Apple a lansat iOS 17 și iPadOS 17 pentru utilizatorii de iPhone și iPad – iată tot ce trebuie să știi

- Publicitate -

A sosit momentul mult așteptat de sute de milioane de posesori de iPhone și iPad. Respectându-și promisiunea făcută în urmă cu o săptămână, Apple a lansat iOS 17 și iPadOS 17 pe 18 septembrie. Drept urmare, după aproape trei luni de testare cu dezvoltatorii și membrii Apple Beta Software Program, versiunea finală a celor mai recente actualizări de iOS și iPadOS poate fi descărcată și instalată pe toate dispozitivele iPhone și iPad eligibile.

S-a lansat iOS 17 și iPadOS 17 Principalele noutăți

iOS 17 introduce un nou mod StandBy care afișează pe iPhone informații mari, ușor de privit de la distanță (atunci când telefonul este la încărcat, în poziție orizontală). Utilizatorii vor putea opta pentru a vedea, în acest mod, ora, activități live, notificările recepționate sau / și diferite widgeturi.

Widgeturile sunt, în iOS 17, interactive, astfel că, atât de pe ecranul de blocare, cât și direct de pe ecranul principal al iPhone vei putea să întreprinzi anumite acțiuni fără a-ți mai fi deschisă aplicația (spre exemplu, vei putea să controlezi luminile, să marchezi ca și completat un memento etc.). Sistemul de auto-corectare al iOS 17 a fost și el îmbunătățit în noua versiune de iOS, versiune a sistemului care mai permite și corectarea greșelilor ortografice cu o simplă atingere de ecran.

Caracteristica AirDrop a fost și ea îmbunătățită semnificativ în cea mai recentă versiune de iOS, grație unei funcționalități intitulate NameDrop. Aceasta permite partajarea simplă și rapidă a informațiilor de contact cu o altă persoane, prin simpla apropriere a celor două iPhone-uri. De asemenea, partajarea simplificată la aproprierea iPhone-urilor este posibilă și pentru alte tipuri de conținut. Iar pentru că tot a îmbunătățit partajarea cărților de vizită, Apple le-a îmbunătățit semnificativ aspectul în iOS 17, versiune care introduce Postere de contact, care îți permit să personalizezi aspectul acestora cu fonturi diferite, imagini afișate mai frumos și nu numai.

În anumite țări, iOS 17 introduce căsuță vocală live, o funcționalitate care permite celor care te apelează să spună de ce te contactează, iar tu să vezi acest lucru chiar înainte de a le răspunde (de exemplu, dacă este ceva important, care necesită un răspuns în pofida faptului că nu ești tocmai disponibil în momentul respectiv). Și pentru FaceTime a fost introdusă o funcționalitate similară, care îți va permite să trimiți cuiva care nu îți răspunde în acel moment o înregistrare video pentru a nu rata un anumit eveniment / întâmplare. Tot FaceTime se mai bucură de o actualizare care face disponibil serviciu și pe Apple TV (atunci când un iPhone este conectat la Apple TV, va putea fi afișat apelul direct pe TV).

Aplicația Mesaje are un aspect reîmprospătat și o caracteristică check-in care îi va informa pe cei apropriați că ai ajuns în siguranță la destinație sau dimpotrivă, că nu ai ajuns, dacă se întâmplă ceva pe drum – pierzi semnalul sau sunt contactate serviciile de urgență. Aplicația Safari vine cu îmbunătățiri semnificative pentru modul de navigare privată, cu un sistem mai bun pentru prevenirea urmăririi și cu o caracteristică pentru partajarea parolelor. Aplicația Hărți permite descărcarea anumitor zone pentru a le putea accesa offline oricând ai nevoie, iar Poze poate recunoaște animalele de companie și, cu ajutorul privire vizuală, poate identifica mâncarea, simbolurile, elemente din clipuri video etc.

iOS 17 va mai adăuga o funcționalitate pentru înregistrarea stării de spirit din anumite momente ale zilei, iar, spre finele anului, Apple va introduce pe iPhone o nouă aplicație pentru jurnal.

S-au lansat iOS 17 și iPadOS 17 Notițele lansării

iOS 17

iOS 17 aduce actualizări importante pentru aplicațiile Telefon, Mesaje și FaceTime, care vă oferă noi modalități de a vă exprima în comunicare. Modul În repaus oferă o nouă experiență pe tot ecranul, cu informații ușor de vizualizat, create pentru a fi văzute de la distanță atunci când iPhone‑ul este așezat pe o parte și se încarcă. AirDrop facilitează partajarea și conectarea cu persoanele din jur și adaugă funcționalitatea NameDrop pentru partajarea datelor de contact. Îmbunătățirile aduse tastaturii fac introducerea textului mai rapidă și mai ușoară ca niciodată. iOS 17 include și actualizări pentru Widgeturi, Safari, Muzică, AirPlay etc.

Telefon

  • Afișele de contact vă permit să personalizați modul în care apăreți pe dispozitivele celorlalte persoane atunci când le apelați, utilizând un afiș personalizat

Mesaje

  • Aplicația Abțibilduri iMessage aduce la un loc toate abțibildurile dvs., inclusiv abțibilduri live, Memoji, Animoji, abțibilduri emoji și pachete de abțibilduri terțe
  • Abțibildurile live pot fi create prin ridicarea subiectului din poze sau clipuri video și stilizarea acestuia cu efecte precum Strălucitor, În relief, Bandă desenată și Contur
  • Funcționalitatea Acompaniere anunță un membru al familiei sau un prieten atunci când ajungeți la destinație în siguranță și poate partaja cu aceștia informații utile în cazul unei întârzieri
  • Îmbunătățirile aduse funcției de căutare vă ajută să găsiți mai rapid mesaje, permițându‑vă să combinați filtre de căutare precum persoane, cuvinte cheie și tipuri de conținut, cum ar fi poze sau linkuri, pentru a găsi exact ceea ce căutați
  • Glisați pentru a răspunde direct unui mesaj prin glisarea spre dreapta pe orice balon
  • Funcționalitatea de eliminare a codurilor unice de verificare șterge automat codurile de verificare din aplicația Mesaje după utilizarea lor prin auto‑completare în alte aplicații

FaceTime

  • Lăsați un mesaj video sau audio pentru a transmite exact ce doreați să spuneți atunci când persoana apelată nu vă preia apelul FaceTime
  • Bucurați‑vă de apeluri FaceTime pe Apple TV utilizând dispozitivul iPhone drept cameră (Apple TV 4K generația a 2‑a și ulterioare)
  • Opțiunea Reacții adaugă în apelurile video efecte 3D precum inimi, baloane, confeti și altele în jurul dvs. și pot fi declanșate prin gesturi
  • Efectele video vă permit să ajustați intensitatea opțiunii Lumină studio și a modului Portret

În repaus

  • Experiența pe ecran complet, cu informații ușor de vizualizat precum ceasuri, poze și widgeturi create pentru a fi văzute de la distanță atunci când dispozitivul iPhone este așezat pe o parte și se încarcă în locuri precum noptiera, blatul de bucătărie sau biroul
  • Ceasurile sunt disponibile într‑o varietate de stiluri, inclusiv Digital, Analogic, Solar, Mobil și Ceas global, cu elemente pe care le puteți personaliza (de exemplu, culoare de accent)
  • Pozele redau automat în mod aleatoriu cele mai bune cadre ale dvs. sau prezintă un anumit album ales de dvs.
  • Widgeturile vă oferă acces de la distanță la informații și apar în stive inteligente care furnizează informațiile potrivite la momentul oportun
  • Modul Noapte permite ca pozele, ceasurile și widgeturile să preia o nuanță de roșu în condiții de iluminare scăzută
  • Vizualizarea preferată pentru încărcătorul MagSafe reține preferințele pentru fiecare loc în care încărcați utilizând MagSafe, fie că este vorba de un ceas, poze sau widgeturi

Widgeturi

  • Widgeturile interactive vă permit să realizați acțiuni (de exemplu, marcarea unui memento drept finalizat) direct din widget, apăsând pe acesta pe ecranul principal, pe ecranul de blocare sau în modul În repaus
  • Widgeturile de iPhone de pe Mac vă permit să adăugați widgeturi de pe iPhone pe desktopul Mac‑ului

AirDrop

  • Funcționalitatea NameDrop vă permite să schimbați informații de contact cu altă persoană aducând dispozitivele iPhone aproape unul de celălalt
  • Noua modalitate de a iniția AirDrop vă permite să partajați conținut sau să începeți o sesiune SharePlay prin AirDrop aducând dispozitivele iPhone aproape unul de celălalt

Tastatură

  • Acuratețea îmbunătățită a funcționalității de corectare automată face și mai ușoară tastarea prin exploatarea unor modele lingvistice mai puternice
  • Editarea mai ușoară cu ajutorul corectării automate subliniază temporar cuvintele corectate și vă permite să reveniți la cuvântul tastat inițial printr‑o singură apăsare

Safari și parolele

  • Profilurile vă ajută să delimitați activitatea de navigare pentru subiecte precum Muncă și Personal, separând istoricul, modulele cookie, extensiile, grupurile de file și favoritele
  • Îmbunătățirile aduse funcționalității Navigare privată includ blocarea ferestrelor de navigare privată atunci când nu le utilizați, blocarea încărcării urmăritorilor cunoscuți și eliminarea datelor identificabile de urmărire din URL‑uri
  • Funcționalitatea de partajare a parolelor și cheilor de logare vă permite să creați un grup de parole pe care să le partajați cu contacte de încredere; acestea rămân actualizate pe măsură ce membrii grupului efectuează modificări
  • Codurile unice de verificare din Mail se completează automat în Safari, pentru a putea efectua login fără a părăsi browserul

Muzică

  • SharePlay facilitează pentru toată lumea controlarea și redarea melodiilor din Apple Music în mașină
  • Cu Tranziție graduală, se realizează o tranziție lină între melodii prin aplicarea unui fondu de ieșire pentru melodia în curs de redare și unui fondu de intrare pentru melodia următoare, pentru ca muzica să nu se oprească niciodată

AirPlay

  • Lista inteligentă de dispozitive AirPlay facilitează și mai mult găsirea televizorului sau difuzorului potrivit compatibil cu AirPlay prin afișarea dispozitivelor în ordinea relevanței, în funcție de preferințele dvs.
  • Conexiunile sugerate pentru dispozitivele AirPlay sunt afișate proactiv sub formă de notificări, pentru a face și mai lină conectarea la dispozitivele AirPlay preferate
  • Conexiunile automate ale dispozitivelor AirPlay sunt realizate între iPhone și cel mai relevant dispozitiv compatibil AirPlay, pentru ca dvs. să puteți începe să vă bucurați de conținut printr‑o simplă apăsare a butonului “Redați”

AirPods

  • Funcționalitatea Audio adaptiv oferă un nou mod de ascultare care îmbină în mod dinamic opțiunea Anulare activă a zgomotului și modul Transparență, pentru a adapta experiența de control al zgomotului în funcție de condițiile din mediul înconjurător (AirPods Pro (generația a 2‑a) cu versiunea de firmware 6A300 sau ulterioară)
  • Funcționalitatea Volum Personalizat ajustează în mod automat volumul conținutului multimedia în funcție de mediul înconjurător și de preferințele de ascultare în timp (AirPods Pro (generația a 2‑a) cu versiunea de firmware 6A300 sau ulterioară)
  • Funcționalitatea Detectare conversații reduce volumul conținutului multimedia și amplifică vocile persoanelor din fața utilizatorului, reducând în același timp zgomotul de fundal (AirPods Pro (generația a 2‑a) cu versiunea de firmware 6A300 sau ulterioară)
  • Apăsați pentru tăierea și restabilirea sunetului microfonului apăsând pe tija căștilor AirPods sau pe coroana Digital Crown pe AirPods Max în timpul unui apel (AirPods (generația a 3‑a), AirPods Pro (prima sau a 2‑a generație) sau AirPods Max cu versiunea de firmware 6A300 sau ulterioară)

Hărți

  • Hărțile offline vă permit să selectați o zonă pe care doriți să o accesați, unde să căutați și să explorați informații detaliate despre locuri, pe care să le descărcați pentru a le utiliza când dispozitivul iPhone nu beneficiază de conexiune Wi‑Fi sau semnal celular
  • Îmbunătățirile aduse funcționalității Rute vehicule electrice vă oferă rute bazate pe disponibilitatea în timp real a încărcătoarelor pentru vehicule electrice la încărcătoarele compatibile

Sănătate

  • Reflecția Stare de spirit vă permite să vă înregistrați emoțiile de moment și dispoziția zilnică, să selectați factorii care au cel mai mare impact asupra dvs. și să descrieți ce simțiți
  • Diagramele interactive vă oferă informații despre starea dvs. de spirit, despre modul în care s‑a schimbat în timp și despre factorii care ar fi putut să vă influențeze (de exemplu, exercițiile fizice, somnul și minutele de conștientizare)
  • Chestionarele de evaluare a sănătății mintale vă ajută să înțelegeți riscul prezent de depresie sau anxietate și dacă ar fi benefic să obțineți ajutor
  • Funcționalitatea Distanța față de ecran utilizează camera TrueDepth folosită pentru Face ID pentru a vă încuraja să măriți distanța de la care priviți dispozitivul, pentru a reduce oboseala oculară digitală și vă poate ajuta să reduceți riscul de apariție a miopiei la copii

Intimitate

  • Avertismentele despre conținut sensibil pot fi activate pentru a împiedica afișarea neașteptată pentru utilizatori a imaginilor care conțin nuditate în Mesaje, AirDrop, Afișe contact în aplicația Telefon și în mesajele FaceTime
  • Protecțiile “Siguranța comunicării” extinse pentru copii detectează acum clipurile video care conțin nuditate, în plus față de pozele pe care copiii le‑ar putea primi sau încerca să le trimită în Mesaje, AirDrop, Afișe contact în aplicația Telefon, în mesajele FaceTime și în selectorul de poze al sistemului
  • Permisiunile îmbunătățite de partajare vă oferă și mai mult control asupra conținutului pe care îl partajați cu aplicațiile, cu un selector de poze integrat și permisiune doar de adăugare pentru Calendar
  • Protecția împotriva urmăririi linkurilor elimină informațiile suplimentare din linkurile partajate în Mesaje, Mail și Navigare privată Safari utilizate de unele site‑uri web în adresele URL pentru a vă urmări pe mai multe site‑uri web, iar linkurile funcționează corect în continuare

Accesibilitate

  • Modul Acces asistiv condensează aplicațiile și experiențele la funcționalitățile esențiale în Telefon și FaceTime, Mesaje, Cameră, Poze și Muzică, incluzând text mare, alternative vizuale și opțiuni focalizate, pentru reducerea încărcăturii cognitive
  • Funcționalitatea Enunțare live vă permite să tastați ceea ce doriți să spuneți, iar mesajul este enunțat cu voce tare în apeluri telefonice, apeluri FaceTime și în conversații în persoană
  • Funcționalitatea Indicare și enunțare în modul Detectare lupă utilizează iPhone‑ul pentru a citi cu voce tare textul de pe obiecte fizice cu etichete cu text mic, cum ar fi tastele de pe uși și butoanele de pe aparate

Această actualizare include și alte funcționalități și îmbunătățiri:

  • Funcționalitatea Animale de companie din albumul Persoane din aplicația Poze identifică animale individuale de companie din album, la fel ca în cazul prietenilor sau membrilor familiei
  • Widgetul Album Poze vă permite să selectați un anumit album din aplicația Poze pentru a fi afișat în widget
  • Partajarea articolelor din Găsire vă permite să partajați un AirTag sau accesoriu din rețeaua Găsire cu până la cinci alte persoane
  • Istoricul activității din aplicația Locuință afișează un istoric recent al evenimentelor referitoare la încuietorile ușilor, ușile garajului, sistemele de securitate și senzorii de contact
  • Fișiere PDF și scanările documentelor atașate intern din aplicația Notițe sunt prezentate la lățime integrală, fiind mai ușor de vizualizat și de marcat
  • Noile abțibilduri Memoji din Tastatură includ Aureolă, Rânjet și Bau
  • Aplicația Scurtături din Primul rezultat Spotlight vă oferă scurtături din aplicație pentru următoarea acțiune atunci când căutați o aplicație
  • Fila de partajare regândită din aplicația Fitness oferă evidențieri ale activității prietenilor dvs., cum ar fi serii de exerciții și premii
  • Autentificarea cu e‑mail sau număr de telefon vă permite să vă autentificați pe iPhone cu orice adresă de e‑mail sau număr de telefon listat în contul ID‑ului dvs. Apple
  • Noile instrumente de desenat din Freeform includ un stilou cu rezervor, pensulă pentru acuarele, riglă și altele, pentru a putea să creați panouri expresive
  • Optimizări ale funcționalității Detectare accident (iPhone 14, iPhone 14 Plus, iPhone 14 Pro, iPhone 14 Pro Max)

iPadOS 17

iPadOS 17 include un ecran de blocare regândit, cu noi modalități de personalizare, afișare a pozelor și adăugare de widgeturi pentru obținerea informațiilor dintr‑o singură privire. Aplicația Mesaje include o nouă experiență Abțibilduri, care aduce într‑un singur loc toate abțibildurile dvs. Aplicația Sănătate devine disponibilă pe iPad, fiind concepută pentru afișajul mai mare. Îmbunătățirile aduse productivității facilitează lucrul cu fișierele PDF și scanările documentelor la lățime integrală în aplicația Notițe. Funcționalitatea Manager de scenă adaugă mai multă flexibilitate pentru poziționarea ferestrelor și adaugă compatibilitate cu camerele cu afișaj extern. iPadOS 17 include și actualizări pentru Safari, Tastatură, Muzică, AirPlay și altele.

Ecran de blocare

  • Ecranul de blocare reproiectat vă oferă noi modalități de personalizare prin afișarea pozelor favorite, personalizarea stilurilor de font, afișarea widgeturilor și multe altele
  • Un efect de adâncime pe mai multe straturi plasează subiectul pozei deasupra afișajului orei
  • Pot fi create mai multe ecrane de blocare și puteți comuta cu ușurință între ele
  • Galeria Ecran de blocare oferă sugestii personalizate și colecții atent selecționate de Apple, cu fundaluri noi, cum ar fi Caleidoscop, Salut și Lac
  • Efectul de mișcare pentru fundalul Live Photo oferă dinamism ecranului de blocare cu poze Live Photos care se fixează pe ecranul principal când dispozitivul este deblocat
  • Cu Activități live, este mai ușor să rămâneți la curent cu ceea ce se întâmplă în timp real, direct de pe ecranul de blocare
  • Notificările apar în partea de jos a ecranului de blocare și pot fi afișate în vizualizarea sub formă de listă extinsă, vizualizarea sub formă de stivă sau vizualizarea cu contor

Widgeturi

  • Widgeturile de pe ecranul de blocare vă permit să vizualizați dintr‑o privire informații cum ar fi starea vremii, ora, nivelurile bateriei, evenimentele din calendar, alarme și widgeturi terțe
  • Widgeturile interactive vă permit să realizați acțiuni (de exemplu, marcarea unui memento drept finalizat) direct din widget, apăsând pe acesta pe ecranul principal sau pe ecranul de blocare
  • Opțiunea de infirmare de pe ecranul principal vă permite să renunțați la locul unde ați plasat un widget prin scuturarea dispozitivului iPad sau utilizarea unei apăsări cu trei degete

Mesaje

  • Aplicația Abțibilduri iMessage aduce la un loc toate abțibildurile dvs., inclusiv abțibilduri live, Memoji, Animoji, abțibilduri emoji și pachete de abțibilduri terțe
  • Abțibildurile live pot fi create prin ridicarea subiectului din poze sau clipuri video și stilizarea acestuia cu efecte precum Strălucitor, În relief, Bandă desenată și Contur
  • Îmbunătățirile aduse funcției de căutare vă ajută să găsiți mai rapid mesaje, permițându‑vă să combinați filtre de căutare precum persoane, cuvinte cheie și tipuri de conținut, cum ar fi poze sau linkuri, pentru a găsi exact ceea ce căutați
  • Glisați pentru a răspunde direct unui mesaj prin glisarea spre dreapta pe orice balon
  • Funcționalitatea de eliminare a codurilor unice de verificare șterge automat codurile de verificare din aplicația Mesaje după utilizarea lor prin auto‑completare în alte aplicații

FaceTime

  • Lăsați un mesaj video sau audio pentru a transmite exact ce doreați să spuneți atunci când persoana apelată nu vă preia apelul FaceTime
  • Bucurați‑vă de apeluri FaceTime pe Apple TV utilizând dispozitivul iPad drept cameră (Apple TV 4K generația a 2‑a și ulterioare)
  • Opțiunea Reacții adaugă în apelurile video efecte 3D precum inimi, baloane, confeti și altele în jurul dvs. și pot fi declanșate prin gesturi
  • Efectele video vă permit să ajustați intensitatea opțiunii Lumină studio și a modului Portret

Sănătate

  • Aplicația Sănătate de pe iPad este concepută pentru afișajul mai mare, incluzând bara laterală pentru navigare rapidă, detalii complexe în Favorite și diagrame interactive
  • Datele referitoare la sănătate și fitness se sincronizează fără probleme pe dispozitivele dvs. de pe iPad, iPhone și Apple Watch, precum și din aplicații și dispozitive terțe compatibile
  • Opțiunea Partajare date Sănătate vă permite să alegeți date de sănătate pe care să le partajați cu persoanele apropiate și să primiți notificări importante despre starea de sănătate a celor dragi și să vizualizați informații despre aceștia, precum activitatea, date despre mobilitate, date despre ritmul cardiac și tendințe
  • Reflecția Stare de spirit vă permite să vă înregistrați emoțiile de moment și dispoziția zilnică, să selectați factorii care au cel mai mare impact asupra dvs. și să descrieți ce simțiți
  • Diagramele interactive vă oferă informații despre starea dvs. de spirit, despre modul în care s‑a schimbat în timp și despre factorii care ar fi putut să vă influențeze (de exemplu, exercițiile fizice, somnul și minutele de conștientizare)
  • Chestionarele de evaluare a sănătății mintale vă ajută să înțelegeți riscul prezent de depresie sau anxietate și dacă ar fi benefic să obțineți ajutor
  • Funcționalitatea Distanța față de ecran utilizează camera TrueDepth folosită pentru Face ID pentru a vă încuraja să măriți distanța de la care priviți dispozitivul, pentru a reduce oboseala oculară digitală și vă poate ajuta să reduceți riscul de apariție a miopiei la copii

Notițe

  • Fișierele PDF și scanările documentelor atașate intern sunt prezentate la lățime integrală în notiță, astfel fiind mai ușor de vizualizat și de marcat un document pe care îl revizuiți
  • Notițele asociate vă permit să creați hiperlinkuri către alte notițe pentru a conecta idei, conținut și orice informații
  • Formatarea citatelor de bloc facilitează decalajul vizual al unei secțiuni de text cu o bară de citat
  • Formatul de text mono-stil include text monospațiat inserat cu un fundal distinct
  • Opțiunea Deschideți în Pages vă permite să creați un document Pages dintr‑o notiță din meniul de partajare

Safari și parolele

  • Profilurile vă ajută să delimitați activitatea de navigare pentru subiecte precum Muncă și Personal, separând istoricul, modulele cookie, extensiile, grupurile de file și favoritele
  • Îmbunătățirile aduse funcționalității Navigare privată includ blocarea ferestrelor de navigare privată atunci când nu le utilizați, blocarea încărcării urmăritorilor cunoscuți și eliminarea datelor identificabile de urmărire din URL‑uri
  • Funcționalitatea de partajare a parolelor și cheilor de logare vă permite să creați un grup de parole pe care să le partajați cu contacte de încredere; acestea rămân actualizate pe măsură ce membrii grupului efectuează modificări
  • Codurile unice de verificare din Mail se completează automat în Safari, pentru a putea efectua login fără a părăsi browserul

Tastatură

  • Acuratețea îmbunătățită a funcționalității de corectare automată face și mai ușoară tastarea prin exploatarea unor modele lingvistice mai puternice
  • Editarea mai ușoară cu ajutorul corectării automate subliniază temporar cuvintele corectate și vă permite să reveniți la cuvântul tastat inițial printr‑o singură apăsare

Freeform

  • Desen îmbunătățit, cu ajutorul noilor instrumente precum stilou cu rezervor, riglă și acuarele, precum și recunoașterea formelor
  • Funcționalitatea Urmăriți vă permite să ghidați colaboratorii pe panou, pentru ca aceștia să poată vedea ceea ce vedeți și dvs. pe măsură ce vă deplasați în spațiul de lucru
  • Procesul îmbunătățit de realizare a diagramelor vă ajută să creați rapid diagrame și organigrame, prin tragerea mânerelor de conectare pentru a conecta obiecte
  • Partajarea în Freeform vă permite să adăugați conținut din alte aplicații în panourile Freeform utilizând foaia de partajare
  • Marcajul PDF vă permite să adnotați fișiere PDF direct în panou
  • Interacțiunea 3D vă permite să previzualizați obiecte 3D de pe spațiul de lucru cu Privire rapidă

Manager de scenă

  • Poziționarea mai flexibilă a ferestrelor vă permite să creați aranjamentul ideal de ferestre cu zone mai mari de tras, pentru selecția și poziționarea precisă a aplicațiilor
  • Camerele cu afișaj extern pot fi utilizate pentru apeluri FaceTime și video

AirPlay

  • Lista inteligentă de dispozitive AirPlay facilitează și mai mult găsirea televizorului sau difuzorului potrivit compatibil cu AirPlay prin afișarea dispozitivelor în ordinea relevanței, în funcție de preferințele dvs.
  • Conexiunile sugerate pentru dispozitivele AirPlay sunt afișate proactiv sub formă de notificări, pentru a face și mai lină conectarea la dispozitivele AirPlay preferate
  • Conexiunile automate ale dispozitivelor AirPlay sunt realizate între iPad și cel mai relevant dispozitiv compatibil AirPlay, pentru ca dvs. să puteți începe să vă bucurați de conținut printr‑o simplă apăsare a butonului “Redați”

AirPods

  • Funcționalitatea Audio adaptiv oferă un nou mod de ascultare care îmbină în mod dinamic opțiunea Anulare activă a zgomotului și modul Transparență, pentru a adapta experiența de control al zgomotului în funcție de condițiile din mediul înconjurător (AirPods Pro (generația a 2‑a) cu versiunea de firmware 6A300 sau ulterioară)
  • Funcționalitatea Volum Personalizat ajustează în mod automat volumul conținutului multimedia în funcție de mediul înconjurător și de preferințele de ascultare în timp (AirPods Pro (generația a 2‑a) cu versiunea de firmware 6A300 sau ulterioară)
  • Funcționalitatea Detectare conversații reduce volumul conținutului multimedia și amplifică vocile persoanelor din fața utilizatorului, reducând în același timp zgomotul de fundal (AirPods Pro (generația a 2‑a) cu versiunea de firmware 6A300 sau ulterioară)
  • Apăsați pentru tăierea și restabilirea sunetului microfonului apăsând pe tija căștilor AirPods sau pe coroana Digital Crown pe AirPods Max în timpul unui apel (AirPods (generația a 3‑a), AirPods Pro (prima sau a 2‑a generație) sau AirPods Max cu versiunea de firmware 6A300 sau ulterioară)

Intimitate

  • Avertismentele despre conținut sensibil pot fi activate pentru a împiedica afișarea neașteptată pentru utilizatori a imaginilor care conțin nuditate în Mesaje, AirDrop, Afișe contact în aplicația Telefon și în mesajele FaceTime
  • Protecțiile “Siguranța comunicării” extinse pentru copii detectează acum clipurile video care conțin nuditate, în plus față de pozele pe care copiii le‑ar putea primi sau încerca să le trimită în Mesaje, AirDrop, Afișe contact în aplicația Telefon, în mesajele FaceTime și în selectorul de poze al sistemului
  • Permisiunile îmbunătățite de partajare vă oferă și mai mult control asupra conținutului pe care îl partajați cu aplicațiile, cu un selector de poze integrat și permisiune doar de adăugare pentru Calendar
  • Protecția împotriva urmăririi linkurilor elimină informațiile suplimentare din linkurile partajate în Mesaje, Mail și Navigare privată Safari utilizate de unele site‑uri web în adresele URL pentru a vă urmări pe mai multe site‑uri web, iar linkurile funcționează corect în continuare

Accesibilitate

  • Modul Acces asistiv condensează aplicațiile și experiențele la funcționalitățile esențiale în Telefon și FaceTime, Mesaje, Cameră, Poze și Muzică, incluzând text mare, alternative vizuale și opțiuni focalizate, pentru utilizatorii cu dizabilități cognitive
  • Funcționalitatea Enunțare live vă permite să tastați ceea ce doriți să spuneți, iar mesajul este enunțat cu voce tare în apeluri telefonice, apeluri FaceTime sau în conversații în persoană
  • Funcționalitatea Indicare și enunțare în modul Detectare lupă utilizează iPad‑ul pentru a citi cu voce tare textul de pe obiecte fizice cu etichete cu text mic, cum ar fi tastele de pe uși și butoanele de pe aparate

Această actualizare include și alte funcționalități și îmbunătățiri:

  • Funcționalitatea Animale de companie din albumul Persoane din aplicația Poze identifică animale individuale de companie din album, la fel ca în cazul prietenilor sau membrilor familiei
  • Widgetul Album Poze vă permite să selectați un anumit album din aplicația Poze pentru a fi afișat în widget
  • Partajarea articolelor din Găsire vă permite să partajați un AirTag sau accesoriu din rețeaua Găsire cu până la cinci alte persoane
  • Istoricul activității din aplicația Locuință afișează un istoric recent al evenimentelor referitoare la încuietorile ușilor, ușile garajului, sistemele de securitate și senzorii de contact
  • Noile abțibilduri Memoji din Tastatură includ Aureolă, Rânjet și Bau
  • Aplicația Scurtături din Primul rezultat Spotlight vă oferă scurtături din aplicație pentru următoarea acțiune atunci când căutați o aplicație
  • Autentificarea cu e‑mail sau număr de telefon vă permite să vă autentificați pe iPad cu orice adresă de e‑mail sau număr de telefon listat în contul ID‑ului dvs. Apple

S-a lansat iOS 17 și iPadOS 17 Compatibilitate cu iPhone, iPod touch și iPad

iOS 17 și iPadOS 17 sunt compatibile cu următoarele dispozitive iPhone și iPad:

  • iPhone: iPhone SE 2, iPhone Xs, iPhone Xs Max, iPhone XR, iPhone 11, iPhone 11 Pro, iPhone 11 Pro Max, iPhone 12 mini, iPhone 12, iPhone 12 Pro, iPhone 12 Pro Max, iPhone SE 3, iPhone 13 mini, iPhone 13, iPhone 13 Pro, iPhone 13 Pro Max, iPhone 14, iPhone 14 Plus, iPhone 14 Pro, iPhone 14 Pro Max, iPhone 15, iPhone 15 Plus, iPhone 15 Pro și iPhone 15 Pro Max.
  • iPod touch: niciun model.
  • iPad: iPad Pro 12,9 inchi (generația 2 și ulterior), iPad generația a 6-a (și modelele ulterioare), iPad mini 5 (și ulterior) și iPad Air 3 (și modelele ulterioare).

Actualizarea la iOS 17 și iPadOS 17

Actualizarea la iOS 17 și iPadOS 17 este gratuită și le este recomandată tuturor posesorilor de dispozitive iPhone și iPad eligibile (vezi lista de mai sus) datorită îmbunătățirilor și actualizărilor ce sporesc securitatea, dar și noilor caracteristici.

Înainte de a face actualizarea la iOS 17 și / sau iPadOS 17, însă vă recomandăm să accesați (dacă nu ați făcut-o deja) tutorialul de mai jos pentru a vedea ce trebuie să știți și să faceți înainte de a vă actualiza dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch la noua versiune a sistemului de operare:

Actualizarea la iOS 17 și iPadOS 17 este posibilă atât wireless (actualizare OTA) prin sistemul Actualizare software, din aplicația Configurăria dispozitivului, cât și prin intermediul aplicației iTunes pentru Mac și PC. Mai multe detalii despre procesul de actualizare la iOS 17 și iPadOS 17 (+linkurile de descărcare a fișierelor .ipsw) sunt disponibile în tutorialul către care face trimitere linkul de mai jos:

Notă: Această actualizare nu poate fi instalată pe dispozitivele iPhone și iPad pe care a fost instalat un profil de dezvoltator / membru Apple Software Beta Program întrucât acestea au primit încă de săptămâna trecută versiunea Release Candidate 1 a iOS 17 și iPadOS 17.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum se elimina un iPhone / iPad blocat in iCloud de pe contul vechiului proprietar pentru a putea fi folosit din nou – Tutorial

Functia Blocare activare - pe care am descris-o in cadrul acestui tutorial - a fost introdusa de...

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.