Alături de iOS 11.4, watchOS 4.3.1 și tvOS 11.4, Apple a lansat marți seară și o nouă actualizare de software pentru HomePod prin care introduce o serie de funcționalități importante pe difuzorul inteligent.

Având numărul de versiune 11.4, această a doua actualizare de software pentru HomePod introduce compatibilitate pentru AirPlay 2 și pereche stereo HomePod.

Cea mai recentă versiune a protocolului AirPlay – AirPlay 2 – este mai simplă, mai avansată și mai stabilă, oferind utilizatorilor posibilitatea de a reda același conținut audio pe mai multe difuzoare simultan. Cu AirPlay 2, utilizatorii pot reda muzică din orice cameră în orice cameră, pot muta camera în care este redată o melodie sau pot reda aceeași melodie în mai multe camere folosind o aplicație compatibilă (Muzică) sau centrul de control al unui dispozitiv cu iOS, un Apple TV, un HomePod ori comenzi vocale Siri (de pe oricare dintre dispozitivele menționate anterior).

Butoanele de control pentru AirPlay 2 pot fi accesate din interiorul oricărei aplicații compatibile sau din centrul de control al unui dispozitiv cu iOS 11.4. În acest centru, utilizatorii de iPhone, iPad și iPod touch vor observa o listă cu toate dispozitivele AirPlay 2 din casele lor și vor putea selecta fără prea mult efort pe care dintre boxe să fie redată o melodie (vor putea inclusiv să schimbe sursa de redare). Mai mult decât atât, pe fiecare dintre boxele pe care este redat conținut audio, utilizatorii vor putea cu ușurință să ajusteze volumul.

HomePod este primul dispozitiv AirPlay 2 și una dintre puținele boxe AirPlay 2 disponibile pe piață la ora actuală, însă Apple a anunțat astăzi că mai multe companii producătoare de difuzoare vor putea folosi noul protocol în produsele lor.

Separat de AirPlay 2, prezenta actualizare de software adusă HomePod permite configurarea a două astfel de boxe ca pereche stereo. Prin aceasta, utilizatorii se vor bucura de sunet stereo, cele două HomePod-uri detectându-se unul pe celălalt și ajustând redarea în funcție de aceasta.

Conform Apple, HomePod-urile vor folosi chipset-ul Apple A8 integrat pentru a reda canalele audio stâng sau, după caz, drept și pentru a face alte ajustări astfel încât utilizatorii să beneficieze de un soundstage aproape tridimensional.

Perechea stereo HomePod folosește o legătură wireless directă de tip peer-to-peer concepuită de Apple pentru a permite celor două boxe să comunice una cu cealaltă pentru a sincroniza redarea muzicii. Odată asociate, cele două boxe vor acționa ca și cum ar fi una singură, răspunzând și ascultând toate cererile adresate lui Siri.

Configurarea unei perechi stereo se va face foarte simplu, la fiecare configurare a unui al doilea HomePod nou fiind afișată o interfață care va permite crearea unei astfel de conexiuni între cele două boxe.

În fine, actualizarea 11.4 adusă software-ului folosit de HomePod mai vine și cu o altă mică, dar importantă caracteristică pentru posesorii acestui difuzor: calendar. Or, în sfârșit, utilizatorii de HomePod vor putea folosi această boxă pentru a verifica, prin comenzi vocale adresate lui Siri, programările viitoare.

Noua actualizare de software adusă HomePod va fi instalată automat pe aceste boxe de îndată ce dispozitivele cu iOS la care sunt asociate sunt actualizate la iOS 11.4. În situația în care actualizarea nu se efectuează automat, utilizatorii o vor putea realiza manual din configurările boxei prezente în aplicația Locuință.

HomePod este disponibil la ora actuală numai în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Australia, însă Apple a anunțat astăzi că va extinde disponibilitatea boxei și în Canada, Franța și Germania luni, pe 18 mai. În ultimele două țări, boxa inteligentă a Apple va fi comercializată la prețul de 349€.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.