Apple avertizează utilizatorii iCloud cu privire la o eroare din iOS 10.3

0
1058

O parte dintre utilizatorii de iCloud au primit săptămâna aceasta un e-mail de la Apple în care sunt atenționați cu privire la o eroare existentă în iOS 10.3.

Potrivit companiei americane, actualizarea la iOS 10.3 ar fi putut să activeze automat o parte dintre serviciile iCloud care erau dezactivate pe dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch, cu excepția Bibliotecii Foto iCloud, Portchei iCloud și Găsire iPhone. Astfel, în cazul în care ai avut dezactivată sincronizarea cu iCloud a e-mailului, contactelor, calendarelor, mementourilor, notițelor, Safari, Game Center și Locuință, s-ar putea ca după actualizarea la iOS 10.3 ele să fi fost activate în mod implicit.

Ținând cont de această problemă, Apple îi roagă pe utilizatorii potențial afectați să acceseze meniul iCloud din noua pagină ID Apple și să dezactiveze din nou toate acele servicii iCloud pe care nu vor să le folosească, dar pe care iOS 10.3 le-a activat accidental (dezactivarea se face prin comutarea pe gri a butoanelor din dreptul serviciilor nedorite).

Am descoperit o eroare în recenta actualizare software iOS 10.3 care a avut impact asupra unui mic număr dintre utilizatorii iCloud. Aceasta ar fi putut reactiva în mod necugetat unele servicii iCloud care au fost dezactivate anterior pe dispozitivul tău.

Îți sugerăm să accesezi setările iCloud pe dispozitivul tău pentru a te asigura că doar serviciile dorite sunt activate.

Este important de specificat faptul că eroarea descrisă de către Apple a fost adresată în iOS 10.3.1, ceea ce înseamnă că acei utilizatori care au sărit peste iOS 10.3, actualizându-și dispozitivele direct la iOS 10.3.1 nu au fost afectați de problemă.

Lansat săptămâna trecută, iOS 10.3 era cea de-a treia actualizare majoră adusă iOS 10 și venea cu o mulțime de actualizări de securitate, îmbunătățiri, corecturi, introducea funcționalități noi pentru Siri, caracteristica Găsire AirPods, schimbări pe App Store, un nou meniu Profil în Configurări și nu numai. Mai multe detalii despre iOS 10.3 sunt disponibile aici.

- Reclamă -