macos catalina

macOS Catalina public beta 3 a fost lansat de către Apple marți seară și poate fi descărcat și instalat pe computerele compatibile de către toți cei înscriși în Apple Software Beta program. Noua versiune beta publică de macOS 10.15 sosește la aproximativ distanță de macOS Catalina public beta 2.

macOS Catalina public beta 3 are același număr de versiune precum macOS 10.15 beta 4 – versiunea dedicată dezvoltatorilor de aplicații pe care Apple a lansat-o în urmă cu o săptămână. Aceasta înseamnă că aduce toate noutățile pe care le aducea și acea versiune.

Catalina este denumirea oferită de către Apple versiunii 10.15 a sistemului de operare macOS. Această nouă actualizare majoră vine, în primul rând, să divizeze aplicația iTunes în trei aplicații distincte – Muzică, Podcasturi și Apple TV – pentru a oferi o experiență similară celei din iOS (dintre aceste trei aplicații, primele două sunt disponibile acum pentru testare, în timp ce Apple TV va fi introdusă ceva mai încolo). Noile aplicații arată și funcționează similar cu cele din iPadOS, Apple mutând caracteristica de administrare a dispozitivelor cu iOS în Finder (anterior, aceasta se regăsea, alături de cele trei funcționalități care au primit, fiecare, câte o aplicație, în iTunes).

O altă noutate importantă din Catalina este caracteristica Sidecar. Aceasta le va permite posesorilor de iPad să își transforme tabletele cu iPadOS în afișaje secundare pentru Mac cu doar un clic. Folosind Sidecar, utilizatorii vor putea interacționa cu macOS și prin intermediul ecranului tactil al iPad, precum vor putea folosi și Apple Pencil pentru a desena / schița / scrie în aplicații compatibile. Și compatibilitatea macOS cu Apple Watch a fost îmbunătățită în macOS 10.15, acum ceasul putând fi folosit pentru a aproba solicitările de securitate.

macOS Catalina aduce pe Mac și aplicația Găsire, care, la fel ca și în iOS, îmbină funcționalitățile din Găsire amici și Găsire Mac într-un singur loc. Mai mult decât atât, această aplicație introduce pe Mac-urile cu chipset Apple T2 Blocare activare – o caracteristică disponibilă pe iPhone și iPad începând din iOS 7, care lasă inutilizabile dispozitivele în cazul unui furt / pierderi.

În plus, macOS Catalina introduce caracteristica Timp de utilizare și Proiect Catalyst. Acesta din urmă va permite dezvoltatorilor de aplicații să porteze cu ușurință aplicațiile pentru iPad pe Mac. Mai mult, la fel ca și iOS 13, noua versiune a sistemului de operare pentru Mac va îmbunătăți aplicațiile Poze, Mementouri, Mail și Safari, dar va anula compatibilitatea cu aplicațiile proiectate în arhitectura pe 32 de biți, ceea ce înseamnă că dacă ai așa ceva pe Mac, nu vei mai putea folosi după actualizare.

Utilizatorii care s-au înregistrat deja în programul Apple Beta Software pot să descarce macOS 10.15 Catalina public beta 3 prin intermediul sistemului de actualizare siftware din Preferințe sistem, condiția fiind aceea de a avea un Mac compatibil cu profilul dedicat macOS Catalina instalat. În situația în care nu te-ai înscris încă în programul mai sus amintit, o vei putea face pe acest site web, urmând ca mai apoi să poți descărca profilul public beta pentru macOS / iOS / iPadOS / tvOS.

Înainte de a instala macOS Catalina, utilizatorilor de Mac le este recomandat să efectueze un backup complet computerelor lor (via Time Machine). De asemenea, ar fi indicat să nu instalați această actualizare dacă aveți un singur Mac de care depindeți, întrucât ea nu este finalizată, ceea ce înseamnă că are numeroase erori și caracteristici nefuncționale.

Alături de macOS Catalina public beta 3, Apple a mai lansat iOS 13 public beta 3 și tvOS 13 public beta 3.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.