp ce chipsetul APL1022 a fost fabricat de către TSMC și măsoară 104,5 mm pătrați. Iar dacă vă întrebați de ce a decis Apple în final să folosească chipseturi produse prin procese de fabricare diferite, răspunsul este probabil incapacitatea fiecăruia dintre cei doi producători de a acoperi toată cererea de chipseturi Apple. Aceasta nu este însă o problemă majoră pentru Apple care, deși a încercat în ultimii ani să reducă tot mai mult numărul de comenzi de componente pentru produsele sale pe care îl lasă celor de la Samsung, a sfârșit prin a plasa comenzi la mai mulți producători de semiconductoare, inclusiv Samsung.

Ceea ce ne interesează pe toți este dacă dimensiunea cipurilor sau alte eventuale modificări de la interiorul lor vor afecta performanțele iPhone 6s și iPhone 6s Plus, însă momentan nu se știe cu certitudine acest lucru – teoretic, însă, nu ar trebui să existe vreo diferență. Chipworks promit în schimb că vor supune unor teste amănunțite ambele chipseturi pentru a determina dacă cele produse de TSMC au performanțe mai bune sau inferioare celor produse de către Samsung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.