Apple a lansat versiunea 2.2 a aplicației Scurtături pentru iPhone și iPad

0
288

La aproximativ o zi distanță de lansarea versiunii finale a iOS 12.2, compania Apple a publicat în această seară actualizarea 2.2 pentru aplicația Scurtături.

Noua versiune a cunoscutei aplicații de productivitate de la Apple introduce, în primul rând, compatibilitate pentru câteva noi acțiuni asociate aplicației Notițe din iOS. Mai precis, Scurtături are acum noi opțiuni pentru Creare notiță, Adăugare la notiță, Găsire notițe și Afișare notițe. Toate aceste noi opțiuni pot fi încorporate în scurtături care să poată fi mai apoi accesate cu ușurință.

Alături de îmbunătățirile de compatibilitate cu Notițe, versiunea 2.2 a Scurtături vine cu o nouă acțiune de introducere „Obține numere” care poate fi folosită pentru a extrage numere dintr-un text. În plus, acțiunea „Obține timp de călătorie” a fost îmbunătățită pentru a include noi detalii precum denumirea rutei, timpul estimat de sosire și distanța ce urmează a fi parcursă.

În fine, aplicația Scurtături actualizată vine cu corecturi de erori și îmbunătățiri, precum și cu o modificare a reacției filei Bibliotecă la atingere. Mai precis, odată atinsă, aceasta din urmă va derula până în partea de jos a listei cu scurtături.

Introdusă în iOS 12Scurtături Siri este o funcționalitate concepută pentru a permite utilizatorilor de iPhone și iPad să creeze scurtături cu mai mulți pași în aplicații native și de la terți, care pot fi activate printr-o comandă vocală adresată lui Siri. Astfel, spre exemplu, utilizatorii pot să creeze o scurtătură care să le afișeze drumul către casă în aplicația Waze, aprindă lumina de la intrare și să descuie ușile prin simpla rostire a comenzii „Plec acasă.”

Actualizarea la versiunea 12.1 a aplicației Scurtături este posibilă pe toate dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch cu iOS 12.0 sau ulterior instalat. Pentru a descărca prezenta versiune a aplicației, va trebui să accesezi App Store > Actualizări sau să urmezi linkul de mai jos:

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.