Introducerea iPhone 7 a însemnat și schimbarea radicală a uneia dintre cele mai emblematice componente ale iPhone: butonul principal.

Dacă până la noua generație de iPhone butoanele principale folosite de Apple în dispozitivele iOS erau mecanice, începând cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus acestea sunt încastrate în panoul frontal și sunt sensibile la forță, oferind la apăsare o retroacțiune haptică menită să simuleze clicul cu care utilizatorii erau obișnuiți până acum, chiar dacă nimic nu se mai mișcă fizic.

Programul care controlează retroacțiunea haptică oferită de Motorul Taptic este integrată adânc în iOS 10. Atât de adânc încât se pare că sistemul de diagnosticare al iOS poate să își dea seama că lucrurile nu mai funcționează așa cum trebuie pe noul model de iPhone și chiar să ofere o soluție temporară de rezolvare utilizatorilor.

Un utilizator de iPhone 7 a publicat recent imaginea pe care o puteți vedea mai sus. În ea apare pe afișajul celui mai recent model de iPhone un mesaj de eroare complet nou, care îl atenționează că butonul principal al dispozitivului său trebuie reparat, dar care îl anunță că, în același timp, iOS îi oferă un buton principal virtual, pe ecranul principal, pe care îl va putea folosi temporar până când va duce telefonul într-un centru de reparații Apple. Conform acestui utilizator, mesajul a apărut după ce dispozitivul său iPhone 7 s-a închis în mod neașteptat în timp ce se alimenta, iar după repornire Motorul Taptic nu mai funcționa așa cum trebuie.

În trecut au mai existat utilizatori de iPhone care s-au plâns de faptul că Motorul Taptic nu mai răspunde la blocarea sistemului de operare. Acest lucru era de așteptat din moment ce iOS îl controlează, așa că Apple a introdus un proces de repornire forțată diferit pentru cele mai noi modele de iPhone (care implică folosirea butoanelor de volum în locul butonului principal). Din fericire, compania americană a preîntâmpinat și situațiile în care senzorul haptic de pe iPhone 7 cedează complet (prin introducerea automată a butonului principal virtual), iar acum rămâne de văzut câți posesori de iPhone 7 și iPhone 7 Plus vor avea probleme cu această componentă și vor vedea mesajul din imaginea de mai sus.

Începând cu iOS 10, butonul principal a devenit o componentă și mai importantă la folosirea iPhone și iPad, întrucât fără apăsarea lui este aproape imposibilă deblocarea ecranelor (singura șansă de a-l debloca fără a apăsa butonul rămâne la accesarea unui widget sau a unei notificări, dacă există). Or, utilizatorii ale căror dispozitive (non-iPhone 7/7 Plus) au butoanele defecte și nu au activat AssistiveTouch, vor putea să le acceseze mult mai greu pentru a activa caracteristica amintită mai sus și a beneficia de buton principal virtual.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.