Foxconn – compania care se ocupă de asamblarea celor mai multe dispozitive iPhone și iPad – a lansat un plan în trei etape prin care vrea să automatieze „toate fabricile” sale din China, într-un moment în care se pare că Apple a redus considerabil comenzile de iPhone 7.

Potrivit lui Dai Jia-Peng, șef al comisiei Foxconn de dezvoltare a tehnologiei de automatizare, prima etapă a noului plan desfășurat de compania chineză prevede „montarea unor stații de lucru automatizate pentru munca pe care cei mai mulți angajați nu o doresc sau care este periculoasă”.

Cea de-a doua etapă prevede automatizarea tuturor linilor de producție și scăderea numărului de angajați ai Foxconn. Aceasta duce și la a treia etapă, în urma căreia în toate fabricile Foxconn vor „lucra” numai roboți, iar personalul uman va fi foarte redus numeric – ocupându-se mai mult de logistică, testare și verificare.

În a treia fază, toate fabricile vor fi automatizate, și doar un număr minim de angajați vor lucra la procesele de producție, logistică, testare și inspectare, a indicat Dai.

În momentul de față, fabricile Foxconn din Chengdu, Shenzen și Zhengzhou au ajuns la a treia sau chiar a doua etapă a planului, având până la 10 linii de producție complet automatizate. În Chengdu, spre exemplu, toate computerele de tip all-in-one sunt fabricate pe linii de asamblare automatizate.

Cei care asamblează și vor asambla iPhone se numesc „Foxboți” și sunt dezvoltați și produși în fabricile Foxconn. În total, compania produce în jur de 10.000 de astfel de roboți în fiecare an.

Alături de roboții creați pentru asamblarea de dispozitive și computere, Foxconn mai creează roboți și pentru îngrijirea medicală a oamenilor. Cu toate acestea, roboții creați de ei nu pot înlocui complet oamenii, întrucât aceștia din urmă au „flexibilitatea de a trece rapid de la o sarcină la alta”.

Ieri, un articol publicat pe The New York Times ne prezenta câteva detalii extren de interesante din „spatele cortinei” așa-numitului „Oraș iPhone” – o fabrică imensă care a devenit una dintre cele mai mari fabrici susținute de Apple în ultima decadă.

Alături de planurile de automatizare a linilor de producție, mai aflăm dintr-o sursă diferită că Apple dorește să reducă producția întregii game de iPhone 7 cu 10 procente în primul trimestru a lui 2017.

Cu o situație similară s-a confruntat gigantul american anul trecut, când a produs prea multe dispozitive iPhone 6s și a fost nevoită să reducă producția în primul trimestru a lui 2016. Acum însă situația pare a fi mai rea, întrucât Apple ar fi încercat să preîntâmpine apariția ei prin comandarea unui număr mai mic de dispozitive iPhone 7 încă de dinaintea lansării, fapt ce ne indică o popularitate destul de mică a noilor dispozitive iPhone.

Nu același lucru se poate spune și despre comenzile de AirPods, partenerul Apple Inventec primind un număr și mai mare de comenzi din partea companiei americane, după lansarea căștilor ce s-a bucurat de un succes neașteptat (via DigiTimes). Din această cauză, Inventec caută acum să extindă capacitatea de producție a unor fabrici din Shanghai, un lucru ce ar putea reduce perioada mare de așteptare a celor care au comandat puțin mai târziu căștile wireless lansate cu întârziere de Apple.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.