macOS 10.13.2 public beta 2 a fost lansat miercuri dimineață pentru posesorii de Mac înscriși în programul Apple Beta Software. Această nouă versiune de macOS dedicată utilizatorilor sosește la o zi și jumătate distanță de macOS High Sierra 10.13.2 beta 2 și la o săptămână distanță de macOS High Sierra 10.13.2 public beta 1.

Apple menționează că macOS 10.13.2 public beta 2 reprezintă o actualizare care „îmbunătățește stabilitatea, compatibilitatea și securitatea Mac.” Deocamdată, dezvoltatorii nu au descoperit în prezentul build (comun pentru macOS 10.13.2 beta 2 și public beta 2) noutăți importante.

Până acum, macOS 10.13.2 pare a fi o actualizare axată în special pe corectarea unor erori și breșe de securitate, precum și pe îmbunătățirea performanțelor de ansamblu ale computerelor Mac compatibile.

macOS 10.13.2 public beta 2 poate fi instalat pe modelele de Mac compatibile din App Store > Actualizări de către toți utilizatorii înscriși pe Apple Beta Software (cu condiția să fi descărcat deja utilitarul de acces macOS High Sierra public beta pe dispozitivul compatibil pe care doresc să îl actualizeze). În cazul în care nu ai instalat până acum macOS High Sierra public beta, urmează tutorialul de mai jos pentru a vedea pas cu pas cum să o faci:

Până la ora actuală nu se știe care este data la care va fi lansată versiunea finală a macOS 10.13.2, însă ne așteptăm ca ea să fie disponibilă în decembrie.

Versiunile public beta 2 ale tvOS 11.2 și iOS 11.2 au fost lansate aseară de către Apple.

Notă: Dacă ai descărcat și instalat macOS 10.13.2 beta 2 / public beta 2 pe Mac și ai descoperit schimbări importante, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu.

1 COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.