tvOS 13.3 a fost lansat în această seară pentru toți utilizatorii posesori de Apple TV generația a 4-a sau/și Apple TV generația a 5-a (/Apple TV 4K). Această a doua actualizare adusă tvOS 13 sosește la aproximativ o lună și jumătate distanță de lansarea versiunii finale a tvOS 13.2 și a fost testată împreună cu dezvoltatorii și utilizatorii.

tvOS 13.3 Noutăți

Din păcate, Apple nu menționează ce noutăți aduce prezenta actualizare de tvOS. Cu toate acestea, utilizatorii și dezvoltatorii care au testat tvOS 13.3 beta au descoperit că Apple a introdus o o configurare care permite utilizatorilor să modifice interfața de tip banner pentru aplicația TV astfel încăt să nu afișeze Ce să urmărești?, ci Urmează (un banner ce include conținut de la emisiunile pe care deja le urmărești, și nu sugestii de emisiuni).

Din păcate, noua configurare nu este disponibilă și pentru utilizatorii ale căror Apple TV-uri sunt înregistrate în România, întrucât însăși aplicația TV lipsește de la noi.

Cu toate acestea, actualizarea la cea mai recentă versiune de tvOS este recomandat a se efectua de către toți utilizatorii de Apple TV întrucât ea vine și cu corecturi de erori și ceva actualizări de securitate.

Actualizare Apple TV 4/4K

Majoră sau nu, instalarea tvOS 13.3 le este recomandată tuturor posesorilor de Apple TV generația a 4-a și/sau Apple TV generația a 5-a.

Pentru a-ți actualiza sistemul la cea mai recentă versiune de tvOS, tot ce trebuie să faci este să accesezi Configurări > Sistem > Actualizări software > Actualizați software-ul > Actualizați.


tvOS 13.3 succede tvOS 13.2, o actualizare care a venit numai cu corecturi de erori. Detalii suplimentare despre tvOS 13.2 sunt disponibile aici.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.