Apple va face un anunț la WWDC 2017 cu care îi va încânta pe utilizatorii Amazon Prime ce folosesc Apple TV.
Într-un articol publicat vineri dimineață, John Paczkowski de la BuzzFeed ne informează că gigantul californian va anunța extinderea disponibilității aplicației Amazon Prime Video și la Apple TV. Potrivit surselor citate de el, Apple va face marele anunț chiar în cadrul conferinței de pe 5 iunie, când vor mai fi prezentate, de asemenea, iOS 11, macOS 10.13, tvOS 10.11 și watchOS 4.
Cunoscut pentru devoalarea a câtorva dintre planurile secrete ale Apple, John Paczkowski afirmă acum că aplicația Amazon Prime Video va fi lansată pe tvOS App Store în vara acestui an. Cu toate acestea, el ne atenționează că data lansării ar putea suferi modificări.
Mai mult, Paczkowski susține că odată cu lansarea aplicației Amazon Prime Video pe tvOS App Store, Amazon va relua și comercializarea de Apple TV în magazinul său online. Amazon a încetat să vândă Apple TV și Google Chromecast în 2015, invocând drept motiv incompatibilitatea cu platforma Amazon Prime Video.
Primele informații cu privire la discuțiile purtate de Apple cu Amazon pentru Apple TV au apărut săptămâna trecută. Pe atunci se spunea că cele două companii sunt aproape de a încheia un acord și iată că acest lucru s-a și întâmplat zilele trecute.
Amazon Prime Video este unul dintre cele mai mari servicii de streaming video care nu este în prezent disponibil pe Apple TV. Această indisponibilitate coroborată cu retragerea dispozitivului din magazinul Amazon.com au contribuit la scăderea vânzărilor de Apple TV.
Amazon Prime Video este disponibil în România de anul trecut.