tvOS 12 public beta 2 a fost lansat pentru utilizatorii generațiilor 4 și 5 de Apple TV care sunt înscriși în programul Apple Beta Software. Noua actualizare adusă sistemului de operare sosește la aproximativ două săptămâni de tvOS 12 public beta 1 și la numai două zile distanță de tvOS beta 3.

Prezentată la WWDC 2018, tvOS 12 aduce pe Apple TV 4K compatibilitate pentru sunetul Dolby Atmos, compania Apple anunțând cu această ocazie că iTunes va găzdui cea mai mare colecție de filme cu Dolby Atmos.

Construită pe temeliile o singură autentificare, o nouă caracteristică zero înregistrare va simplifica și mai mult autentificarea în contul de la operatorul de cablu. Potrivit Apple, cu înregistrare zero, Apple TV va putea detecta lățimea de bandă a utilizatorilor pentru a-i autentifica automat în aplicațiile acceptate de abonamentul încheiat la operatorul de cablu.

Pentru screensavere, Apple a anunțat că a adăugat o serie de înregistrări surprinse în colaborare cu Stația Spațială Internațională, precum și că screensaverele aeriene includ informații despre localizare. În rest, tvOS 12 aduce pe Apple TV funcționalitatea de auto-completare a parolelor salvate pe dispozitivele cu iOS/macOS, adaugă automat o telecomandă Apple TV în centrul de control al iPhone și iPad, și introduce suport pentru sisteme de control a locuințelor precum Control4, Crestron și Savant.

Alături de cele anunțate deja, pe parcursul perioadei de testare a tvOS 12 Apple ar mai putea modifica ușor anumite caracteristici și le va îmbunătăți pe cele noi. Actualul build de tvOS (16J5313d), comun pentru tvOS 12 beta 3 și tvOS 12 public beta 2, introduce modificări pentru Dolby Atmos și screensavere, mai multe detalii despre aceste noutăți fiind disponibile aici.

tvOS 12 public beta 2 poate fi instalat pe Apple TV 4 / 4K din Configurări > Sistem > Actualizări software > Actualizați software-ul > Actualizați de către toți utilizatorii înscriși pe Apple Beta Software (cu condiția să fi descărcat deja profilul beta pe dispozitivul compatibil pe care doresc să îl actualizeze). În cazul în care nu ai instalat până acum tvOS 12 public beta, urmează tutorialul de mai jos pentru a vedea pas cu pas cum să o faci:

Alături de tvOS 12 public beta 2, dezvoltatorii mai pot descărca și iOS 12 public beta 2.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.