Imediat după ce a prezentat iPhone 7 și iPhone 7 Plus, compania Apple a făcut un anunț extrem de important pentru toți românii care intenționează să își achiziționeze unul dintre cele două modele noi de iPhone. Mai precis, gigantul american a anunțat data exactă la care noile modele de iPhone vor fi disponibile oficial în magazinele operatorilor de telefonie mobilă și ale partenerilor săi din România.

iPhone 7 și iPhone 7 Plus data lansării în România

La fel ca și în anii precedenți, țara noastră face parte din valul 2 de lansări al noilor modele de iPhone, alături de alte 29 de state din întreaga lume. Acest val de lansări va avea loc, potrivit companiei Apple, vineri, pe data de 23 septembrie, mult mai devreme decât data la care avusese loc anul trecut (9 octombrie).

Prin urmare, peste două săptămâni și o zi, iPhone 7 și iPhone 7 Plus vor fi disponibile oficial la noi în țară și comercializate de către toți operatorii de telefonie mobilă și partenerii autorizați să îi vândă produsele la noi în țară. Aidoma anilor precedenți, Orange, Vodafone și Telekom sunt singurii operatori telecom autorizați să comercializeze telefoanele inteligente Apple pe teritoriul României.

Înaintea lansării, noile terminale vor fi disponibile, cu certitudine, la precomandă la cei trei operatori și la unele dintre magazinele care vor lansa dispozitivele pe 23 septembrie în întreaga țară. Deocamdată nu știm data oficială la care aceasta va avea loc, însă nu ar fi exclus să fi fost aleasă data de 16 septembrie sau o dată din săptămâna lansării.

Împreună cu România, Apple va mai începe să comercializeze noile modele de iPhone pe data de 23 septembrie, în următoarele țări: Arabia Saudită, Andora, Baharin, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Groenlanda, Guernsey, Islanda, Insula,  Man, Itala, Jersey, Kosovo, Kuwait, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Maldive, Malta, Monaco, Polonia, Quatar, Rusia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Primul val de lansări al iPhone 7 și iPhone 7 Plus va avea loc pe data de 16 septembrie, iar țările care vor face parte din acesta sunt: Australia, Austria, Belgia, Canada, China, Danemarca, Elveția, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Franța, Germania, Hong Kong, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Puerto Rico, Regatul Unit al Marii Britanii, Singapore, Spania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Taiwan și Insulele Virgine Americane.

În fine, Apple a anunțat astăzi și că noua generație de iPhone va ajunge în magazinele partenerilor din India pe data de 7 octombrie.

iPhone 7 și iPhone 7 Plus au fost anunțate pe data de 7 septembrie și vin cu noi camere revoluționare, cu cea mai bună autonomie a bateriei de până acum și cu îmbunătățiri în privința rezistenței la apă și praf.

Articolul precedentApple va vinde și separat un adaptor Lightning la jack de 3,5mm și căști EarPods cu Lightning – iată prețurile
Articolul următorApple a lansat watchOS 3 Golden Master pentru Apple Watch

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.