iOS / iPadOS 14.3 public beta 1 au fost lansate pentru iPhone și iPad. Iată ce noutăți aduc

Apple a lansat luni seară iPadOS 14.3 și iOS 14.3 public beta 1 pentru utilizatorii de iPhone, iPad și iPod touch înscriși în Apple Software Beta. Noile actualizări sosesc la o zi distanță de iOS 14.3 / iPadOS 14.3 beta 1 (versiunile dedicate dezvoltatorilor, cu care împart același număr de build).

Având în vedere numărul de versiune, iOS 14.3 și iPadOS 14.3 sunt actualizări majore pentru iOS 14, aducând o serie de caracteristici noi și importante pe iPhone, iPad și iPod touch.

Încă din această primă versiune au fost descoperite câteva caracteristici noi, cum ar fi, în primul rând, ProRAW. Anunțată luna trecută, în cadrul evenimentului de prezentare a iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max, ProRAW este o funcționalitate cu ajutorul căreia utilizatorii ce preferă să înregistreze fotografii în format RAW vor beneficia de îmbunătățiri pe partea de imagine precum reducerea zgomotelor și ajustările de expunere multi-cadru în timp ce folosesc acest format. Această funcționalitate poate fi activată din meniul Cameră al aplicației Configurări de pe dispozitivele iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max cu iOS 14.3 beta instalat. Odată activată, în aplicația Cameră va apărea un comutator RAW în partea dreaptă sus a interfeței prin care vei putea activa / dezactiva înregistrarea foto în format RAW. Fotografiile înregistrate cu ProRAW au o dimensiune de aproximativ 25MB fiecare.

Ecosia, motorul de căutare german care donează 80% sau mai mult din profiturile sale ONG-urilor care se ocupă cu reîmpădurire, este disponibil acum pe iPhone și iPad ca alternativă pentru Căutare Google, DuckDuckGo, Yahoo și Bing.

iOS 14.3 mai include posibilitatea de a adăuga date privind sarcina în aplicația Sănătate, sugestii de aplicații de la terți în procesul de configurare al dispozitivelor iPhone și iPad (în unele țări), posibilitatea de a scana codurile QR pentru App Clips cu aplicația Cameră, opțiunea de a actualiza accesoriile HomeKit cu ajutorul aplicației Locuință, introduce, în Vremea, recomandări de sănătate atunci când nivelul de calitate al aerului în zona în care te afli (dacă locuiești în SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, India și Mexic) atinge un anumit nivel.

În plus, noua versiune de iOS mai include și câteva indicii cu privire la produse Apple nelansate. Aceasta introduce o pictogramă care dezvăluie designul AirPods Studio, precum include și câteva indicii cu privire la compatibilitatea viitoare a aplicației Găsire cu unele dispozitive de localizare a articolelor de la terți (cum ar fi, de exemplu, Tile). Apple a menționat implementarea acestei din urmă caracteristici în iunie, atunci când a prezentat iOS 14, și se pare că în curând dispozitivele de la terți vor putea fi localizate direct din aplicația preinstalată Găsire. Totodată, codul iOS 14.3 mai confirmă faptul că watchOS 7.2 (versiune testată, de asemenea, de către Apple) va fi implementată o caracteristică Fitmess Cardio pentru Apple Watch, o caracteristică pe care Apple o descrie astfel: „Apple Watch poate accesa datele tale referitoare la fitness cardio, un indicator puternic al stării tale generale de sănătate. Pentru a activa estimările în afara exercițiilor fizice, activați Detectare încheietură”. Nivelurile cardio fitness vor fi disponibile pentru utilizatorii cu vârsta de peste 20 de ani și sunt estimate ținând cont de vârstă, Apple urmând a trimite notificări referitoare la această caracteristică pe iPhone.

Posesorii de iPhone, iPad și iPod touch care s-au înscris în programul Apple Software Beta și care au instalat profilul necesar pentru iOS 14 / iPadOS vor primi prima versiune public beta a iOS 14.3 / iPadOS 14.3 prin intermediul sistemului de actualizare software al iOS, fără a mai fi necesar să parcurgă alți pași în vederea descărcării prezentei actualizări. Cei care nu au descărcat profilul în cauză, dar își doresc să facă upgrade la iOS 14.3 vor putea urma pașii de aici pentru a-și instala versiunea de prelansare dorită.

Data lansării versiunilor finale ale iOS/iPadOS 14.3 nu este cunoscută, însă ne așteptăm ca ele să fie disponibile pentru publicul larg cel mai devreme în iarnă.

iOS 14.3 / iPadOS 14.3 succed iOS / iPadOS 14.2, care reprezintă cele mai recente versiuni majore ale iOS 14 și iPadOS 14, aducând peste 100 de caractere emoji noi, noi fundaluri, îmbunătățiri pentru În redare și Airplay 2, caracteristica Interfon ș.a.

Notă: Dacă ați descoperit și alte noutăți decât cele mai sus prezentate, vă rugăm să ne anunțați printr-un comentariu.

Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

Sugestii de articole

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,918FaniÎmi place
8,531CititoriConectați-vă
382CititoriConectați-vă
92AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente articole

iOS 14.2.1 a fost lansat pentru gama iPhone 12

iOS 14.2.1 a fost lansat în această seară de către Apple, și este o nouă actualizare de software concentrată pe corectarea de erori. Noua...

macOS Big Sur 11.1 beta 1 a fost lansat de către Apple

Actualizare 18 noiembrie, ora 22:46: macOS Big Sur 11.1 public beta 1 a fost, de asemenea, lansat pentru membrii Apple Software Beta și are același...

iOS 14.3 beta 2 și iPadOS 14.3 beta 2 au fost lansate pentru iPhone și iPad

Actualizare 18 noiembrie, ora 22:48: iOS 14.3 / iPadOS 14.3 public beta 2 au fost, de asemenea, lansate pentru membrii Apple Software Beta și au...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.