iOS 14.3 beta 2 și iPadOS 14.3 beta 2 au fost lansate pentru iPhone și iPad

- Publicitate -

Actualizare 18 noiembrie, ora 22:48: iOS 14.3 / iPadOS 14.3 public beta 2 au fost, de asemenea, lansate pentru membrii Apple Software Beta și au același număr de build precum versiunile dedicate programatorilor. În plus, Apple a mai lansat în această seară și watchOS 7.2 beta 2 și tvOS 14.3 beta 2 pentru toți dezvoltatorii de aplicații.


Apple a lansat în această seară iOS 14.3 beta 2 și iPadOS 14.3 beta 2 pentru dezvoltatorii de aplicații. Noile versiuni de prelansare sosesc la aproximativ o săptămână distanță de lansarea iOS / iPadOS 14.3 beta 1.

Având în vedere numărul de versiune, iOS 14.3 și iPadOS 14.3 sunt actualizări majore pentru iOS 14, aducând o serie de caracteristici noi și importante pe iPhone, iPad și iPod touch.

Încă din prima versiune de prelansare a acestor actualizări au fost descoperite câteva caracteristici noi, cum ar fi, în primul rând, ProRAW. Anunțată luna trecută, în cadrul evenimentului de prezentare a iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max, ProRAW este o funcționalitate cu ajutorul căreia utilizatorii ce preferă să înregistreze fotografii în format RAW vor beneficia de îmbunătățiri pe partea de imagine precum reducerea zgomotelor și ajustările de expunere multi-cadru în timp ce folosesc acest format. Această funcționalitate poate fi activată din meniul Cameră al aplicației Configurări de pe dispozitivele iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max cu iOS 14.3 beta instalat. Odată activată, în aplicația Cameră va apărea un comutator RAW în partea dreaptă sus a interfeței prin care vei putea activa / dezactiva înregistrarea foto în format RAW. Fotografiile înregistrate cu ProRAW au o dimensiune de aproximativ 25MB fiecare.

Ecosia, motorul de căutare german care donează 80% sau mai mult din profiturile sale ONG-urilor care se ocupă cu reîmpădurire, este disponibil acum pe iPhone și iPad ca alternativă pentru Căutare Google, DuckDuckGo, Yahoo și Bing.

iOS 14.3 mai include posibilitatea de a adăuga date privind sarcina în aplicația Sănătate, sugestii de aplicații de la terți în procesul de configurare al dispozitivelor iPhone și iPad (în unele țări), posibilitatea de a scana codurile QR pentru App Clips cu aplicația Cameră, opțiunea de a actualiza accesoriile HomeKit cu ajutorul aplicației Locuință, introduce, în Vremea, recomandări de sănătate atunci când nivelul de calitate al aerului în zona în care te afli (dacă locuiești în SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, India și Mexic) atinge un anumit nivel.

În plus, noua versiune de iOS mai include și câteva indicii cu privire la produse Apple nelansate. Aceasta introduce o pictogramă care dezvăluie designul AirPods Studio, precum include și câteva indicii cu privire la compatibilitatea viitoare a aplicației Găsire cu unele dispozitive de localizare a articolelor de la terți (cum ar fi, de exemplu, Tile). Apple a menționat implementarea acestei din urmă caracteristici în iunie, atunci când a prezentat iOS 14, și se pare că în curând dispozitivele de la terți vor putea fi localizate direct din aplicația preinstalată Găsire. Totodată, codul iOS 14.3 mai confirmă faptul că watchOS 7.2 (versiune testată, de asemenea, de către Apple) va fi implementată o caracteristică Fitmess Cardio pentru Apple Watch, o caracteristică pe care Apple o descrie astfel: „Apple Watch poate accesa datele tale referitoare la fitness cardio, un indicator puternic al stării tale generale de sănătate. Pentru a activa estimările în afara exercițiilor fizice, activați Detectare încheietură”. Nivelurile cardio fitness vor fi disponibile pentru utilizatorii cu vârsta de peste 20 de ani și sunt estimate ținând cont de vârstă, Apple urmând a trimite notificări referitoare la această caracteristică pe iPhone.

iOS 14.3 beta 2 și iPadOS 14.3 beta 2 pot fi descărcate de pe Apple Developer Center sau cu ajutorul sistemului de actualizare al iOS, de către toți dezvoltatorii de aplicații care și-au descărcat pe dispozitivele lor profilul pentru iOS 14/iPadOS 14.

Deocamdată, iOS 14.3 / iPadOS 14.3 public beta 2 nu sunt disponibile pentru utilizatori, însă ne așteptăm ca ele să fie publicate în curând. Nici data lansării versiunilor finale ale iOS/iPadOS 14.3 nu este cunoscută, însă ne așteptăm ca ele să fie disponibile pentru publicul larg cel mai devreme în iarnă.

iOS 14.3 / iPadOS 14.3 succed iOS / iPadOS 14.2, care reprezintă cele mai recente versiuni majore ale iOS 14 și iPadOS 14, aducând peste 100 de caractere emoji noi, noi fundaluri, îmbunătățiri pentru În redare și Airplay 2, caracteristica Interfon ș.a.

Notă: Dacă ai instalat iOS 14.3 / iPadOS 14.3 beta 2 și ai descoperit alte noutăți decât cele mai sus prezentate, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.