Nu ne mai despart nici patru luni de momentul în care Apple urmează să anunțe, conform tradiției, iPhone 7 și iPhone 7 Plus (sau iPhone 7 Pro), iar astăzi apar pe Internet planurile celor două dispozitive. Distribuite de cunoscutul francez Steve Hemmerstoffer, care a mai oferit în trecut poze în premieră cu dispozitive sau componente ale unor produse Apple nelansate, cele două imagini ne prezintă, pentru prima dată până acum, planurile viitoarelor dispozitive iPhone de 4,7 inchi, respectiv 5,5 inchi provenite de la aceeași sursă.

Schițele pe care le putem vedea în acest articol provin de la Catcher Technology, un subantreprenor taiwanez implicat în producția de carcase pentru produsele Apple. Ele confirmă toate zvonurile de până acum conform cărora Apple va elimina jackul pentru căști atât din iPhone 7, cât și din iPhone 7 Plus, precum și pe cele referitoare la eliminarea inelului metalic din jurul camerei iSight. Vorbind despre camera iSight, se poate observa, totodată, că ea va rămâne protuberantă pe ambele modele de iPhone.

Cel mai important însă este că cele două planuri scot în evidență și diferențele dintre viitoarele modele de iPhone. Aparent, sistemul de cameră cu două obiective și Smart Connector-ul vor fi incluse în iPhone 7, dar doar pe modelul cu afișaj de 5,5 inchi. Or, ele nu își vor face apariția, din păcate, și pe iPhone 7 de 4,7 inchi, Apple continuând să diferențieze cele două modele noi de iPhone lansate din 2014 încoace și cu altceva decât dimensiunea ecranului.

Planul iPhone 7 Plus (modelul cu ecran de 5,5 inchi).
Planul iPhone 7 Plus (modelul cu ecran de 5,5 inchi).

În rest, planurile pe care le putem vedea în acest articol ne arată că antenele viitoarelor dispozitive iPhone vor fi modificate, fiind păstrate doar cele de pe conturul părții superioare și inferioare a carcasei (nu și cele perpendiculare), dar și că ambele terminale vor avea în continuare un singur difuzor, și nu două, așa cum s-a mai zvonit în trecut. Acesta va fi poziționat lângă portul Lightning și microfonul din partea inferioară a iPhone.

Aspectul iPhone 7 și iPhone 7 Plus rămâne foarte similar iPhone 6 și iPhone 6s (Plus) – colțuri rotunjite, muchii curbate, carcasă de aluminiu, simplă, cu logoul Apple încastrat în jumătatea superioară, butoane de volum alungite, despre care am putea spune că sunt identice cu cele din generațiile anterioare. Or, asta înseamnă că Apple va păstra același design pentru iPhone trei ani la rândul. Și nu doar designul va fi același, ci și dimensiunile, conform planurilor.

La final, trebuie menționat că aceste planuri ale iPhone 7 și iPhone 7 Plus ne prezintă niște dispozitive care arată foarte asemănător cu cele pe care le vedeam în schițele de până acum. Așa că dacă te așteptai la altceva și sperai la o minune, din păcate asta va fi generația de iPhone cu care va trebui să ne mulțumim încă un an.

Actualizare 12 mai, ora 16:37: uSwitch și OnLeaks au publicat un clip video care ne oferă o prezentare 3D a celor două planuri pe care le-am putut vedea în imaginile de mai sus. Așa că dacă îți doreai să îți faci o idee mai bună despre cum vor arăta iPhone 7 și iPhone 7 Plus, unul lângă celălalt, imaginile „în spațiu” din clipul de mai sus vor fi exact ceea de ce ai nevoie.

- Reclamă -