Prezentate pe data de 7 septembrie, odată cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus, noile căști wireless Apple AirPods au fost lansate în sfârșit în magazinele Apple din mai multe țări.
Clienții Apple din peste 100 de țări, inclusiv cei din statele europene în care există Apple Store – Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, șamd -, pot acum să comande noile căști din magazinele online ale companiei americane. Începând de săptămâna viitoare, căștile vor fi disponibile în magazinele fizice Apple, la revânzătorii autorizați și la unii operatori de telefonie mobilă.
Potrivit Apple, comenzile plasate astăzi vor fi onorate începând cu data de luni, 19 decembrie, în mai multe state (inclusiv Marea Britanie), însă în Europa continentală AirPod-urile nu vor sosi la clienți decât începând cu 20 decembrie (în Germania, Franța, Italia, Spania etc.) sau chiar 22 decembrie (în Ungaria). Apple avertizează clienții că stocurile inițiale sunt foarte mici, deci termenele de livrare ar putea să fie mult mai mari peste câteva zile.
Prețul unei perechi de AirPods este de 159£ în Marea Britanie, 179€ în toate țările din zona euro și 59.999 forinți în Ungaria.
În ceea ce privește România, aici nu există niciun magazin oficial Apple, iar revânzătorii autorizați nu au listat până la ora actuală căștile AirPods în ofertele proprii. Prin urmare, nu știm cât de mult timp va mai trece până când mult-așteptatele căști wireless vor fi disponibile la comandă și la noi în țară sau dacă România face parte din cele 100 de țări în care are loc lansarea inițială a căștilor, însă putem spune cu o oarecare certitudine că ele nu vor sosi în magazinele Apple autorizate de la noi înainte de Sărbători.
AirPods sunt o pereche de căști wireless care se conectează foarte ușor la dispozitivele iPhone, iPad, Apple Watch și Mac grație inovativului chipset Apple W1. Ele au numeroși senzori cu ajutorul cărora pot detecta când sunt puse în urechi și când utilizatorul dorește să controleze redarea de conținut audio. Conform Apple, AirPods pot oferi până la 5 ore de redare muzicală și pot fi încărcate, fără fir, cu ajutorul etuiului, care le poate prelungi autonomia cu până la 24 de ore.
AirPods au fost gândite de către Apple în special pentru utilizatorii de iPhone 7 și iPhone 7 Plus, care nu mai au la dispoziție tradiționalul jack de 3,5 mm pentru conectarea căștilor. Ele au atras atenția foarte multor clienți, care s-au așteptat să le aibă până pe data de 31 octombrie (termenul de lansare anunțat inițial de către Apple), însă acest lucru nu s-a întâmplat. La sfârșitul lunii octombrie, Apple și-a informat clienții că mai are puțin de lucru la AirPods și, până astăzi, nu a oferit niciun termen de lansare. Motivul exact al amânării lansării căștilor cu o lună și jumătate nu este cunoscut, însă s-a vehiculat că unele probleme tehnice au dat mari bătăi de cap inginerilor Apple și n-au putut fi adresate într-un termen rezonabil.