Următorul produs mare al Apple ar putea fi mai mare – și la propriu și la figurat – decât toate cele comercializate în prezent de companie. The Wall Street Journal scrie că Apple este în procesul de dezvoltare al unui autovehicul electric.

Potrivit surselor citate de publicație, Apple are sute de angajați care au primit sarcina de a concepe ceva asemănător unei dubițe electrice cu brandul companiei americane. Acest proiect poartă numele de cod Project Titan, iar numărul mare de persoane care lucrează la el indică faptul că gigantul din Cupertino îl ia foarte în serios. Cu toate acestea, nu este exclus momentan ca proiectul să nu ne aducă în cele din urmă un autoturism.

The Wall Street Journal scrie că aceste vehicule ar putea fi testate de Apple pentru tehnologiile folosite în ele, deoarece ele pot fi folosite în produsele viitoare ale companiei. Printre acestea se numără bateriile avansate și electronicele din autoturisme. Se știe că Apple testează foarte multe tehnologii și produse potențiale, mergând într-atât de departe încât să construiască mai multe prototipuri pentru un produs pe care oricum nu îl va lansa vreodată.

Proiectul „Mașina Apple”, care nu este concentrat pe autovehicule care se conduc singure, ar fi fost aprobat de către Tim Cook, directorul general al Apple, în anul 2014. În prezent, cel care conduce proiectul este Steve Zadesky, un fost inginer Ford și actual vicepreședinte Apple pentru designul produselor.

Oamenii care sunt în subordinea lui Zadesky ar fi zburat în Austria în trecut, cu scopul de a întâlni cu unii producători de mașini de lux. Unul dintre aceștia este Magna Steyr, care ar caolabora cu Apple pentru crearea mașinilor.

Informațiile legate de intențile Apple de a crea o mașină au reapărut săptămâna trecută, când au fost surprinse numeroase mașini ale Apple echipate cu un sistem de camere „misterios”. Dacă unii credeau că sistemul respectiv este folosit de către Apple pentru un proiect de cartografiere (similar Google Street View), alții sugerau că este vorba despre tehnologii pentru mașinile care se conduc singure.

Cea de-a doua ipoteză este confirmată nu doar de informațiile de acum, ci și de un zvon venit din interiorul Apple, potrivit căruia gigantul american lucrează la un proiect surprinzător, care îi va da o învățătură de minte producătorului de autoturisme electrice Tesla.

Dacă Apple va lansa sau nu o mașină, rămâne să vedem în anii care urmează.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.