Apple a lansat marți seară iPadOS – versiunea de iOS gândită special pentru iPad. Prima versiune de iPadOS are numărul de versiune 13.1, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de iOS, Apple a sărit peste versiunea 13.0 a acestei actualizări din motive necunoscute.

iPadOS Noutăți

Odată cu iOS 13, Apple a divizat iOS și iPadOS în două actualizări de software. Cu toate acestea, iPadOS include aproape toate caracteristicile disponibile în iOS 13 (și iOS 13.1), împreună cu câteva funcționalități gândite special pentru afișajul mare al iPad.

Iar dacă despre caracteristicile comune cu iOS 13 am discutat deja în cadrul articolului dedicat lansării acelei versiuni a sistemului de operare, acum vom trece în revistă câteva dintre principalele noutăți aduse numai de iPadOS și numai pe iPad.

În primul rând, iPadOS introduce pe iPad un nou ecran principal care reduce dimensiunea pictogramelor pentru a permite adăugarea mai multor aplicații pe fiecare pagină. Reducând dimensiunea pictogramelor, noul ecran principal pentru iPad are loc și de tabloul cu widgeturi, care poate rămâne mereu, dacă este configurat astfel de către utilizatori, pe prima pagină a ecranului principal, în partea stângă, atunci când iPad-ul este rotit în orientarea „vedere.”

ipados ecran principal

„Glisați peste” și „vizualizare divizată”, două dintre caracteristicile de multitasking de pe iPad, acceptă, odată cu iPadOS, mai multe ferestre de la aceeași aplicație, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot deschide, să zicem, două pagini web în Safari pe care să le vizualizeze în paralel. Mai mult, la utilizarea „Glisați peste” se pot acum vizualiza toate aplicațiile deschise și se poate glisa rapid între ele printr-un simplu gest (similar celui întâlnit la iPhone X și modelele ulterioare).multitasking ipados

Și utilizarea cu Apple Pencil a fost îmbunătățită, iPadOS făcând ca o atingere a creionului să deschidă Marcare, care poate fi folosit pentru orice de la pagini web la documente la capturi de ecran și e-mailuri (și instrumentele din marcare au fost îmbunătățite, acum existând o paletă de culori nouă, acces rapid la instrumente, o riglă, un instrument de ștergere a obiectelor și unul de ștergere a pixelilor). În plus, Apple a redus latența creionului de la 20ms la 9ms, pe cele mai recente iPad Pro.ipados apple pencil

Îmbunătățiri majore au fost făcute și în aplicația Fișiere, care acceptă acum conectarea de dispozitive externe și are o interfață îmbunătățită, precum și în Safari, unde există 30 de noi scurtături de tastatură, posibilitatea de a descărca de pe web și vizualiza descărcările și o afișare implicită a versiunilor desktop a site-urilor web.ipados fisiere

Toate noutățile importante din iPadOS sunt descrise în detaliu în cadrul articolului către care face trimitere linkul de mai jos:

iPadOS Notițele lansării

iPadOS, puternicul sistem de operare cu un nou nume care diferențiază experiența distinctivă de pe iPad, este construit pe aceleași baze ca iOS, dar adaugă noi capacități avansate și funcționalități intuitive specifice ecranului mare și versatilității iPad-ului. Această actualizare oferă noi modalități de a lucra cu aplicații multiple, prezintă mai multe informații dintr-o singură privire pe un ecran principal reproiectat, permite o utilizare și mai dinamică pentru Apple Pencil, adaugă un nou mod de a marca instantaneu orice, include un mod întunecat dramatic, permite o metodă simplă de autentificare pe site-uri web care vă protejează intimitatea și oferă noi instrumente de editare și vizualizare a pozelor. iPadOS este mai rapid și mai dinamic, oferind optimizări pentru întregul sistem.

Ecranul principal

  • Widgetul Azi de pe ecranul principal oferă informații dintr-o singură privire
  • Noul aranjament permite și mai multe aplicații pe fiecare pagină

Multitasking

  • Funcționalitatea Slide Over acceptă aplicații multiple pentru a vă accesa aplicațiile preferate de oriunde din iPadOS și a comuta rapid între ele
  • Ferestrele multiple dintr-o singură aplicație în Split View permit lucrul în paralel cu două documente, notițe sau e-mailuri
  • Funcționalitatea Spaces îmbunătățită permite deschiderea aceleiași aplicații în mai multe spații
  • Exposé aplicații afișează rapid toate ferestrele deschise pentru o aplicație

Apple Pencil

  • Latență mai mică la utilizarea Apple Pencil, făcându-l mai dinamic decât oricând
  • Paletă de instrumente reproiectată, cu un aspect nou și proaspăt, noi instrumente și capacitatea de a trage în orice parte a ecranului
  • Un nou gest pentru a marca orice printr-o glisare cu Apple Pencil din colțul din stânga sau din dreapta jos al ecranului
  • O nouă opțiune de pagină completă pentru a marca pagini web, mesaje Mail, documente iWork și hărți întregi

Editarea textului

  • Puteți trage direct bara de derulare pentru a naviga rapid în documente, pagini web și conversații prin e-mail lungi
  • Navigare mai rapidă și mai precisă a cursorului: trebuie doar să-l ridicați și să-l mutați acolo unde doriți
  • Selectare mai ușoară a textului, printr-o simplă apăsare și glisare pe text
  • Noi gesturi pentru decupare, copiere și lipire: apropiați trei degete o dată pentru a copia, de două ori pentru a decupa și depărtați trei degete pentru a lipi
  • Anulare în întregul iPadOS apăsând dublu cu trei degete

QuickType

  • Noua tastatură flotantă lasă mai mult spațiu pentru conținutul dvs. și poate fi trasă oriunde doriți
  • QuickPath de pe tastatura flotantă vă permite să glisați pentru a tasta ușor cu o singură mână

Fonturi

  • Fonturi personalizate sunt disponibile în App Store și pot fi utilizate în aplicațiile dvs. favorite
  • Gestionarea fonturilor în Configurări

Fișiere

  • Compatibilitatea aplicației Fișiere cu unități externe de stocare pentru accesarea și gestionarea fișierelor de pe unități USB, carduri SD sau unități de hard disc
  • Compatibilitate SMB pentru conectarea la un server de la birou sau la un PC de acasă
  • Stocare locală pentru a crea dosare pe unitatea locală și a adăuga fișierele favorite
  • Coloane pentru navigarea în dosare imbricate
  • Panou de previzualizare cu previzualizări de fișiere la rezoluție înaltă, metadate îmbogățite și acțiuni rapide
  • Compatibilitate cu arhivarea și dezarhivarea pentru crearea și decomprimarea fișierelor Zip
  • Noi scurtături din tastatură pentru gestionarea și mai rapidă a fișierelor cu ajutorul unei tastaturi externe

Safari

  • Explorare la nivel de desktop în Safari, cu site-uri web optimizate automat pentru Multi-Touch și afișajul mare al iPad-ului
  • Platforme web precum Squarespace, WordPress și Google Docs sunt acum acceptate
  • Manager de descărcare pentru accesarea rapidă a descărcărilor și verificarea stării unui fișier în curs de descărcare
  • Peste 30 de scurtături din tastatură noi pentru o navigare și mai rapidă pe web cu ajutorul unei tastaturi externe
  • Pagină de start actualizată cu preferate, pagini vizitate frecvent, site-urile web vizitate cel mai recent și sugestii Siri
  • Opțiuni de vizualizare în câmpul de căutare inteligentă pentru acces rapid la comenzile de dimensiune a textului, vizualizarea Cititor și configurările per site
  • Configurări per site pentru a alege vizualizarea Cititor și pentru a activa blocarea conținutului, camera, microfonul și accesarea localizării pentru site-uri web individuale
  • Opțiune de redimensionare în timpul încărcării pozelor

Modul întunecat

  • O minunată nouă schemă de culori închise, care oferă o experiență de vizualizare extraordinară, în special în condiții de iluminare slabă
  • Poate fi programat să se activeze automat la apusul soarelui, la o anumită oră sau se poate activa din centrul de control
  • Patru fundaluri noi de sistem, care își comută automat aspectul între modul luminos și cel întunecat

Poze

  • O nouă filă Poze, cu o vizualizare organizată a bibliotecii, care vă ajută să găsiți, să retrăiți și să partajați poze și clipuri video
  • Noile instrumente avansate de editare simplifică editarea, ajustarea și revizuirea pozelor dintr-o singură privire
  • Editare video cu peste 30 de instrumente noi, inclusiv Rotire, Decupare și Îmbunătățire

Autentificare cu Apple

  • Un mod privat de autentificare în aplicațiile și pe site-urile web participante folosind ID-ul Apple pe care îl aveți deja
  • Configurare simplă a contului constând doar din nume și adresa de e-mail
  • Opțiunea de a vă ascunde e-mailul și de a partaja o adresă de e-mail unică, redirecționată automat la dvs.
  • Autentificare cu doi factori integrată pentru a vă proteja contul
  • Apple nu vă urmărește și nu elaborează un profil al dvs. în timp ce vă utilizați aplicațiile preferate

App Store cu Arcade

  • Acces nelimitat la jocuri noi și inovatoare cu un singur abonament, fără reclame sau cumpărături suplimentare
  • O filă nou-nouță Arcade în App Store, unde puteți explora cele mai noi jocuri, recomandări personalizate și conținut editorial în exclusivitate
  • Jocuri disponibile pe iPhone, iPod touch, iPad, Mac și Apple TV
  • Opțiunea de a descărca aplicații mari prin conexiunea celulară
  • Posibilitatea de a vedea actualizările disponibile pentru aplicații sau de a șterge aplicații din pagina Cont
  • Compatibilitate cu limbile arabă și ebraică

Hărți

  • Noua hartă lansată în S.U.A. oferă o acoperire mai vastă a drumurilor, o precizie îmbunătățită a adreselor, mai multă asistență pentru pietoni și o acoperire mai detaliată a terenului
  • Funcționalitatea Cercetați împrejurimile vă permite să explorați orașe în cadrul unei experiențe 3D interactive, la rezoluție înaltă
  • Colecții pentru listele de locuri pe care le îndrăgiți și pe care le puteți partaja cu ușurință cu prietenii și familia
  • Favorite pentru o navigare rapidă și ușoară la locurile pe care le vizitați zilnic

Mementouri

  • Design nou-nouț cu moduri mai avansate și mai inteligente de a crea și organiza mementouri
  • Bară de instrumente pentru adăugarea rapidă a datelor, locurilor, fanioanelor, fișierelor atașate și a altor articole în mementouri
  • Liste inteligente noi – Astăzi, Programate, Cu fanion și Toate – pentru a ține ușor evidența mementourilor planificate
  • Sarcini secundare și liste grupate pentru organizarea mementourilor

Siri

  • Sugestii Siri personalizate în Apple Podcasts, Safari și Hărți
  • Peste 100.000 de posturi de radio live din întreaga lume disponibile cu Siri

Scurtături

  • Aplicația Scurtături este acum integrată
  • Automatizări sugerate în Galerie, personalizate în funcție de rutina zilnică
  • Automatizări personale și casnice pentru executarea automată a scurtăturilor pe baza unor declanșatoare
  • Compatibilitatea aplicației Locuință pentru scurtături sub forma unor acțiuni avansate din fila Automatizări

Memoji și Mesaje

  • Noile opțiuni de personalizare Memoji includ stiluri de coafură, accesorii pentru cap, machiaj și piercinguri
  • Pachetele de abțibilduri Memoji din Mesaje, Mail și aplicațiile terțe sunt disponibile pe iPad mini 5, iPad (generația a 5-a și ulterioare), iPad Air (generația a 3-a și ulterioare) și toate modelele de iPad Pro
  • Numele și poza, sau chiar Memojiul dvs., sunt partajate opțional cu prietenii
  • Îmbunătățiri ale căutării pentru a găsi ușor mesaje cu sugestii inteligente și clasificarea rezultatelor

Realitate augmentată

  • Mascarea persoanelor pentru ca aplicațiile să poată amplasa în mod natural obiecte virtuale în fața sau în spatele persoanelor pe iPad Pro (2018), iPad Air (2018) sau iPad mini 5
  • Surprinderea mișcării pentru ca aplicațiile să poată înțelege poziția corpului și mișcarea unei persoane, astfel încât să puteți anima un personaj sau să interacționați cu obiecte virtuale folosind iPad Pro (2018), iPad Air (2018) sau iPad mini 5
  • Urmărire facială multiplă pentru conținutul de realitate augmentată (AR) cu cel mult 3 chipuri în același timp pentru a vă distra cu prietenii folosind iPad Pro (2018)
  • Privire rapidă AR pentru a vizualiza și interacționa cu mai multe obiecte AR în același timp

Mail

  • Blocați un expeditor pentru a muta toate mesajele e-mail de la acesta direct în Coș
  • Ignorați o conversație prin e-mail excesiv de activă pentru a opri notificările asociate acesteia
  • Bară de formatare cu acces ușor la instrumente de formatare a textului îmbogățit și la fișiere atașate de orice tip
  • Compatibilitate cu toate fonturile de sistem, precum și cu fonturi noi descărcate din App Store

Notițe

  • Vizualizare galerie a notițelor drept miniaturi vizuale pentru a vă ajuta să găsiți notița dorită
  • Dosare partajate pentru a colabora cu alte persoane oferindu-le acces la dosare întregi de notițe
  • Căutare mai avansată pentru recunoașterea vizuală a imaginilor din interiorul notițelor și a textului din articolele scanate
  • Noi opțiuni pentru listele de control facilitează reordonarea articolelor din listele de control, indentarea lor sau mutarea automată a articolelor bifate în partea de jos a listei

Apple Music

  • Audiția este acum mai distractivă datorită versurilor sincronizate perfect
  • Peste 100.000 de posturi radio live din întreaga lume

Timp de utilizare

  • Datele de utilizare pentru 30 de zile permit compararea timpului de utilizare din săptămânile precedente
  • Limite combinate care includ mai multe categorii de aplicații, anumite aplicații sau site-uri web într-o singură limită
  • Opțiunea “Încă un minut” pentru a vă salva rapid munca sau a ieși dintr-un joc atunci când este atinsă o limită a timpului de utilizare

Intimitate și securitate

  • Opțiunea de localizare “Permiteți o dată” vă dă posibilitatea de a-i permite unei aplicații să vă acceseze localizarea doar o singură dată
  • Alertele de monitorizare din fundal vă anunță atunci când o aplicație vă utilizează localizarea în fundal
  • Îmbunătățirile pentru Wi-Fi și Bluetooth împiedică aplicațiile să vă acceseze localizarea fără aprobarea dvs.
  • Comenzile de partajare a localizării vă oferă opțiunea de a omite cu ușurință datele de localizare atunci când partajați poze

Experiență de sistem

  • Selectarea rețelelor Wi-Fi și a accesoriilor Bluetooth în centrul de control
  • Comandă reproiectată și discretă pentru volum în mijlocul părții de sus
  • Capturi de ecran pe toată pagina pentru pagini web, mesaje Mail, documente iWork și Hărți
  • Foaie de partajare reproiectată cu sugestii inteligente pentru a permite partajarea conținutului prin doar câteva atingeri
  • Partajare audio pentru două perechi de căști AirPods, Powerbeats Pro, Beats Solo3, BeatsX și Powerbeats3 pentru a asculta același flux audio
  • Redare Dolby Atmos oferind o experiență incredibilă de sunet surround pentru conținutul care include coloane sonore Dolby Atmos, Dolby Digital sau Dolby Digital Plus pe iPad Pro (2018)

Compatibilitate lingvistică

  • Compatibilitate cu 38 de limbi noi pentru tastatură
  • Inserare predictivă pentru tastaturile de cantoneză, olandeză, hindi (devanagari), hindi (latină), arabă najdi, suedeză și vietnameză
  • Tastele emoji și glob separate facilitează comutarea rapidă între limbi și selectarea simbolurilor emoji
  • Detectare automată a limbii pentru dictare
  • Compatibilitate cu dicționare bilingve în thailandeză-engleză și vietnameză-engleză

China

  • Un mod special pentru coduri QR în Cameră, accesibil din centrul de control, pentru creșterea performanței codurilor QR, o opțiune de lanternă și intimitate sporită
  • Vizualizarea intersecțiilor în Hărți îi ajută pe șoferii din China să navigheze mai ușor pe autostrăzile complexe
  • Zonă ajustabilă pentru scrierea de mână pe tastatura chineză
  • Anticipări pentru cantoneză pe tastaturile Cangjie, Sucheng, Trasare și Scriere de mână

India

  • Noi voci masculine și feminine pentru Siri în limba engleză indiană
  • Compatibilitate cu toate cele 22 de limbi oficiale indiene, plus 15 limbi noi ale tastaturii
  • Tastatură bilingvă pentru hindi (latină) și engleză, care include anticipări de tastare
  • Anticipări de tastare pe tastatura hindi (devanagari)
  • Noi fonturi de sistem pentru limbile indiene gujarati, gurmukhi, kannada și odia, pentru mai multă claritate și ușurință la lectura în aplicații
  • 30 de fonturi noi de document pentru asameză, bengaleză, gujarati, hindi, kannada, malayalam, marathi, nepaleză, odia, punjabi, sanscrită, tamilă, telugu și urdu
  • Contacte cu sute de etichete noi pentru relații care ajută la etichetarea mai precisă a contactelor

Performanță

  • Lansare de până la 2 ori mai rapidă a aplicațiilor*
  • Deblocare Face ID cu până la 30 la sută mai rapidă pe iPad Pro 11 inchi, iPad Pro 12,9 inchi (generația a 3-a)**
  • Actualizări ale aplicațiilor cu 60 la sută mai mici în medie*
  • Aplicații cu până la 50 la sută mai mici în App Store*

Alte funcționalități și îmbunătățiri

  • Modul Trafic date redus micșorează utilizarea datelor în rețeaua celulară sau în anumite rețele Wi-Fi pe care le selectați
  • Compatibilitate cu controllerul wireless PlayStation 4 și Xbox
  • Găsire iPhone și Găsire prieteni sunt combinate într-o singură aplicație care poate localiza un dispozitiv pierdut chiar dacă acesta nu se poate conecta la o rețea Wi-Fi sau celulară
  • Obiectivele de lectură din aplicația Cărți vă ajută să transformați cititul într-un obicei zilnic
  • Aplicația Calendar permite atașarea fișierelor la evenimente
  • Comenzi reproiectate ale aplicației Locuință pentru accesoriile HomeKit, cu o vizualizare combinată a celor cu mai multe servicii
  • Posibilitatea de a efectua zoom prin depărtarea degetelor pentru precizie superioară la editarea înregistrărilor în aplicația Reportofon

*Teste desfășurate de Apple în mai 2019 folosind dispozitive iPhone XS care permit o performanță de vârf normală, iPad Pro (11 inchi) cu iOS 12.3, iPadOS și iOS 13 prelansare, folosind aplicații terțe reambalate într-un mediu de server App Store preproducție; dimensiune de descărcare mai mică a actualizărilor aplicațiilor bazată pe valorile medii dintr-o colecție formată din aplicațiile actualizate cel mai frecvent. Performanța variază în funcție de configurația specifică, de conținut, starea de sănătate a bateriei, utilizare, versiuni software și alți factori.

**Teste desfășurate de Apple în mai 2019 folosind dispozitive iPhone X și iPhone XS Max care permit o performanță de vârf normală, iPad Pro (11 inchi) cu iOS 12.3, iPadOS și iOS 13 prelansare, folosind butonul lateral sau cel din partea de sus pentru trezirea dispozitivului. Performanța variază în funcție de configurația specifică, de conținut, starea de sănătate a bateriei, utilizare și alți factori.

iPadOS Compatibilitate cu iPad

iOS 13 este compatibil cu următoarele modele de iPad:

  • iPad Air 2 (și modelele ulterioare)
  • iPad 5 (și modelele ulterioare)
  • iPad Pro (toate modelele)
  • iPad mini 4 (și modelele mai recente)

Actualizarea la iPadOS

Actualizarea la iPadOS este gratuită și le este recomandată tuturor posesorilor de dispozitive iPad eligibile (vezi lista de mai sus) datorită îmbunătățirilor și actualizărilor ce sporesc securitatea, dar și noilor caracteristici.

Înainte de a face actualizarea la iPadOS 13, însă vă recomandăm să accesați (dacă nu ați făcut-o deja) tutorialul de mai jos pentru a vedea ce trebuie să știți și să faceți înainte de a vă actualiza dispozitivele iPad la noua versiune a sistemului de operare (ghid pentru iOS, valabil și pentru iPad):

Actualizarea la iPadOS 13.1 este posibilă atât wireless (actualizare OTA) prin sistemul Actualizare software, din aplicația Configurări a dispozitivului, cât și prin intermediul aplicației iTunes pentru Mac și PC. Mai multe detalii despre procesul de actualizare la iPadOS 13 sunt disponibile în tutorialul către care face trimitere linkul de mai jos (tutorial pentru iOS 13, valabil și pentru iPadOS 13.1):

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.