Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) a început producția proicesorului Apple A11, potrivit unei știri apărute astăzi pe DigiTimes. Noul SoC urmează să fie implementat în mult-așteptatul model de iPhone cu afișaj OLED (iPhone 8) pe care Apple urmează să îl lanseze în toamna acestui an.

TSMC este, după cum am aflat încă de anul trecut, unicul furnizor al cipurilor A11. Acestea ar mai putea fi implementate de Apple și în versiunile actualizate de iPhone 7 și iPhone 7 Plus (iPhone 7s, respectiv iPhone 7s Plus), precum și în gama 2017 de iPad Pro; cu toate acestea, nu există prea multe dovezi în acest sens.

Planurile inițiale ale TSMC erau de a începe producția chipset-ului A11 în luna aprilie a acestui an, astfel încât până în iulie să iasă de pe porțile fabricilor sale 50 de milioane de unități. Programul a fost dat peste cap din cauza problemelor apărute în procesul de fabricație FinFET pe 10 nanometri. Aceste probleme au fost abia acum rezolvate, astfel că TSMC a dat startul producției și încearcă să acopere la timp cererea mare a companiei Apple.

TSMC a început producția cipului pe 10 nm pentru viitoarea generație iPhone 8 a Apple, au spus sursele. Producția a fost odată afectată de problemele cauzate de componentele stivuite (…), dar au fost deja rezolvate, au spus sursele.

TSMC a mai fost singurul furnizor și pentru chipset-urile Apple A10 disponibile în iPhone 7 și iPhone 7 Plus, acest lucru ajutând producătorul de semiconductoare să își crească încasările de la finele anului trecut.


În alte știri din lanțul de furnizori al Apple, utilizatorul Twitter @OnLeaks (cunoscut pentru distribuirea a numeroase imagini cu componente și telefoane nelansate; inclusiv iPhone) a postat astăzi două Tweeturi interesante despre iPhone 8.

Mai precis, el afirmă că la Foxconn au început deja angajările și pregătirile pentru producția gamei 2017 de iPhone. Mai mult, el a adăugat că testul de verificare proiect a început luna aceasta, urmând ca până în iulie să înceapă testul de validare a producției. În fine, el a menționat că producția de serie va începe în august, pentru ca noul iPhone să fie lansat în septembrie.

Cu alte cuvinte, @OnLeaks confirmă o știre apărută săptămâna aceasta în presa asiatică, asigurându-ne că iPhone 8 nu va fi lansat cu întârziere, așa cum ni s-a tot sugerat de la începutul anului curent.

SURSADigiTimes
Articolul precedentiTunes va fi disponibil și în Windows Store conform Microsoft
Articolul următorAplicația Facebook pentru iPhone și iPad este în sfârșit disponibilă în limba română

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.