Apple se pregătește să înceapă perioada de testare a iOS 10.3 și să trimită primele versiuni de prelansare dezvoltatorilor și utilizatorilor membri Apple Software Beta chiar din prima jumătate a lunii viitoare, potrivit lui Sonny Dickson, un australian care a mai oferit uneori informații veridice cu privire la produse Apple nelansate.
Se pare că angajații companiei Apple lucrează să trimită primul build de iOS 10.3 pe data de 10 ianuarie, ceea ce înseamnă că începând de atunci dezvoltatorii îl vor putea testa (utilizatorii membri Apple Software Beta trebuie să aștepte, de regulă, câteva zile până să primească o versiune nouă de prelansare a iOS). Prin urmare, atunci noi vom putea vedea care sunt principalele caracteristici noi ale celei de-a treia actualizări majore adusă iOS 10 de la lansarea din toamnă.
De fapt, pentru una dintre ele nici nu trebuie să mai așteptăm, întrucât același Sonny Dickson a dezvăluit-o. Conform acestuia, iOS 10.3 va include un nou mod „Teatru”, care va veni cu buton dedicat (sub formă de „popcorn”) în centrul de control. Din păcate, el nu ne oferă detalii suplimentare cu privire la acest mod, așa că nu știm dacă este o caracteristică ce are legătură cu aplicația „TV” introdusă în iOS 10.2 luna aceasta sau cu un eventual nou mod întunecat pe care lumea îl așteaptă încă de la lansarea iOS 10.
iOS 10.3 beta 1 is scheduled to seed on January 10th.
— Sonny Dickson (@SonnyDickson) December 30, 2016
iOS 10.3 to feature a new Theatre mode – will include a new popcorn-shaped Control Center icon.
— Sonny Dickson (@SonnyDickson) December 30, 2016
Afirmațiile australianului cu privire la data de lansare a primei versiuni beta de iOS 10.3 sunt susținute de anumite site-uri web care au înregistrat o creștere semnificativă a traficului de pe dispozitive având această versiune a sistemului de operare instalată. Prin urmare, angajații Apple testează în număr tot mai mare această versiune a sistemului de operare pentru a o pregăti de perioada de testare și lansarea finală.
iOS 10.2 este la ora actuală cea mai recentă versiune publică a sistemului de operare pentru iPhone, iPad și iPod touch, ea venind cu numeroase caracteristici noi, printre care câteva sute de caractere emoji noi sau modificate, o aplicație TV nouă și nu numai. Dezvoltatorii și utilizatorii membri Apple Software Beta au acces de luna aceasta la iOS 10.2.1, o actualizare ce pare a fi concentrată pe corectarea unor erori și mici îmbunătățiri.